Connect with us
Advertisement

Eveniment

A DOUA ZI DE PAȘTE 2021: ”Udatul”, ciocnitul ouălor invers și alte obiceiuri din Transilvania. Tradiții și superstiții

oua pasti ciocnit

Publicat

Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, singura căreia i se dedică trei zile.

De a doua zi de Paște sunt legate o serie de obiceiuri și tradiții păstrate încă în unele comunități din țară.

Vezi și URĂRI DE PAŞTE 2021 Mesaje și FELICITĂRI de Învierea Domnului. Transmite un gând bun celor dragi de Sărbători

În cea de-a doua și în cea de-a treia zi de Paște avea loc stropitul ritual cu apă.

Lunea, feciorii stropeau cu apă fetele din sat, iar marțea fetele îi udau pe feciori. Obiceiul s-a păstrat și în zilele noastre.

În zilele noastre, bărbaţii obişnuiesc să ude doamnele şi domnişoare cu parfum, dar nu întotdeauna a fost aşa. În trecut, stropitul se făcea cu apă proaspătă din fântână, iar povestea acestui obicei este cu mult mai frumoasă:

Se spune că, într-o zi, o fată creştină mergea la târg să vândă ouă. Pe drum s-a întâlnit cu o fată păgână, care dorea să le cumpere şi au început să povestească. Din vorbă în vorbă, fata creştină i-a explicat celeilalte despre credinta în Dumnezeu, despre binele creştin şi a îndemnat-o să se creştineze.

Păgâna i-a replicat că se creştinează numai dacă îi dovedeşte existenţa lui Dumnezeu, care să coloreze ouăle în roşu: „Atunci voi crede, când ouăle albe pe care mi le-ai vândut se vor face roşii”. Minunea s-a înfăptuit şi cele două fete au leşinat de emoţie. Nişte trecători le-au văzut şi le-au stropit cu apă. De la această legendă ar fi rămas obiceiul de udat, de Paşte.

Obiceiul „udatului” este preluat în Ardeal de la comunitatea maghiară, dar se practică şi în Banat sau în Bucovina.

Tradiţia mai arată că nici unei fete nu îi va merge bine în acel an dacă nu este stropită. Dacă primesc „udătorii”, vor rămâne frumoase tot anul.

Sunt reguli privind ciocnitul ouălor de Paşte, pentru fiecare dintre cele trei zile ale sărbătorii. Dacă în duminica de Paşti ouăle se ciocnesc doar cap cu cap, a doua zi se poate ciocni cap cu dos, iar în zilele următoare dos cu dos.

Tot în a doua zi de Paşte, se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pască şi ouă roşii, iar copiii merg la părinţi.

În zilele de Paşte existau interdicţii aspre, încă din moşi strămoşi: în prima zi nu era permisă plecarea din sat, nu se mătura prin casă, nu se pregătea mâncare, iar masa de Paşte nu se ridica timp de trei zile.

Alte obiceiuri din Alba

Pomana copiilor”, un obicei străvechi transmis din generație în generație și respectat cu sfințenie are loc în fiecare an, în satul Presaca Ampoiului, în a doua zi de Paște.

Din bătrâni, prin viu grai se povestește că ritualul începe în Duminica Floriilor, când gospodinele satului duc făina la ”prescurariță”, femeia din sat care coace prescurile pentru biserică.

După slujba religioasă, în a doua zi de Sfintele Paște, colăceii sunt sfințiți de către preot și așezați pe iarba din curtea bisericii pe două rânduri. Apoi, în interiorul lor se așează ouă roșii

Toți copii din sat se așează unul în spatele fiecărui colac și primesc din partea preotului ”pomeneala” sfințită.

Din punct de vedere religios, sărbătoarea este interpretată ca o celebrare a cultului morților, pomana dată copiilor simbolizează o pomană dată in numele celor morți și a celor care nu au fost pomeniți niciodată în biserică.

”Statu la vase” de la Șugag

Un obicei unic în ţară este „Statu la vase”, din comuna Șugag. Etnologii spun că acesta ar data din perioada tracilor şi atât sărbătorirea întemeierii unei familii cât şi sărbătorirea Sfintei Învieri a Domnului.

În a doua zi de Paște, cuplurile căsătorite recent primesc lucruri şi vase necesare pentru întemeierea noii gospodării. Anterior pandemiei, obiceiul era completat cu spectacol folcloric și participarea membrilor comunității.

Comuna Şugag, comună veche de oieri, se află la 30 de kilometri de Sebeş, fiind una dintre cele mai mari şi mai bogate localităţi de pe Valea Sebeşului. Comuna este atestată documentar încă din anul 1575 şi îşi trage numele de la apele tumultoase ce se scurg de pe versanţii munţilor, denumite în limbajul popular şugăgi. Şugagul are o suprafaţă de peste 250 de kilometri pătraţi şi peste 2.700 de locuitori.

Superstiții și tradiții din a doua zi de Paște

Tradiția spune că dacă vei păstra un ou roșu 40 de zile după Paşti şi nu se strică, vei avea noroc tot anul.

În zilele de Paști se aşeză o bucăţică de fier sub prag, semnificând protecţie pentru casă.

Tradiția mai spune că în a doua zi de Paște cerurile se deschid, permiţând sufletelor celor morţi să se întoarcă în casa în care au locuit pentru a-și proteja oamenii dragi.

Încă din timpuri străvechi se spune că cei ce mor în duminică de Paşti sunt scutiţi de Judecata divină, sufletele lor ajungând direct în rai.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement