Eveniment
VINEREA MARE: Ziua cea mai neagră din istoria creștinismului. Se rememorează Patimile Mântuitorului. Se roșesc ouăle de Paști

Patimile Domnului sunt numite sfinte, mântuitoare şi înfricoşătoare: “sfinte” pentru că Cel ce suferă este Fiul lui Dumnezeu, “mântuitoare” pentru că şterg păcatele întregii lumi şi “înfricoşătoare” din cauza coordonatelor naturii, care s-au schimbat la răstignirea lui Hristos: “Soarele s-a întunecat, pământul s-a cutremurat şi mulţi din morminte au înviat”.
În Vinerea Mare, la bisericile ortodoxe se cântă Prohodul Domnului, cu o melodie și un text de o profunzime și o frumusețe cu totul speciale, care amintesc de groaza Maicii Domnului la Vederea lui Iisus răstignit pe cruce, dar și de nădejdea în biruința Învierii.
Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare

În unele sate din Alba este obiceiul ca în Vinerea Mare să se meargă la cimitir şi să se aprindă „câte un pai de lumânare” la mormântul celor plecaţi din această lume, ne spune Avram Cristea în Obiceiuri şi datini din judeţul Alba. Mai mult, este un prilej de întâlnire şi cu cei plecaţi pe alte meleaguri, de amintire a celor răposaţi, de rememorare a unor întâmplări trecute. Seara la biserică, în jurul mormântului se cântă Prohodul.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News