Eveniment
VIDEO: Ungaria decretează starea de urgenţă din cauza războiului din Ucraina. Măsura intră în vigoare din această noapte
Ungaria declară stare de urgenţă din cauza conflictului din Ucraina, la 3 luni de la declanșarea invaziei rușilor în țara vecină.
Guvernul ungar declară starea de urgenţă începând de la miezul nopţii de marţi spre miercuri, din cauza conflictului armat dintr-o ţară vecină, a anunţat prim-ministrul Viktor Oban într-un mesaj video pe Facebook, transmite MTI.
Vorbind la câteva ore după ce parlamentul a amendat Constituţia stabilind că o astfel măsură poată fi luată în situaţie de conflict armat, război sau dezastru umanitar într-o ţară vecină, Orban a declarat că războiul din Ucraina prezintă un pericol constant pentru ‘Ungaria, siguranţa noastră fizică, aprovizionarea cu energie şi siguranţa financiară a familiilor şi economiei’.
Viktor Orban: Ungaria trebuie să stea departe de acest război
”Guvernul învestit astăzi a început să lucreze imediat. Având în vedere războiul dintr-o ţară vecină, nu am pierdut nicio singură secundă. Un război căruia nu îi vedem sfârşitul deocamdată”, a spus Orban.
”Am văzut că războiul şi sancţiunile de la Bruxelles au provocat o mare perturbare economică şi creşteri drastice de preţuri. Lumea se află în pragul unei crize economice. Ungaria trebuie să stea departe de acest război şi trebuie să protejeze securitatea financiară a familiilor”, a continuat el.
Pentru aceasta, guvernul trebuie să poată lua decizii şi să acţioneze rapid. Starea de urgenţă, similară celei introduse în timpul pandemiei, va permite guvernului să reacţioneze rapid şi să folosească ‘toate metodele la dispoziţia sa’ pentru a proteja Ungaria şi pe unguri, a explicat Viktor Orban.
”Vă voi aduce la cunoştinţă primele decizii mâine”, a mai declarat şeful guvernului de la Budapesta.
„Guvernul învestit astăzi a început să lucreze imediat. În contextul războiului din ţara vecină, nu pierdem nicio secundă. Este un război al cărui final nu îl poate vedea nimeni deocamdată”, a adăugat Viktor Orban, argumentând că starea de urgenţă va permite proceduri decizionale rapide. „Vom putea utiliza toate metodele pe care le avem la dispoziţie”, a subliniat Viktor Orban.
Starea de urgenţă va intra în vigoare în Ungaria miercuri 25 mai la ora 0.00 (ora 1.00, ora României).
Ungaria, inflație anuală de 9,5% și o încetinire a creșterii economice
Guvernul ungar se confruntă cu consecinţe ale Războiului din Ucraina, o inflaţie anuală de 9,5% şi un deficit bugetar care a crescut din cauza unor cheltuieli dinantea alegerilor legislative. El se confruntă, de asemenea, cu o încetinire puternică, a creşterii economice.
Liderul Partidului Fidesz, care a obţinut o majoritate de două treimi în noul Parlament în alegerile legislatve din aprilie, şi-a sporit în mod treptat puterile în cei 12 ani de când ase află la putere.
El este criticat dur de Uniunea Europeană (UE) şi organizaţii de apărarea drepturilor omului din cauza unei erodări a echilibrului puterilor în stat.
Ungaria a respins setul de sancțiuni propus de UE împotriva Rusiei
Ungaria a respins setul de sancţiuni propus de UE ce include un embargo asupra petrolului rusesc, în forma sa actuală, a declarat luni pentru BBC europarlamentarul Fidesz Balazs Hidveghi, transmite MTI citat de digi24.ro
„Respingem actualul set de sancţiuni pentru că în forma prezentă este pur şi simplu inacceptabil; încalcă o linie roşie pentru ţara noastră”, a spus Hidveghi, adăugând că, pe lângă Ungaria, mai sunt o serie de alte ţări din Europa centrală, şi de asemenea şi Germania, care nu se află în poziţia de a tăia brusc şi complet importul de petrol rusesc.
„Nu putem distruge industrii întregi şi opri funcţionarea unor afaceri întregi şi să lăsăm fără lucru milioane de oameni”, a insistat politicianul ungar, potrivit căruia decizia privind instituirea unui embargo a fost luată pripit şi sancţiunile „ne-ar afecta pe noi mai mult decât le-ar face rău ruşilor pe care vrem să-i sancţionăm”.
Ungaria, cel mai apropiat aliat al Moscovei din Uniunea Europeană
„Avem nevoie de contracte internaţionale care să garanteze securitatea energetică pentru popoarele şi pentru ţările noastre şi consider că Bruxellesul şi UE ar trebui să joace un rol activ, pro-activ în acest sens”, a spus europarlamentarul maghiar.
Miniștrii de externe ai UE au încercat să facă presiuni publice luni asupra Ungaria pentru a-și ridica vetoul împotriva unui embargo pentru petrolul rusesc, Lituania afirmând că blocul este „ținut ostatic de un stat membru”.
Embargoul propus de Comisia Europeană la începutul lunii mai ar fi cea mai dură sancțiune de până acum după invadarea Ucrainei și include interzicera importurilor de petrol din Rusia.
Însă Ungaria, cel mai apropiat aliat al Moscovei în UE, a declarat că vrea sute de milioane de euro de la UE pentru a atenua costul renunțării la țițeiul rusesc. UE are nevoie ca toate cele 27 de state să fie de acord cu embargoul pentru ca acesta să fie adoptat.
UPDATE: Orban anunță că este ”foarte improbabil” un acord privind oprirea importurilor de petrol din Rusia
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat marţi că este „foarte improbabil” un acord în următoarele zile privind oprirea importurilor de petrol din Rusia, astfel că recomandă ca tema noilor sancţiuni antiruse să nu figureze pe agenda summitului UE.
„Este foarte improbabil” un acord privind un embargou în privinţa importurilor de petrol rus în următoarele zile, a declarat Viktor Orban într-o scrisoare trimisă preşedintelui Consiliul European, Charles Michel, conform Agenţiei France-Presse şi cotidianului Le Figaro.
Viktor Orban consideră că, „în lipsa unui consens” la nivelul tuturor statelor UE, ar fi „contraproductivă” o discuţie despre al şaselea set de sancţiuni contra Rusiei la summitul Consiliului European programat pe 30-31 mai.
Orban: oprirea importurilor de petrol din Rusia ar cauza imediat perturbări grave ale aprovizionării în Ungaria
Liderul de la Budapesta susţine că oprirea importurilor de petrol din Rusia „ar cauza imediat perturbări grave ale aprovizionării în Ungaria şi ar conduce la creşterea preţurilor la carburanţi cu 55-60%”.
„Ungaria rămâne puternic dependentă de importurile de energie din Rusia, chiar dacă acestea au scăzut de la 90% în 2010 la 64% în 2021”, subliniază Viktor Orban în scrisoarea adresată lui Charles Michel, potrivit cotidianului Le Monde.
Guvernul de la Budapesta consideră insuficiente derogările de doi ani privind oprirea importurilor de petrol din Rusia propuse de Comisia Europeană Ungariei, Slovaciei şi Cehiei. Ungaria cere o derogare de cel puţin patru ani şi 800 de milioane de euro din partea UE pentru modificarea rafinăriilor.
Guvernul Viktor Orban a anunţat în mai multe rânduri că se opune proiectului Comisiei Europene privind oprirea etapizată a importurilor de petrol din Rusia, Ungaria argumentând că, deşi ar beneficia de o derogare, i-ar fi afectată grav securitatea energetică.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Stelian ion
marți, 24.05.2022 at 23:06
Bravo lui.Felicitari,Viktor Orban!