Connect with us
Advertisement

Actualitate

Acţiune caritabilă la UAB, pentru Via Transilvanica, iniţiată de Tiberiu Ușeriu, câștigătorul Ultramaratonului Arctic

transilvanica uab

Publicat

În anul Centenar, în contextul fenomenului Giving Tuesday, Universitatea „1 Decembrie 1918″ din Alba Iulia alege să facă un pas pe „Drumul care unește”, prin implicarea în proiectul Via Transilvanica implementat de către Asociația Tășuleasa Social. Administratorul acestui ONG este Tiberiu Ușeriu, câștigătorul Ultramaratonului Arctic din acest an.

În perioada 20-26 noiembrie, în intervalul orar 9.00-15.00, Universitatea derulează o campanie de strângere de obiecte simbolice (tradiționale sau cu motivele Unirii și/sau ale Tricolorului). În instituție vor exista trei puncte de colectare: Palatul Apor, Librărie și Departamentul de Administrarea Afacerilor și Marketing.

Bunurile donate, precum și creații ale studenților Cercului de Marketing și ale Cercului de Etnologie și Folclor din cadrul Universității vor fi comercializate în cadrul unui târg care va avea loc marţi, 27 noiembrie, începând cu ora 10.00, în cadrul Universității. Banii obținuți în urma târgului vor fi donați Asociației Tășuleasa Social pentru a marca o parte din traseul Via Transilvanica.

Tăşuleasa Social este un ONG, al cărui administrator este Tiberiu Ușeriu, câștigătorul Ultramaratonului Arctic din acest an. Asociația desfăşoară proiecte cu caracter social, educaţional, de mediu, cultural și s-a făcut cunoscută publicului larg în primul rând prin acţiunile de împădurire pe care le organizează toamna şi primăvara, cu participare voluntară.

Printre altele, Tășuleasa Social și-a propus să amenajeze un drum care va porni de la Drobeta-Turnu Severin – unde a intrat pentru prima dată în țară Regele Carol I – va străbate Transilvania și toate bogățiile culturale ale acesteia și va ajunge până la Putna – unde se odihnește Ștefan cel Mare.

Via Transilvanica este un drum care își propune să promoveze natura, istoria și multiculturalitatea Transilvaniei, un drum de 950 km ce poate fi parcurs în mai multe săptămâni în totalitate sau parțial în câteva zile, după puterea și dorința călătorului. Infrastructura Via Transilvanica va furniza date despre posibilități de cazare și masă, dar și informații istorice și culturale ale diferitelor zone geografice.

Via Transilvanica este un drum curajos fiindcă îi ajută pe români să redescopere repere și să vorbească despre cine suntem cu adevărat, de la firul de iarbă de la malul Dunării până la crestele munților. Via Transilvanica este identitate. Pentru că oferă șansa de a cunoaște mai bine istoria și, astfel, o mai bună ințelegere – ca nație, transmit organizatorii.

În 29 septembrie, Asociația Tășuleasa Social din Piatra Fântânele a inaugurat primii 140 de kilometri din traseul Via Transilvanica.

#GivingTuesday pune în valoare generozitatea oamenilor și puterea de comunicare a social media. Este o mișcare ce aduce împreună ONG-uri, instituții publice, companii și oameni de bine pentru a încuraja implicarea în comunitate.

În anul 2017, UAB a desfășurat un târg caritabil care a avut ca obiectiv strângerea de fonduri necesare ultramaratonistului Levente Polgar pentru confirmarea înscrierii la cel mai dificil maraton, Ultramaratonul Arctic 2018. La eveniment au participat peste 120 de persoane. Suma strânsă a fost donată ultramaratonistului care a devenit, în acest fel, singurul ultramaratonist cu handicap care a participat la o competiție atât de dură.

Produsele care vor fi scoase la vânzare vor putea fi văzute pe pagina de Facebook a Facultății de Științe Economice a UAB.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement