Eveniment
BABELE: Zilele Babei Dochia, din 1 MARTIE. Cum îți alegi baba și cum afli cum va fi anul pentru tine. Superstiții și tradiții
Babele – Cum îți alegi baba: Luna martie aduce Zilele Babei Dochia, zilele de care se leagă superstiții și credințe populare, la început de primăvară.
Se spune că dacă femeile își aleg ”baba”, adică o zi din perioada 1-9 martie, cum va fi vremea în ziua respectivă așa le va fi și anul.
Zilele senine şi călduroase reprezintă fericirea, norocul, belşugul şi împlinirile, iar cele mohorâte şi friguroase semnifică neîmplinirile, tristeţea, dezamăgirile şi sărăcia.
Vezi și MESAJE DE 1 MARTIE: Fii vestitorul primăverii pentru cei dragi. Felicitări, urări și SMS de Mărţişor
Și bărbații pot alege această tradiție. Pentru ei însă este rezervat intervalul după 9 martie.
BABELE: Legenda Babei Dochia
Primele zile din luna martie sunt considerate schimbătoare, unele fiind prea călduroase, iar altele friguroase.
Etnografii spun că tradiţia “babelor” a apărut din mitul Babei Dochia, unul cel mai vechi din cultura românească.
Baba Dochia şi-ar fi luat numele de la Sfânta Muceniţă Evdochia, sărbătorită de biserică pe 1 martie.
În vechiul calendar roman, anul începea pe 1 martie, iar Baba Dochia apare ca întruchiparea anului vechi, care este pe sfârşite şi trebuie să moară.
Moartea Dochiei în ziua de 9 martie se consideră granița dintre iarnă şi primăvară, potrivit crestinortodox.ro.
Între 1 şi 9 martie, Dochia îşi împlineşte destinul urcând muntele, împreună cu turma sa de oi, pentru a „muri spre renaştere”.
Aspectul instabil al vremii din această perioadă ar fi cauzat de caracterul capricios al Babei Dochia.
Potrivit legendelor, Baba Dochia avea o noră pe care o năpăstuia de câte ori putea. La un moment dat, pe 1 martie, a trimis-o să spele lâna – să o transforme din neagră în albă.
Nora a fost ajutată de un înger, care i-a dat o floare albă şi care i-a spus să spele lâna cu ea.
După ce Baba Dochia îşi vede nora cu o floare în mână, a decis să plece cu oile la munte, fiind convinsă că a venit primăvara.
Baba Dochia îşi punea nouă cojoace de blană şi urcă cu oile pe munte. Acolo este fie prea cald, fie prea frig, aşa că ea se dezbracă pe rând de cojoace.
Când rămâne fără ele, însă, vine gerul şi o îngheaţă. Dumnezeu o transformă atunci în stâncă, împreună cu oile, să rămână amintire, mai spun tradiţiile româneşti. Acestea ar fi “Babele” din Munţii Bucegi.
BABELE: Cum îți alegi ”Baba”?
În timp ce se pune mărţişorul în piept, se alege şi ziua care îţi va arată cum îţi va fi sufletul şi norocul tot anul.
Dacă baba este bună, te va aştepta un an rodnic. La polul opus, dacă baba este rea, vei avea parte de supărări şi boli până în primăvară următoare.
În funcţie de zona din care provin, unele femei îşi aleg ziua respectivă după placul lor, în timp ce altele o stabilesc în funcţie de dată în care s-au născut.
Dacă ziua de naştere are o cifra mai mare decât 9, atunci trebuie să aduni cele două cifre.
De exemplu, dacă eşti născută pe 23 a oricărei luni, baba ta va fi pe 5 martie. Iar dacă eşti născută pe 29, atunci vei calcula aşa: 9+2=11, apoi 1+1=2, adică baba ta este pe 2 martie.
Nu contează atât de mult cum se aleg babele, ci cum va fi vremea în ziua respectivă.
Se spune că dacă afară este frig şi întunecat, vei avea un an mai prost, dar dacă în ziua aleasă va fi cald şi soare, vei avea un an minunat.
Fetele își leagă norocul în dragoste de ziua pe care și-o aleg și de aspectul acesteia, mai caldă și însorită, mai friguroasă și întunecată.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News