Actualitate
ASTĂZI: Ziua Pământului, sărbătorită în întreaga lume. Cum poţi contribui la un viitor mai curat și mai verde
Ziua pământului este sărbătorită pe 22 aprilie în întreaga lume. Oamenii de știință estimează că vârsta Pământului este de 4,5 miliarde de ani.
În anul 2009, Organizația Națiunilor Unite a declarat data de 22 aprilie ca sărbătoare oficială a planetei Pământ și expresie comună a dorinței tuturor de a construi o societate stabilă, pentru un viitor mai curat și mai verde.
Această mișcare s-a născut în Statele Unite ale Americii într-o perioadă când au avut loc mai multe evenimente deosebite, printre care înăbușirea prin folosirea armelor de foc a revoltei unor studenți împotriva războiului din Cambodgia, ”Masacrul din 4 mai”, apariția fibrelor optice, succesul melodiei „Bridge over Troubled Water”, ultimul album al formației Beatles, moartea lui Jimmy Hendrix, un accident nuclear în Carolina de Sud la centrala nucleară din Savannah River din apropierea orașului Aiken (nerecunoscut timp de 18 ani), poluarea foarte mare cu gaze și fum, considerată „semn al prosperității”.
Ziua Pământului a fost fondată de senatorul american Gaylord Nelson în anul 1970, cu scopul de a trezi clasa politică din dezinteresul pe care il arată față de mediu. Ziua Pământului a fost celebrată în primul an de circa 20 milioane de cetățeni americani, în marea lor majoritate tineri și foarte tineri.
După 2 decenii, în anul 1990, peste 200 milioane de oameni din 141 de țări au transformat Ziua Pământului într-o manifestare de amploare în istoria omenirii, prin alăturarea lor în dorința de a milita pentru un viitor mai bun al planetei noastre.
Google oferă azi o serie de cinci imagini din mediile naturale ale Planetei Albastre: tundra, pădurea, savana, deșertul și reciful de corali. Tot acolo apar și cinci animale pentru fiecare climat în parte.
Ce poți face de ZIUA PĂMÂNTULUI:
– renunță la mașina personală: măcar azi și apoi, în fiecare zi în care nu ai neapărată nevoie de ea; încearcă mijlocul de transport în comun, s-ar putea să câștigi timp și vei polua mai puțin.
– reciclează: recipientele de metal, sticlă și plastic pot fi duse în pubelele special amenajate prin orașe; dacă nu ai așa ceva în apropiere, cere primăriei. apoi, interesează-te și vei afla că poți scăpa fără cost de deșeurile electronice, fără să le arunci la gunoi.
– dacă ai ieșit la grătar sau cu cortul, ai grijă să respecți mediul înconjurător și să îl afectezi cât mai puțin; nu arunca guoaiele, ia-le cu tine și aruncă-le la primul coș întâlnit.
– plantează un copac de Ziua Pământului; te poți implica oricând ca voluntar într-o campanie de plantare de copaci
– implică-te în dezbaterile publice privind orașul în care trăiești, sprijinind promovarea spaţiilor verzi
– nu mai risipi mâncarea; fiecare familie aruncă o parte semnificativă din mâncarea cumpărată
– economiște energia electrică; de exemplu, oprește televizorul dacă nu te uiți la el
– consumă mai puțină apă: când speli vasele, nu lăsa apa să curgă tot timpul.
– consumă mai puțină energie termică. izolează casa, oprește caloriferele sau folosește o treaptă inferioară a repartitoarelor, dacă nu stai în casă.
sursă: realitatea.net
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News