Connect with us
Advertisement

Eveniment

17 aprilie: Duminica Floriilor 2022, Sărbătoarea intrării Domnului în Ierusalim. Tradiţii și obiceiuri

Publicat

Duminica Floriilor sau Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim simbolizează pentru credincioși triumful asupra morții din duminica următoare, adică cea a Învierii.

În plus, pe lângă simbolistica religioasă, în această duminică este ziua de nume pentru sute de mii de români.

Vezi și MESAJE de FLORII 2022: Idei de urări pentru cei care poartă nume de flori. Felicitări în zi de sărbătoare

În acest an, Floriile se sărbătoresc pe 17 aprilie, într-o zi de duminică, ca în fiecare an. Peste o săptămână, pe 24 aprilie, credincioșii ortodocși vor sărbători Învierea Domnului sau Sfintele Paști.

Sărbătoarea Floriilor amintește de intrarea triumfală a lui Iisus în Ierusalim, înainte de Sfintele Patimi.

Floriile deschid Săptămâna Mare, pentru care se realizează Deniile – acele slujbe care au menirea de a-l conduce pe Hristos pe drumul crucii, de la moarte și până la Înviere.

Ce flori putem oferi de Florii? Vezi simbolistica florilor

Floriile reprezintă sărbătoarea care anunță venirea Sărbătorilor Pascale, simbolizând de asemenea intrarea lui Iisus în Ierusalim și începutul Săptămânii Patimilor.

Vezi și URĂRI DE PAŞTE 2022 Mesaje și FELICITĂRI de Învierea Domnului. Transmite un gând bun celor dragi de Sărbători

Denumirea sărbătorii provine din faptul că ziua în care se celebra intrarea triumfală a lui Iisus în Ierusalim era suprapusă peste ziua zeiței romane a florilor, Flora.

Conform studiilor de piață, cele mai frecvente nume de flori la femei sunt Viorica, Florentina, Narcisa, Garofița, Florina, Florica, Hortensia, Iris, Lăcrămioara, etc.

Pe de altă parte, cei mai mulți bărbați care își sărbătoresc onomastica în această zi poartă numele de Florin, Viorel, Mugurel și Trandafir.

Deși se pot oferi flori oricui de Florii, cei cu nume de flori merită toată atenția.

De exemplu, se pot alege acele aranjamente florale care conțin floarea a cărei nume îl poartă respectiva persoană.

Explozia de culori și arome ce caracterizează cadourile florale vor fermeca orice sărbătorit.

Irisul este o floare deosebită în dar de Florii. Indiferent că sărbătorita poartă numele acestei flori sau nu, irișii înseamnă înțelepciune, speranță, încredere și vitejie.

De asemenea, hortensia se află printre alegerile principale în materie de flori pe care le poți oferi în Duminica Floriilor.

Hortensiile roz simbolizează emoțiile sincere, prietenia, devotamentul sau iubirea inocentă.

Vezi: MESAJE de FLORII 2022: Idei de urări pentru cei care poartă nume de flori. Felicitări în zi de sărbătoare

Floriile sau Duminica Stâlpărilor, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele

Duminica Floriilor sau a Stâlpărilor (după denumirea ramurilor de palmier sau finic cu care a fost întâmpinat Iisus la intrarea în Ierusalim) este una dintre cele 12 sărbători împărăteşti din cursul anului bisericesc.

Menţionată pentru prima dată în secolul al IV-lea, sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim, oraşul unde a şi început să fie celebrată, a fost preluată, în scurt timp, de întreaga lume creştină.

Strâns legată de minunea învierii lui Lazăr din Betania, această duminică îi pregăteşte pe credincioşii ortodocşi pentru bucuria pe care o aduce biruinţa lui Hristos asupra morţii din duminica următoare, cea a Învierii.

Ce semnifică STÂLPĂRILE DE FLORII

Tradiții în Duminica Floriilor. De ce se sfințesc ramuri de salcie în ziua de Florii

Cea mai cunoscută tradiție a zilei de Florii este aceea a ramurilor de salcie, pe care credincioșii le duc dimineața la biserică, unde vor fi sfințite de către preot.

După terminarea slujbei fiecare participant va lua crenguțe de salcie acasă, pe care le va păstra într-un loc curat, de regulă lângă o icoană.

Această salcie se consideră că are puteri nebănuite și în vreme de necaz sau boală va fi de ajutor celui care o folosește.

O veche legendă ne spune că Maica Domnului, vrând să-și vadă Fiul ce tocmai fusese răstignit, nu a putut să-și continue drumul din cauză că o apă mare i s-a ivit în cale.

S-a rugat de toate buruienile s-o treacă apa, însă doar salcia a fost cea care a ajutat-o. Astfel, Maica Domnului a binecuvântat salcia ca oamenii să o ducă la biserică, iar preoții să o slujească.

Pe de altă parte, ramurile de salcie amintesc de ramurile de finic și măslin cu care a fost întâmpinat Isus Hristos de mulțime, la intrarea în Ierusalim.

Ramul de salcie adus din biserică la florii este bun de dragoste, și cei bătrâni ating cu ei copiii pentru a crește.

În unele zone ale țării se obișnuiește ca ramurile de salcie să fie puse și la mormintele rudelor, în acest mod aceștia vor ști că se apropie Paștele.

De asemenea, unele persoane folosesc crenguțele de salcie pentru a se lega cu ele în jurul taliei, să nu-i doară mijlocul și să fie rezistenți la muncile câmpului ce vor urma.

În ziua de Florii e bine să umbli încins cu o nuia de salcie de la biserică, să nu te doară șalele.

Totodată, în ziua de Florii, Biserica acordă dezlegare la pește, fiind a doua oară după Buna Vestire, în postul Paștelui, în care se poate consuma acest aliment.

Obiceiuri în Duminica Floriilor la sate

Obiceiurile din ziua de Florii au legătură în general cu bunul mers al vieții și al treburilor, iar la sate oamenii păstrează o serie dintre aceste obiceiuri menite să atragă binele și să asigure o bună continuitate a evenimentelor din viața acestora.

Astfel, în ziua de Florii, în unele regiuni, în toate casele se coc atâtea pâini de grâu câți membri are familia, dar pâinile variază ca formă și mărime conform vârstei celor din familie.

Citește și MESAJE DE FLORII: Urări haioase și felicitări în rime pentru prieteni dragi și pentru celelalte ”flori” din viața ta

Aceste pâini se împletesc din aluat de grâu cu grijă și se înfrumusețează cu figuri sau cruci tot din același aluat.

Pâinile se vor da de pomană celor săraci pentru a fi feriți de probleme și necazuri.

Alt obicei specific zilei de Florii este acela ca fetele să fiarbă, la miezul nopții spre Florii, apă cu busuioc și să se spele cu ea pe cap a doua zi pentru a avea păr frumos și strălucitor.

Această apă o pun apoi la rădăcina unui păr înflorit, spunând: “Cât de frumos e părul înflorit, așa de frumoasă să fiu și eu; cum se uită oamenii la un păr înflorit, așa să se uite și la mine!”

În ziua de Florii unele gospodine scot hainele și veșmintele la aer în curte. Acestea se scutură de praf și, în plan simbolic, de rău și de urât.

Superstiții în Duminica Floriilor. Ce se spune despre vreme de Florii

Ziua de Florii aduce cu ea superstiții legate, în principal, de cum va fi vremea de Paște sau cum va fi timpul în vara ce va urma.

Se spune astfel că așa cum va fi vremea de Florii, așa va fi și de Paște. De asemenea, dacă până la Florii cântă broaștele, atunci vara va fi frumoasă.

O altă superstiție ne avertizează să nu plantăm pomi în săptămâna dinaintea Floriilor, deoarece aceștia vor face numai flori, nu și fructe.

Se spune, de altfel, că nu e bine să te speli pe cap de Florii, deoarece vei albi și vei încărunți prematur.

Nu se spală pe cap, ca să nu înflorească la fel ca pomii.

sursa foto: Facebook Basilica, Facebook Arhiepiscopia Ortodoxă Alba Iulia

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement