Eveniment
24-26 iunie: FESTIVALUL CETĂŢILOR DACICE 2016. Trei zile de spectacol cu istorie la Cugir. PROGRAMUL
Atracţia lunii iunie în judeţul Alba, pentru cei care vor să intre, pentru câteva zile, în atmosfera epocii antice, va fi Festivalul Cetăţilor Dacice, eveniment care anul acesta se va desfăşura la Cugir, în perioada 24-26 iunie.
Bătălii „live” între daci şi romani, ateliere şi târg de meşteşuguri antice, întreceri, dar şi ritualuri pline de mister vor anima împrejurimile oraşului şi vor oferi un spectacol unic pasionaţilor de istorie şi nu numai.
Organizatorii celei de-a X-a ediții a Festivalului Cetăților Dacice sunt Consiliul Județean Alba, Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba și Primăria orașului Cugir au gândit un program amplu și variat astfel încât să satisfacă toate gusturile.
Manifestărie vor avea loc pentru prima dată în orașul Cugir urmând ca din acest an festivalul să se deruleze pe rând în toate cele cinci localități din județul Alba care au pe teritoriul lor cetăți dacice.
Anul acesta, de la bugetul judeţean a fost rezervată suma de 200.000 de lei pentru organizarea evenimentului.
Festivalul Cetăţilor Dacice 2016 – PROGRAM:
Vineri, 24 iunie
Casa de cultură Cugir
– 17.00 – Vernisajul expoziției de fotografie „Istorie și identitate locală – Cetatea Singidava”. Expun elevii clasei de artă fotografică ai Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba
– 17.30 – Simpozionul național „Istorie și identitate locală”. Participă profesori universitari de la Universitatea „Babeș -Bolyai” din Cluj Napoca și de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia
– 20.00 – Concert de muzică de cameră. Concertează Cvartetul de coarde al Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba
– 20.30 – Piesa de teatru „Zamolxe – Mister păgân” după un text de Lucian Blaga. Trupa de teatru Skepsis
– 21.30 – Parada cu torțe. Traseul: Casa de cultură Cugir – Victoriei – Constructorului – Al. Sahia – Rozelor – Stadion
Sâmbătă, 25 iunie
Dealul Cetății
– 10.00 – Concursul de istorie „Pui de dac”. Participă școli din localitățile: Cugir, Cricău, Cetatea de Baltă, Ighiu, Săsciori
– 11.00 – Asediul Cetății Singidava, partea I – lupte între daci și romani
Stadionul Parc
– 13.00 – Deschiderea taberei de ateliere antice meșteșugărești
– 16.00 – Demonstrații de luptă – trupa „Terra Dacica Aeterna”
– 16.30 – Dansuri antice – „Nimfele Daciei”
– 17.00 – Lupte de gladiatori – „Ludus Apulensis”
– 17.30 – Dansuri antice – „Magna Nemesis”
– 17.45 – Prezentare și demonstrații militare daco-romane cu „Legiunea a XIII-a Gemina” și „Lupii Apoulonului”
– 18.30 – Asediul Cetății Singidava, partea a II-a – Marea bătălie
– 19.00 – Concerte de muzică pop și rock cu trupele: Gino & Band, Millenium C și Arhaic
– 20.00 – Concertul trupei Phoenix
– 22.00 – Rugul Dacic și ritualul de incinerare al unui soldat dac
Duminică, 26 iunie
Stadionul Parc
– 11.00 – Ateliere antice meșteșugărești
– 15.00 – Parada luptătorilor daci și romani
– 15.30 – Decathlonul dacic – concurs de întreceri sportive între echipele cetăților dacice din județul Alba: Cugir, Cetatea de Baltă, Cricău, Ighiu, Săsciori
– 17.30 – Cascadorii ecvestre susținute de trupa de cascadori „Vulturii Carpaților”, coordonator cascadorul Dan Motanu
– 18.00 – Demonstrații și prezentări de tehnică militară de luptă
– 19.00 – Spectacol folcloric susținut de Ansamblul folcloric „Augustin Bena” și de ansambluri folclorice locale
Prezintă: Cosmin Seleși.
Începând ediţia din 2015, evenimentul este organizat pe rând în toate cele cinci localităţi din Alba care au pe raza lor cetăţi dacice.
Anul trecut, întrecerile între echipele reprezentând localităţi din Alba unde s-au aflat importante cetăţi dacice au fost câştigate de cei din Cetatea de Baltă.
Gazdele Festivalului Cetăţilor Dacice 2015, desfăşurată la Cricău, au fost Daniel Buzdugan şi Mihai Morar, care au întreţinut atmosfera evenimentului. AICI, detalii.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News