VIDEO: Istorie și artizanat în pălincă. Arta lemnului în sticlă, făcută cu pasiune de o familie dintr-un sat izolat din Apuseni

Într-o gospodărie aflată pe o culme din Munții Apuseni, în satul Pârâu-Cărbunari din comuna Lupșa, din mâinile a doi soți ies adevărate opere de artă, piese de artizanat din lemn în sticlă. Meșterite cu pasiune din bucăți de lemn tăiat pentru a forma diverse modele, îmbinate cu răbdare în sticle de forme și dimensiuni diferite, care mai apoi sunt umplute cu pălincă, reprezintă adevărate mărturii ale istoriei locurilor.

Maria Roșca spune că i-a venit ideea să realizeze lucrările de artizanat din lemn în sticlă după poveștile spuse de soțul acesteia. Lemnul se taie doar în anumite perioade ale anului și doar anumite esențe de lemn pot ajunge adevărate opere de artă. 

„Lemnul trebuie să fie uscat, că se pirogravează mai ușor. Facem diferite modele, sau Câmpeni – Capitala Țării Moților, sau portretul lui Avram Iancu. (…) Sunt mai multe bucățele de lemn, legate cu cuie de lemn. Nu sunt lipite cu adeziv, cu nimic, doar cu acele cuie de lemn. Nu am vrut să punem adeziv, e tinctură de ienupăr, se poate și consuma. E ca un puzzle. Prima dată a fost foarte greu, dar acum îmi place și le fac din plăcere”, a precizat Maria Roșca.

De conțiutul din sticle se ocupă soțul acesteia, Emil Roșca. Țuica, de 55 – 60 de grade, se face cu atenție și răbdare, după o tradiție din bătrâni.

„Când eram copil, tata zicea <pune pruni, că dacă pui pruni când vei fi mare vei avea ce culege>. Și am pus la pruni și am rămas acasă. Toamna strângem la prune. (…) Noi avem pruni sălbatici, nu pruni altoiți sau soiuri aduse. Noi nu îi stropim niciodată. De aceea, numai la 3, 4 sau la 5 ani fac o recoltă. Acum nu am avut nimic, la anul nu știu dacă vom avea, dar poate peste un an sau doi sperăm să fie iar o recoltă. (…)

Îl facem noi acasă vinarsul, după tradițiile acelea bătrânești. Nu am văzut nicăieri, nimeni nu a spus de un muzeu – cum a început fabricarea rachiului, pălincă sau horincă. (…) Toată lumea știe acum face vinars, numai că îl face alandala. (…) Am ajuns la concluzia că sunt niște tradiții, niște probleme, niște treburi cum să îl faci. Trebuie să ai răbdare, degeaba îl forțezi. Vin cu prelate, scutură prunii, cu crengi, cu putregai și le bagă în butoi. Noi le strângem cu mâna – vin copiii, neamuri, ne ajută – ca să nu le schimbe gustul, deci să aibă aromă”, a explicat Emil Roșca.

Produsele realizate în gospodăria din satul Pârâu-Cărbunări au ajuns chiar și în Noua Zeelandă, în Brazilia, Mexic, Canada sau Statele Unite ale Americii. 

„Aici ne place, ne-am obișnuit aici. Nu e ușor, e greu, dar în aceasta stă farmecul vieții, să muncești, să faci, să birui. E o luptă viața, cum zicea Coșbuc. Am avut o pensie mică, cea mai mică din câte există, dar e bine destul. Avem văcuță, mai plantăm. (…) Numai lucrând, asta duce mai departe tradiția”, spune meșterul.

Micile opere de artă au ca inspirație eroii neamului românesc, lăcașuri de cult – Biserica din Geamăna, Biserica veche din lemn (Lupșa), diverse monumente dar și troițe ridicate la răscruci de drumuri. 

„Pe vremuri, la fiecare răscruce de drumuri puneau oamenii câte o troiță. Acolo ziceau că e un loc unde se adună răimile. <Lângă drumul fără cruce, duhul rău zbierând se duce>. Deci se adunau acolo răutățile, acolo erau crime, acolo erau fel și fel de prostii. De aceea se punea câte o cruce”, a mai explicat Emil Roșca.