Connect with us
Advertisement

Economie

VIDEO Ministrul Daniel Breaz: declararea Roşiei Montane sit UNESCO ar duce la pierderea procesului cu Gabriel Resources

YouTube video

Publicat

Ministrul Culturii, Daniel Breaz, a declarat la Alba24 că ”dacă Roşia Montană ajungea să fie sit UNESCO, practic era un proces de câteva miliarde de dolari, pierdut din start”. Ministrul se referă la procesul dintre statul român și compania Gabriel Resources, deținătoarea unui proiect de exploatare a aurului și argintului de acolo, cu o miză de 4,4 miliarde de dolari.

Daniel Breaz a mai spus că este de acord cu protecția patrimoniului, dar că ”nu putem să blocăm toată țara, să nu mai construim nimic” și a vorbit despre dezvoltarea durabilă: ”trebuie să ne gândim clar şi la dezvoltarea durabilă, nu să trăim doar din amintiri şi reconstrucţii”.

“O altă mare trăznaie a Guvernului Cioloş, vizavi de includerea în patrimoniul UNESCO, aşa cu forţa, pe repede-înainte. Nu poţi, ca să incluzi în patrimoniul UNESCO ceva de importanţa Roşiei Montane, să faci un dosar într-un birou, peste noapte şi UNESCO să accepte. Eu văd, lucrăm la “Taraf”, se lucrează de aproape doi ani de zile pentru dosarul UNESCO, mergem pe cămaşa cu altiţă, este de durată.

În momentul de faţă noi ne luptăm, şi e implicat şi Ministerul Culturii aici, să câştigăm acel proces, prin care, dacă reuşea trăznaia respectivă, haideţi să facem România patrimoniu UNESCO, să fie toată situri arheologice, să blocăm ţara, să nu mai construim nimic, să nu mai dezvoltăm infrastructura. Aşa este în mintea unora. Nu se poate aşa ceva.

Includerea în patrimoniul UNESCO a Roşiei Montane va aduce pierderi de câteva miliarde de dolari statului român.

Ne luptăm să câştigăm acel proces, un proces ce trebuie câştigat de statul român, nu este un proces care să aducă beneficii României, trebuie să ne luptăm până la capăt şi cu siguranţă Roşia Montană, aşa cum a fost pregătit dosarul respectiv, total aiurea, nu are ce să caute în patrimoniul UNESCO. Suntem în judecată tocmai pentru a discuta şi a reuşi să blocăm acest lucru. A fost acceptat să fie retras. Dacă Roşia Montană ajungea să fie sit UNESCO, practic era un proces de câteva miliarde de dolari, pierdut din start de către România.

O chestiune, spun eu, aberantă, să te duci să propui, fără cap. Haideţi să propunem toată Alba Iulia să fie sit UNESCO. Alba Iulia, capitală istorică şi alte o mie de argumente, şi propunem inclusiv terenurile unde se dezvoltă industrie în jurul municipiului să intre în patrimoniul UNESCO, să nu mai construim nimic. A propune, aberrant, ca o anumită zonă să intre în patrimoniul UNESCO te constrânge să nu faci anumite investiţii. Sunt de acord să protejăm patrimoniul, dar trebuie să ne gândim clar şi la dezvoltarea durabilă, nu să trăim doar din amintiri şi reconstrucţii, din zone istorice; da, să le protejăm, dar să le protejăm cu cap”, a declarat Daniel Breaz la „Testul de sinceritate” pe Alba24.ro.

Ministerul Culturii a trimis pe 4 ianuarie 2017 la UNESCO dosarul “Peisajul Cultural Minier Roșia Montană”, pentru înscrierea în Patrimoniul Mondial, înscrierea fiind făcută cu asumarea ministrului Culturii de atunci, Corina Șuteu. Primul pas pentru includerea sitului pe lista UNESCO a fost făcut însă de fostul ministru al Culturii, Vlad Alexandrescu.

Vezi și: Patru MILIARDE de dolari: Miza proiectului ratat de la Roșia Montană! Un fond de pe Wall Street susține ”Gabriel Resources” împotriva României!

Ulterior, Guvernul Dăncilă a retras dosarul Roşia Montană, susţinând că includerea sa în Patrimoniul Mondial ar pune România în situaţia riscantă de a plăti 4,4 miliarde de dolari canadienilor de la Gabriel Resources, potrivit ziare.com.

Proiectul de exploatare auriferă de la Roșia Montană este în prezent eșuat. ”Gabriel Resources” a deschis un proces internațional împotriva partenerului său din compania Roșia Montană Gold Corporation, respectiv Statul Român, în care cere daune de 4,4 miliarde de dolari.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement