Actualitate
Start-up Nation România schimbă reglementări şi termene din programul de sprijin. Care sunt modificările aduse
Schema de ajutor de minimis prevăzută în Programul pentru stimularea înfiinţării întreprinderilor mici şi mijlocii “Start-up Nation – Romania“ a fost modificată prin Ordinul nr. 1199/2017. Schimbările vizează decontarea cheltuielilor pentru perioada de implementare, achiziții în condiții de piață, termenul-limită de semnare a acordurilor de finanţare și modelul acordurilor de finanțare, compensări și cheltuieli eligibile la decontare, scrie legestart.ro.
Ordinul nr. 1199/2017 privind modificarea Schemei de ajutor de minimis prevăzute în Programul pentru stimularea înființării întreprinderilor mici și mijlocii „Start-up Nation – Romania”, aprobată prin Ordinul ministrului pentru mediul de afaceri, comerț și antreprenoriat nr. 692/2017 a fost publicat în M.O. nr. 759/2017, din 22 septembrie.
Cheltuieli financiare aferente creditelor/garanţiilor obţinute pentru creditele contractate de beneficiari în vederea realizării planurilor de afaceri acceptate în cadrul programului, pentru solicitanţii care utilizează credit pentru implementarea proiectului
Decontarea acestor cheltuieli se face numai pe bază de cerere de rambursare pentru valoarea cheltuielilor financiare pentru perioada de implementare. Această cheltuială poate fi efectuată înainte de semnarea acordului de finanţare.
În forma anterioară, procedura prevedea că decontarea acestor cheltuieli se face numai pe bază de cerere de rambursare pentru valoarea cheltuielilor financiare de după momentul semnării acordului de finanţare, pentru perioada de implementare.
Achiziţii în condiţii de piaţă
Solicitanţii care au semnat acordul de finanţare au obligaţia de a achiziţiona bunurile şi serviciile eligibile în condiţii de piaţă, cu respectarea principiilor prevăzute în legislaţia în vigoare privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, respectiv să întocmească un dosar de achiziţie care să cuprindă: minim trei cereri de ofertă şi dovada transmiterii acestora, ofertele primite, un proces verbal semnat de reprezentantul legal al întreprinderii prin care să fie justificată alegerea ofertei câştigătoare, contractul/contractele cu furnizorul/furnizorii şi după caz, documentul din care să rezulte autorizarea activităţii furnizorului.
Acest dosar va fi prezentat după încheierea contractului, la momentul depunerii primei cereri de rambursare/plată, împreună cu declaraţia pe propria răspundere din care să rezulte că solicitantul nu se află în cazurile prevăzute la art 3.2.(3) din Procedură.
Dosarul de achiziţie se întocmeşte pentru toate bunurile (inclusiv spaţiile mobile de lucru/producţie/prestări servicii/comerţ) şi serviciile eligibile, cu excepţia cheltuielilor aferente achiziţiei spaţiului, serviciilor de consultanţă, salariilor, utilităţilor, chiriilor şi – prin completările aduse de actul de modificare – cheltuielilor financiare aferente creditelor/garanţiilor obţinute pentru creditele contractate de beneficiari în vederea realizării planurilor de afaceri acceptate în cadrul programului, pentru solicitanţii care utilizează credit pentru implementarea proiectului.
Nerespectarea cerintelor privind intocmirea dosarului de achizitie conduce la respingerea cheltuielii.
Acordul de finanţare
După primirea Scrisorii de acceptare de principiu pentru finanţare în limita bugetului, conform programării, beneficiarii vor semna la sediul AIMMAIPE acordul de finanţare (anexa nr. 9 la Procedură).
Termenul-limită de semnare a acordurilor de finanţare a fost prelungit până la 15 octombrie a anului în care a fost acceptat de principiu la finanţare, faţă de 29 septembrie, cum era prevăzut anterior.
Modelul acordului de finanţare, prevăzut în Anexa 9 la Procedură a suferit, de asemenea modificări.
Nicio cheltuială efectuată/factură fiscală emisă/contract semnat, cu excepţia contractului de consultanţă înainte de intrarea în vigoare a acordului de finanţare nu este eligibilă – prevedea Procedura, în forma anterioară. La aceste excepţii au fost adăugate cheltuielile financiare aferente creditelor/garanţiilor obţinute pentru creditele contractate de beneficiari în vederea realizării planurilor de afaceri acceptate în cadrul programului, pentru solicitanţii care utilizează credit pentru implementarea proiectului.
Compensări
Nu se admit compensări între valorile unitare ale activelor cuprinse în notificarea anexă la acordul de finanţare (Anexa 9 la Procedură). A dispărut din reglementare textul care prevedea că nu se admite modificarea procentelor de finanţare menţionate în schema de finanţare din planul de afaceri.
Cheltuieli eligibile la decontare
Cheltuielile efectuate, inclusiv dosarul achiziţiei şi/sau facturile emise înaintea intrării în vigoare a acordului de finanţare, nu sunt eligibile, cu excepţia celor de la pct. 4.3 lit. l), la care – prin ordinul de modificare – se adaugă şi cele de la lit. n).
Astfel, sunt eligibile:
- consultanţa pentru întocmirea documentaţiei în vederea obţinerii finanţării în cadrul programului şi implementarea proiectului, dar în valoare eligibilă de maxim 8000 lei;
- cheltuieli financiare aferente creditelor/garanţiilor obţinute pentru creditele contractate de beneficiari în vederea realizării planurilor de afaceri acceptate în cadrul programului, pentru solicitanţii care utilizează credit pentru implementarea proiectului. Decontarea acestor cheltuieli se face numai pe bază de cerere de rambursare pentru valoarea cheltuielilor financiare de după momentul semnării acordului de finanţare, pentru perioada de implementare.
Ordinul semnalat nr. 119972017 mai prevede că în tot cuprinsul schemei de ajutor de minimis prevăzute în cadrul Programului şi al anexelor acesteia, sintagma “oficiile teritoriale pentru întreprinderi mici şi mijlocii şi cooperaţie (OTIMMC)” se înlocuieşte cu sintagma “agenţiile pentru întreprinderi mici şi mijlocii, atragere de investiţii şi promovare a exportului (AIMMAIPE).
sursa: legestart.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News