Connect with us
Advertisement

Eveniment

Varianta PNL a ”Legii Nordis”: Cum ar putea fi protejați clienții de țepele imobiliare precum Parc Residence Alpha din Alba Iulia

Publicat

Parlamentarii PNL au venit cu o variantă a ”legii Nordis”, lege care ar urma să reglementeze modul în care dezvoltatorii imobiliari vând apartamente sau case pe bază de promisiuni. La nivel local, țeapa Nordis este simlară cu mega escrocheria imobiliară, Parc Residence Alpha, unde fostul sub prefect de Alba, din partea PSD a vândut 41 de apartamente, la 263 de persoane. 

O lege în acest sens ar urma să clarifice modul în care imobilele în construcție pot fi vândute de către dezvoltatori. Vezi aici cum arată varianta PNL a ”Legea Nordis”.

Autorizații de construire notate în Cartea Funciară

Proiectul PNL propune mai multe măsuri pentru reglementarea vânzărilor imobiliare. În primul rând, dezvoltatorii nu vor putea încheia promisiuni de vânzare fără ca autorizațiile de construire să fie notate în Cartea Funciară. De asemenea, toate promisiunile de vânzare trebuie autentificate de notar și înscrise oficial.

CITEȘTE ȘI: Țeapa Parc Residence Alpha din Alba Iulia: Ovidiu Jidveian a scapat de arestul la domiciliu. A fost plasat sub control judiciar

Pentru a evita ambiguitățile, fiecare tranzacție va trebui să includă un plan de apartamentare clar. Totodată, un imobil nu va mai putea face obiectul mai multor contracte de vânzare simultan, iar astfel de practici vor fi sancționate cu nulitatea contractelor.

Cont bancar special

Dezvoltatorii vor trebui să utilizeze un cont bancar special destinat doar cheltuielilor proiectului imobiliar, ceea ce ar trebui să prevină deturnarea fondurilor. În plus, fiecare promisiune de vânzare va necesita asistență juridică obligatorie, iar notarul va trebui să confirme acest aspect, altfel actul poate fi anulat la cererea cumpărătorului.

În final, toate promisiunile de vânzare vor fi înregistrate într-un Registru național notarial, pentru a garanta transparența și pentru a evita situațiile în care același imobil este promis mai multor cumpărători.

Propunerile PNL pentru ”Legea Nordis”

Proiectul PNL aduce 7 prevederi în varianta sa a ”legii Nordis”, după cum urmează:

  • Condiționarea încheierii promisiunilor de vânzare de notarea în Cartea Funciară a autorizațiilor de construire;
  • Obligația autentificării și a înscrierii în Cartea Funciară a promisiunii de vânzare;
  • Instituirea obligativității anexării unui plan de apartamentare pentru identificarea clară a obiectului tranzacției;
  •  Interdicția contractelor multiple având ca obiect același imobil, sub sancțiunea nulității;
  • Crearea unui cont bancar cu destinație specială, utilizabil exclusiv pentru cheltuieli legate de dezvoltarea și construirea proiectului imobiliar;
  • Asigurarea asistenței juridice obligatorii și verificarea de către notarul public, care va menționa aceasta în cuprinsul actului; încălcarea acestei reguli se va sancționa cu nulitatea absolută a actului, numai la cererea beneficiarului promisiunii de vânzare;
  • Introducerea Registrului național notarial de evidență a promisiunilor de vânzare (RNNEPV), cu scopul ca toate promisiunile de vânzare să fie înregistrate în acest registru, garantând, astfel, transparența și evitarea suprapunerilor contractuale.

Legea Nordis în varianta PSD

În urma scandalului Nordis, Partidul Social Democrat (PSD) a propus un proiect legislativ pentru a proteja cumpărătorii de imobile. Conform acestei inițiative, dezvoltatorii pot solicita un avans de maximum 10% din prețul total al imobilului la semnarea promisiunii de vânzare, a precizat G4media.ro într-un articol.

Dacă dezvoltatorul încheie o poliță de asigurare pentru protejarea investiției, avansul poate crește până la 40%. Sumele plătite cu titlu de avans trebuie depuse într-un cont special dedicat proiectului respectiv și pot fi utilizate doar pentru dezvoltarea acestuia.

Această măsură urmărește să reducă riscurile pentru cumpărători, având în vedere că, în practică, dezvoltatorii solicită adesea avansuri mari fără a oferi garanții adecvate. Astfel, consumatorii sunt vulnerabili în caz de insolvență a dezvoltatorilor sau întârzieri în livrarea imobilului. Prin limitarea avansului și introducerea obligației de a utiliza fondurile strict pentru proiectul specificat, se dorește protejarea intereselor cumpărătorilor și creșterea transparenței în piața imobiliară.

De asemenea, proiectul prevede că, în cazul în care dezvoltatorul are încheiată o poliță de asigurare pentru protejarea investiției, avansul poate fi mai mare, dar nu mai mult de 40% din prețul total al imobilului. Această asigurare va proteja cumpărătorul în situația nerespectării contractului de către dezvoltator.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement