Eveniment
Transavia, prima companie din România care se alătură inițiativei europene pentru practici responsabile în sectorul alimentar
Transavia este prima companie din România care devine co-semnatară a Codului de Conduită al UE cu privire la Practicile Responsabile Comerciale şi de Marketing în Sectorul Alimentar, reasumându-și astfel angajamentul ferm de a contribui substanțial la o viață sănătoasă, durabilă și echilibrată pentru toți consumatorii.
Această inițiativă voluntară este o nouă dovadă a transparenței acțiunilor durabile întreprinse de Transavia de la bob la furculiță, bazate pe cele mai bune practici și pe cele mai stricte protocoale în întreg lanțul de producție și distribuție.
„Semnând acest Cod de Conduită al UE, alături de mari companii internaționale, contribuim la o industrie alimentară sustenabilă și marcăm astfel cu mândrie cei 30 de ani de la înființare, în care ne-am străduit mereu să facem lucrurile exact așa cum trebuie, în toate ariile in care activăm. Angajamentul asumat înseamnă să continuăm să contribuim la calitatea vieții consumatorilor și comunităților și să diminuăm cât de mult posibil impactul asupra mediului prin valorificarea, reciclarea deșeurilor și utilizarea rațională a resurselor naturale precum apa, solul, gazele naturale etc., astfel încât generațiile viitoare să beneficieze de ele în mod corespunzător. Ne străduim astfel să fim cei mai buni în tot ceea ce facem, respectând întotdeauna cele mai înalte standarde și ținându-ne promisiunile față de consumatori, zi de zi, indiferent dacă vorbim de calitatea produselor, de protocoalele cele mai stricte de siguranță alimentară, de tratarea responsabilă a animalelor, de protejarea mediului sau de marketingul responsabil și onest. Sperăm ca exemplul nostru să fie urmat și de alte companii din România care să ne urmeze și să semneze Codul, asumându-și astfel o contribuție responsabilă la dezvoltarea sustenabilă a industriei alimentare”, afirmă domnul Dr. Ing. Ioan Popa, președinte și fondator Transavia.
Prin semnarea Codului de Conduită UE pentru o industrie alimentară sustenabilă, TRANSAVIA, liderul sectorului avicol din România, își consolidează angajamentele luate față de mai multe obiective ambițioase, incluse în raportul de sustenabilitate, o altă inițiativă de pionierat realizată în calitate de companie cu capital 100% românesc din industria alimentară din țara noastră:
- Implementarea sistemului de management de mediu conform cerințelor SR EN ISO 14001:2015
- Identificarea de soluții alternative, acolo unde acestea se pretează și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră
- Menținerea gradului de conformare cu cerințele legale în domeniul protecției mediului
- Îmbunătățirea managementului deșeurilor
- Îmbunătățirea managementului apelor uzate
- Reducerea consumurilor de energie prin înlocuirea corpurilor de iluminat exterior de la 250 W și 150W la 90 W și înlocuirea iluminatului existent cu corpuri LED de 9 W
- Procurare de materii prime din zone certificate ca producții sustenabile, fără impact negativ asupra mediului înconjurător
- Menținerea gradului de retenție a personalului
- Utilizarea ambalajelor inovative
- Modernizare și retehnologizare continuă pentru producții sustenabile
- Crearea unui centru de practică și susținerea activităților profesionale pentru tinerii mecanici, ingineri și electricieni
- Extinderea flotei pentru transportul angajaților
- Extinderea flotei pentru transportul mărfurilor și al produselor cât și planificarea curselor într-un mod economic și eficient
Transavia, una dintre cele mai reputate afaceri de familie și liderul pieței de carne de pasăre din România, își concentrează toate acțiunile și eforturile pentru a crește în mod sănătos, sustenabil afacerea, având o strategie de afaceri bazată pe o puternică componentă orientată către susținerea comunităților locale, către responsabilitatea socială și grija față de mediu, către responsabilitatea față de angajați și producția responsabilă și durabilă.
Aprecierea consumatorilor arătată prin încrederea calitatea produselor Transavia, 100% naturale, gustoase și care exced standardele de siguranță alimentară și calitate impuse de lege, este dublată de recunoașterile primite prin premiile acordate de prestigioase organizații locale și internaționale și prin deținerea numeroaselor certificări care demonstrează angajamentul pentru sustenabilitate: Global GAP – Integrated Farm Assurance, BRC 8 A+, FSSC 22000, ISO 22000, McDonald’s SQMS, SWA, SMETA, RTRS – Responsability SOY, Furnizor Oficial al Casei Regale a României.
Despre Transavia
Transavia este liderul pieței locale de carne de pui, fiind una dintre cele mai importante afaceri de familie, care deține și produce brandurile Fragedo, Libertan și Papane. Inclusă în topul celor mai valoroase companii din România, Transavia operează sustenabil cu un model de business integrat vertical, bazat pe cele mai bune practici și cele mai stricte protocoale în întreg lanțul de producție și distribuție, de la bob la furculiță. În cei 30 de ani de activitate, Transavia a investit constant în modernizare și în tehnologie de ultimă generație și a adoptat invoația ca sursă de creștere sustenabilă a business-ului și de predictibilitate pentru viitor.
Unul dintre cei mai mari angajatori români, Transavia are în prezent peste 2.400 de angajați, care activează preponderent în cele 29 ferme de creștere a păsărilor și în cele 4 ferme de producție vegetală, în fabrica de nutrețuri combinate, în cele 3 abatoare de ultimă generație și în fabrica de procesare a cărnii.
În fermele Transavia, localizate în 8 județe din România, se produc anual peste 100.000 de tone de carne de pui. Peste 25% la sută din producția anuală a companiei merge către export, în mai multe state europene, precum Marea Britanie, Irlanda, Franța, Olanda, Ungaria, Grecia, Slovacia, Bulgaria, Spania și Croația, dar și pe continentul african, zona Mării Mediterane sau CSI.
Transavia este prima companie din România co-semnatară a Codului Conduită al UE cu privire la practicile responsabile comerciale şi de marketing în sectorul alimentar.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News