Connect with us
Advertisement

Educație

Anul școlar 2022-2023: câte note vor trebui să aibă elevii, pentru încheierea mediei anuale. Propuneri la minister

Publicat

Odată cu modificarea structurii anului școlar și eliminarea tezelor, se schimbă și procedura pentru note în încheierea mediei. Propuneri de procedură sunt studiate de autoritățile din Educație, pentru 2022-2023.

Anul școlar viitor va avea cinci module de cursuri, alternate cu vacanțe scurte, în loc de două semestre.

Procedura pentru note și medie

Potrivit unui document obținut de edupedu.ro, ce va fi discutat luni în Consiliul de Dialog Social din care fac parte elevi, părinți și sindicate, notele vor fi acordate de profesor în funcție de numărul de ore alocat săptămânal disciplinei. Profesorii vor decide câte note acordă elevului pe an, în funcție de numărul de ore prevăzut în planul cadru.

Tezele nu vor mai fi obligatorii, iar media va fi încheiată annual. Elevii vor primi cu cel puțin trei note mai mult peste numărul de ore alocat săptămânal disciplinei în planul-cadru de învățământ, iar media se va încheia anual.

Dacă, de exemplu, un elev are 3 ore de matematică pe săptămână, profesorul trebuie să acorde pe an cel puțin 6 note.

“Numărul de calificative/note acordate anual fiecărui elev, la fiecare disciplină de studiu, este stabilit de cadrul didactic în funcție de numărul unităților de învățare și de numărul săptămânal de ore prevăzut în planul cadru. La orice disciplină numărul de calificative/note acordate anual este cu cel puțin trei mai mare decât numărul de ore alocat săptămânal disciplinei în planul-cadru de învățământ”, este una dintre propunerile de modificare a legislației.

Alte propuneri

  • La fiecare disciplină de studiu/modul, se încheie o singură medie, calculată din numărul de note prevăzut de prezentul regulament, prin rotunjirea mediei aritmetice a notelor la cel mai apropiat număr întreg. La o diferenţă de 50 de sutimi, rotunjirea se face în favoarea elevului.
  • Media anuală generală se calculează ca medie aritmetică, cu două zecimale, prin trunchiere, a mediilor anuale de la toate disciplinele/modulele şi de la purtare (anterior se calcula ca medie aritmetică, fără rotunjire)
  • Elevii din clasele primare, gimnaziu, liceal și postliceal vor avea cel puțin două evaluări scrise pe an școlar (anterior, cel puțin o evaluare scrisă pe semestru).

Structura anului școlar 2022-2023: cursuri și vacanțe

  • cursuri – de luni, 5 septembrie 2022, până vineri, 21 octombrie 2022
  • vacanţă – de sâmbătă, 22 octombrie 2022, până duminică, 30 octombrie 2022
  • cursuri – de luni, 31 octombrie 2022, până joi, 22 decembrie 2022
  • vacanţă – de vineri, 23 decembrie 2022, până duminică, 8 ianuarie 2023
  • cursuri – de luni, 9 ianuarie 2023, până vineri, 17 februarie 2023 (în Alba)
  • vacanţă – o săptămână (la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, în perioada 6 – 26 februarie 2023)
  • cursuri – din februarie, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, după caz, până joi, 6 aprilie 2023
  • vacanţă – de vineri, 7 aprilie 2023, până marţi, 18 aprilie 2023
  • cursuri – de miercuri, 19 aprilie 2023, până vineri, 16 iunie 2023
  • vacanţă – de sâmbătă, 17 iunie 2023, până duminică, 3 septembrie 2023.

În ziua de 5 octombrie – Ziua internaţională a educaţiei şi în zilele nelucrătoare/ de sărbătoare legală prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă aplicabil nu se organizează cursuri, se arată în ordin.

Programul naţional „Şcoala altfel” şi Programul „Săptămâna verde” se desfăşoară în perioada 27 februarie – 16 iunie 2023, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unităţii de învăţământ.

Derularea celor două programe nu se planifică în acelaşi interval de cursuri (modul de învăţare).

Prin excepţie de la prevederile alin. (1), la clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică, din învăţământul profesional şi din învăţământul postliceal, în perioadele dedicate programelor „Şcoala altfel” şi „Săptămâna verde” se organizează activităţi de instruire practică.

sursă: edupedu.ro

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement