Actualitate
ASF: Cinci societăţi de asigurare şi-au revizuit tarifele RCA. Modificările au vizat în mare parte „reducerea încărcării pentru tineri”
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a anunţat că a prelungit până la sfârșitul lunii februarie termenul până la care societățile de asigurări pot revizui și retransmite notificările privind tarifele de primă RCA. Cinci societăţi din cele 10 autorizate să practice asigurări RCA – City Insurance, Euroins, Astra, Generali şi Allianz – cu o cotă de piață de 52,6% – au transmis deja aceste notificări. Modificările au vizat în mare parte reducerea încărcării pentru tineri, urmărindu-se atingerea unui nivel similar practicii europene, care arată utilizarea unor prime de asigurare pentru tineri de până la de 2,2 ori mai mari decât categoria majoritară, comparativ cu un nivel de 5 ori mai mare constatat anterior, se precizează într-un comunicat ASF.
Având în vedere realitățile pieței, ASF a intervenit în ianuarie 2015 prin modificarea câtorva prevederi ale Normei 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule pentru a flexibiliza cadrul de reglementare, lăsând astfel libertatea societăților de asigurări să își optimizeze portofoliile pentru a diminua diferențele înregistrate între tarifele de primă pe diverse categorii de vârstă.
Astfel, a fost abrogat alineatul 1 al articolului 21, care era cel mai frecvent invocat de asigurători ca sursă de stimulare a creșterii preţului poliţelor RCA. Acesta stipula obligația asigurătorilor de a stabili tarife de primă RCA astfel încât să fie acoperite toate angajamentele ce decurg din încheierea contractelor de asigurare pe acest segment.
Aceste modificări se adaugă unei serii anterioare de măsuri aferente legislației secundare, care au urmărit limitarea cheltuielilor de administrare și intermediere ale societăților de asigurări în favoarea cheltuielilor cu despăgubirile, cum ar fi:
– introducerea obligativității efectuării de analize trimestriale a cheltuielilor de achiziţie de către asigurători şi, totodată, a posibilității intervenţiei ASF în sensul limitării comisioanelor de intermediere acordate în cazul în care acestea sunt nejustificate;
– avizarea negativă a proiectului de lege de constituire, organizare și funcționare a Corpului experţilor și evaluatorilor tehnici auto din România, tocmai datorită impactului acestei legi asupra creșterii costurilor polițelor de asigurare.
Conform legislației naționale (Legea 32/2000), ASF poate doar să solicite informații şi documente, inclusiv cu caracter statistic, referitoare la activitatea de asigurare, la managementul acestei activităţi şi la conducerea executivă a societăţii, inclusiv informaţii referitoare la bazele tehnice utilizate pentru calculul primelor de asigurare şi al rezervelor tehnice. Din aceste considerente, societățile de asigurare își stabilesc propriile tarife de primă, fără ca acestea să fie supuse aprobării Autorității de Supraveghere Financiară.
ASF a instituit, în ultima jumătate de an, un dialog pe teme de piață cu societăți de asigurări, brokeri și asociații profesionale (UNSAR, UNSICAR etc.). În perioada decembrie 2014 – februarie 2015, aceste întâlniri s-au axat pe discutarea evoluțiilor din segmentul RCA, în încercarea de a identifica soluții pentru reducerea primelor pentru tineri și/sau diminuarea diferențelor între valoarea tarifelor de primă aferente diverselor categorii de vârstă (tineri până în 25 de ani vs alte categorii).
În România, dintr-un număr total de 3.111.451 de polițe RCA pentru persoane fizice, în vigoare la 31 decembrie 2014, 47.987 de polițe sunt aferente tinerilor sub 25 de ani (1,54%).
Din cele 11 societăți autorizate la nivelul anului 2014, primele trei dețin o cotă de piață cumulată de peste 50%, iar două societăţi cu probleme financiare grave, aflate în regim de supraveghere, deţin 32% din piaţă.
Rata combinată a daunalității în ultimii 5 ani a fost în piața RCA de peste 100%:
Despăgubirile plătite pentru vătămări corporale și deces reprezintă 25% din totalul despăgubirilor achitate şi aproximativ 42% din valoarea totală a rezervei de daună avizată.
Măsuri de protecție a consumatorului
Începând cu 1 ianuarie 2015, în cadrul ASF a fost constituită Direcția Protecția Consumatorilor, care asigură protejarea şi apărarea drepturilor şi intereselor consumatorilor împotriva practicilor neloiale, abuzive şi frauduloase, având în atribuții:
– monitorizarea și educația financiară (printre proiectele recente numărându-se alcătuirea unui Ghid RCA);
– gestiunea petițiilor (aproape 9.000 de petiții RCA/Carte Verde procesate în 2014 – însumând 70% din total petiții – din care aproape 75% rezolvate favorabil);
activitatea de relații cu publicul(peste 25.000 de apeluri gestionate anual).
În urma semnării unui protocol cu Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), ASF partajează cu acest organism atribuțiile de protecție a consumatorilor de servicii financiare nebancare. Prin această colaborare este stabilit cadrul de intervenție comună prin investigații și anchete pentru verificarea legalității contractelor de asigurare, a contractelor de intermediere financiară, a contractelor de consultanță de investiții, a actelor de aderare la un fond de pensii, precum și cu privire la activitatea de marketing aferentă instrumentelor financiare sau a modului de comercializare a acestora.
Recent, a fost constituit şi Grupul de Lucru Permanent în domeniul serviciilor financiare nebancare, pe modelul inițiativelor europene de acest fel,cu implicarea a 25 de reprezentanți ai asociațiilor de protecție a consumatorilor, ai asociațiilor de consumatori de servicii financiare și ai asociațiilor profesionale ale participanţilor la pieţele financiare din România.
sursa: asfromania.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News