Educație
VIDEO: Greva în Educație. Evaluarea Națională și Bacalaureatul, în pericol. Părinții și elevii cer amânarea protestului
Reprezentanții părinților susțin că nu este util ca greva din Educație să continue și atenționează privind posibilitatea amânării examenelor naționale. Aceștia cer soluții în beneficiul elevilor.
„Categoric, este o situaţie conflictuală, pe care trebuie să o rezolvăm pe bază de dialog, dialog între Guvernul României şi între reprezentanţii sindicatelor. Dacă vom întârzia mai mult de o săptămână, este destul de periculos pentru viitorul acestor copii, în sensul în care ştim foarte bine că avem un calendar agreat referitor la structura anului şcolar, un calendar care trebuie să ducă în final la susţinerea celor două examene naţionale.
Şi nu considerăm util că această grevă ar trebui să continue, în sensul în care examenele pot fi amânate. Nu are voie nimeni să se joace cu un an din viaţa acestor elevi, este dreptul lor să susţină aceste examene şi de aceea am dorit să ne întâlnim cu reprezentanţi de la nivelul Guvernului”, a spus preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi din Învăţământul Preuniversitar, Iulian Cristache, marți, la Guvern.
În opinia sa, calendarul examenelor naţionale va fi respectat.
„Sunt sigur că aceste examene vor putea fi susţinute. Poate în cel mai rău caz, decalarea lor. Cred că se va respecta actualul calendar făcut de Ministerul Educaţiei. Nu cred că vor suferi o decalare. (…) Dacă sindicatele vor merge cu această grevă două, trei săptămâni, eu cred că dacă va continua săptămâna viitoare, deja este un mare pericol”, a afirmat Iulian Cristache.
El a mai spus că ar fi de acord şi cu varianta în care profesorii ar opri greva în timpul susţinerii examenelor naţionale.
„Acceptăm orice este în beneficiul elevului. Şi această variantă ar fi bună, în sensul în care elevii pot susţine examenele naţionale”, a arătat Cristache.
În ceea ce priveşte recuperarea orelor, el a afirmat că în cazul unei greve de două-trei săptămâni, aceasta s-ar putea face la începutul viitorului an şcolar.
„Dacă vorbim despre o grevă de două-trei săptămâni, cu certitudine că trebuie gândit la începutul anului şcolar următor recuperarea acestor ore”, a mai declarat reprezentantul părinţilor.
Soluție de compromis: greva să fie amânată pentru examenele naționale
Preşedintele Consiliului Elevilor, Miruna Croitoru, a afirmat că şi-ar dori ca actuala situaţie să se încheie cât mai repede astfel încât de săptămâna viitoare să reînceapă cursurile.
„Această situaţie nu este benefică pentru nimeni. (…) În momentul în care sindicatele au anunţat că nu mai au încredere în sistem şi că şi-au pierdut încrederea, ne punem întrebarea cum au elevii încredere în sistem sau cum ar putea elevii să aibă încredere în sistem.
În condiţiile în care inclusiv profesorii au anunţat că ei nu mai au încredere în sistem, greva fiind tocmai bazată pe această idee. Adică, greva, pe lângă faptul că, OK, venim la şcoală, nu facem ore sau nu venim la şcoală deloc, pentru că nu facem ore deloc sau facem un format hibrid online, depinde de modul în care s-a organizat şcoala respectivă la nivel micro.
Însă, pe lângă toate aceste lucruri, inclusiv greva în sine afectează elevii din România, pentru că îşi pierd şi ei din ce în ce mai mult încrederea în sistem”, a afirmat reprezentanta elevilor.
În opinia sa, o soluţie „doar de compromis” ar fi ca profesorii să amâne greva pentru susţinerea examenelor naţionale.
„În contextul în care se va amâna greva, dar se vor susţine examenele, vorbim despre o soluţie doar de compromis, cu care am fi de acord pe termen scurt, pentru că ar fi în interesul elevilor, însă trebuie să rezolvăm problema de fapt şi să ajungem la un numitor comun”, a subliniat Croitoru.
Guvern: se lucrează la legislație pentru salariile profesorilor
Guvernul lucrează, în acest moment, la actele normative care să ofere cadrul legal oferirii unor stimulente profesorilor debutanţi şi cadrelor didactice din zonele defavorizate, în sensul solicitărilor sindicatelor, şi, de asemenea, a asumat un calendar concret pentru noua grilă a salarizării, care să regăsească educaţia ca fiind o prioritate, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.
Acesta a făcut precizările, marţi, la Palatul Victoria, într-o conferinţă de presă la finalul întâlnirii pe care prim-ministrul Nicolae Ciucă, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, şi ministrul Educaţiei, Ligia Deca, au avut-o cu reprezentanţii reprezentanţii asociaţiilor de părinţi şi elevi pe fondul grevei generale declanşată de personalul din sistemul de învăţământ.
„Disponibilitatea la dialog a Guvernului a continuat, a inclus, dacă vreţi, în acest sens, şi asociaţiile de părinţi sau structurile reprezentative ale elevilor.
Domnul prim-ministru a avut ocazia să prezinte direct ceea ce a prezentat şi sindicatelor şi a prezentat, de asemenea, şi public, legat de angajamentele concrete ale Guvernului, atât în privinţa solicitării sindicatelor de a veni în sprijinul debutanţilor şi a cadrelor didactice din zonele defavorizate, care urmează să primească stimulente, şi Guvernul în acest moment deja lucrează la actele normative care să ofere cadrul legal oferirii acestui sprijin.
Plata integrală pentru anexa 8, personalul nedidactic, dar şi celelalte categorii de personal, tocmai pentru a duce la un nivel unitar aplicarea legii actuale a salarizării şi, desigur, un calendar concret pentru noua grilă a salarizării, care să regăsească educaţia ca fiind o prioritate, ceea ce este un angajament, de asemenea, anunţat public al actualului Guvern, dar şi al viitoarei formule de guvernare, cu un program care să includă pe primul loc educaţia ca prioritate”, a afirmat Cărbunaru.
Grup de lucru la Ministerul Muncii
Acesta a subliniat că garanţia suplimentară a implementării acestor măsuri care să stimuleze atât intrarea în sistemul de învăţământ, dar şi menţinerea în interior a cadrelor didactice, este făcută prin noua lege a salarizării, în care Educaţia este prioritară.
„Şi prin grila nou instituită se garantează, practic, statutul pe care, inclusiv sindicatele din Educaţie îl solicită acum a fi recunoscut. Cum se va întâmpla acest lucru? Există deja asumarea publică la nivelul Guvernului şi la nivelul coaliţiei.
Este un grup de lucru de la Ministerul Muncii care deja integrează grilele de salarizare de la toate liniile bugetare, începând cu zona educaţiei. Până la 15 iulie, acest proces este finalizat, urmând ca prin dialog, până la 1 septembrie, când începe sesiunea parlamentară de toamnă, această nouă lege a salarizării, care să elimine atât discriminările din sistem în interiorul fiecărei linii, dar şi între ele, să poată oferi fiecăruia ceea ce în mod corect, în societate, trebuie a fi recunoscut, începând cu zona educaţională.
Discuţiile care se poartă acum sunt legate de încrederea pe care sindicatele din educaţie consideră că ar trebui să o regăsească în ceea ce Guvernul aşează şi de aceea, prin dialog, se poartă acest schimb de opinii, pentru a putea ajunge la o concluzie, fără însă a afecta procesul educaţional şi mai ales dorinţa copiilor de a merge la şcoală şi nevoia lor”, a afirmat Cărbunaru.
Totodată, el a subliniat eforturile Guvernului pentru Educaţie, într-o perioadă plină de provocări.
„Încercăm să explicăm cu bună credinţă şi cu argumente eforturile acestui Guvern într-o perioadă de război la graniţă, de criză economico-financiară, de lanţuri de aprovizionare afectate, de creşteri de preţuri la gaze naturale şi la energie electrică, toate necesitând resurse bugetare pentru a proteja economia şi pentru a proteja în special cetăţenii vulnerabili.
În toată această perioadă, Executivul înţelegând să ofere resurse suplimentare, inclusiv educaţiei. Vă reamintesc, în 2022 sunt două miliarde de lei adăugaţi în buget pentru educaţie, şase miliarde adăugaţi pentru bugetul acestui an. Există nu doar o preocupare şi nu doar promisiuni, există acţiune concretă a acestui Guvern pentru a sprijini dinamica optimă a sistemului educaţional. Există revendicări legitime ale cadrelor didactice şi nedidactice, şi acestea, prin dialog, se pot rezolva. Acesta este mesajul nostru pentru părinţi”, a afirmat Cărbunaru.
sursă: Agerpres
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
pilu
marți, 23.05.2023 at 15:22
Ce faceţi mă PSD-iştilor, vă strunesc de la spate păpuşarii ? Până acum nu aţi ştiut care-i treaba în învăţământ ? Papagalilor, lăsaţi oamenii să-şi facă treaba, că evaluări şi examene se pot tot da până la toamnă.
Petru
marți, 23.05.2023 at 18:43
Din contră,părinții și elevii susțin greva cadrelor didactice.
… grevă care în curând o să fie susținută și de alte instituții.
Românului i-a ajuns cuțitul la os,suntem sătui de promisiuni neonorate din partea guvernului.