Connect with us
Advertisement

Eveniment

Vești proaste pentru românii cu credite ipotecare cu dobândă IRCC. Ratele vor crește de la 1 ianuarie. Ce recomandă specialiștii

Publicat

Noul an va aduce veşti proaste pentru românii care au contractat credite cu dobânzi variabile, şi anume indicele de referință pentru creditele consumatorilor (IRCC) va creşte de la 4,06% la 5,71%.

Noile dobânzi vor conduce la o majorări chiar și cu peste 200 de lei a ratelor la credite. Brokerii le recomandă românilor să îşi refinanțeze creditele şi să aleagă dobânda fixă.

În prezent, IRCC are valoarea de 4,06% (valoare anunțată pe 30 septembrie) și va rămâne la această marjă până la sfârșitul lunii decembrie 2022, urmând două creșteri substanțiale de la 1 ianuarie 2023 și 1 aprilie 2023, susțin brokerii de credite de la AVBS Credit.

Potrivit acestora, într-un an de zile, în perioada 1 octombrie 2021 – 1 ianuarie 2023, IRCC și-a majorat considerabil valoarea, în mod constant.

„Creșterea IRCC-ului este de aproape 429% în perioada 1 octombrie 2021 – 1 ianuarie 2023, iar majorarea pare să continue și de la 1 aprilie 2023.  Acest lucru înseamnă că debitorii cu credite cu dobânzi variabile legate de IRCC plătesc rate din ce în ce mai mari.

Creșterile IRCC impactează creditele existente cu dobânzi variabile raportate la IRCC, pe care debitorii le-au contractat deja.

Totodată, se vor majora și ratele creditelor Prima Casă pentru care s-a făcut trecerea de la ROBOR la IRCC. Creșterile IRCC nu impactează creditele cu dobânzi fixe”, explică brokerii de la AVBS.

Cât de mult vor crește ratele?

De la 1 ianuarie 2023, odată cu noua actualizare IRCC, conform calculelor realizate de AVBS Credit, ratele creditelor cu dobânzi variabile legate de IRCC vor fi mai mari chiar și cu 60%-70% față de cât erau la 1 octombrie 2021.

Procentul concret de majorare diferă de la un credit la altul, factori importanți în stabilirea acestuia fiind vechimea și soldul creditului.

Un credit vechi nu este la fel de impactat precum este un credit mai recent, luat în urmă cu 3-5 ani, de exemplu.

Exemplu:

Pentru un credit de 200.000 de lei, perioadă rămasă de rambursare de 25 de ani, dobânda formată din marja băncii de 2,25% + IRCC 3M, ratele au crescut astfel:

  • IRCC 1 octombrie 2021: 1,08% – rată: 983 lei
  • IRCC 1 ianuarie 2022: 1,17% – rată: 993 lei (creștere cu 10 lei)
  • IRCC 1 aprilie 2022: 1,86% – rată: 1.068 lei (creștere cu 75 de lei)
  • IRCC 1 iulie 2022: 2,65% – rată: 1.158 lei (creștere cu 90 de lei)
  • IRCC 1 octombrie 2022: 4,06% – rată: 1.327 lei (creștere cu 169 de lei)
  • IRCC 1 ianuarie 2023: 5,71% – rată: 1.538 lei (creștere cu 221 de lei)

Ce opțiuni au românii cu credite cu dobândă variabilă

Românii care au rate cu dobândă variabilă pot rămâne la ROBOR, pot trece de la ROBOR la IRCC sau pot face refinanțarea creditului și trecerea la o rată a dobânzii fixă.

Potrivit brokerilor, cea mai bună soluție pentru cei care vor să se protejeze de creșterile IRCC / ROBOR o reprezintă refinanțarea în credite cu dobânzi fixe.

În cazul în care doresc trecerea de la ROBOR la IRCC, aceasta se face pe baza unei cereri depuse la bancă.

Cei cu credite Noua Casă au nevoie și de acordul Fondului de Garantare. Un client care trece de la ROBOR la IRCC nu poate face trecerea înapoi.

„Până când dobânzile variabile vor intra pe o pantă descendentă, cea mai bună soluție, cea sigură pe termen mediu și lung, cea care conduce la cele mai mari scăderi ale ratelor lunare, este reprezentată de refinanțarea creditelor cu dobânzi variabile în credite cu dobânzi fixe.

Prin refinanțare pe dobândă fixă, pe toată perioada de dobândă fixă, ratele nu sunt impactate  de creșterile IRCC sau ROBOR.

Așadar, ratele nu se pot mări pe perioada de dobândă fixă. Există soluții de refinanțare cu dobânzi fixe pe 3, 5, 8, 10 și chiar 30 de ani”, mai explică brokerii AVBS.

sursa: avbs.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement