Connect with us
Advertisement

Eveniment

Trei hoți de băutură, iertați de un bărbat din Alba căruia i-au furat țuica din casă. Ce s-a întâmplat în satul aproape pustiu

Publicat

Un bărbat din Alba, din satul Curpeni s-a trezit fără țuică în casă. Satul Curpeni face parte din comuna Ceru Băcăinți, una dintre cele mai depopulate comune din Alba.

După ce a sesizat că nu mai are butoaiele cu băutură a apelat la oamenii legii care au deschis un dosar penal pentru furt calificat, dosar ce s-a materializat într-un proces pe rolul Judecătoriei Alba Iulia.

În data de 9 decembrie 2022, magistrații din Alba Iulia s-au pronunțat în dosar. De asemenea motivarea a fost făcută publică, fiind disponibilă pe portalul rejust.ro.

Potrivit motivării instanței, ”inculpatul, împreună cu inculpatul minor și numitul, în noaptea de 26/27.12.2019, în jurul orei 00:10, pe timp de noapte, prin efracție – distrugerea ușii de acces în imobilul locuință al persoanei vătămate situat în sat Curpeni, a pătruns în interior, de unde a sustras 3 butoaie care conțineau o cantitate de aproximativ 70 litri de țuică, cauzând astfel un prejudiciu în cuantum de 5500 lei”, se arată în motivarea instanței.

În timpul procesului, persoana vătămată, bărbatul de la care cei trei au furat țuica, a declarat că se împacă cu cei trei și că nu mai are nici o pretenție civilă de la aceștia.

Drept urmare procesul penal a fost încheiat, pe numele celor trei, pentru furt calificat.

sursă foto: arhiva alba24.ro, rol ilustrativ.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement