Administrație
AUDIENŢE ONLINE: Despre iluminat în parcul Sf. Ecaterina, reparaţii la strada Armoniei din Oarda de Jos şi repartizări de locuinţe ANL
Primăria Alba Iulia a transmis noi precizări privind probleme administrative semnalate de cititorii Alba24 la secţiunea „Audienţe Online„. Este vorba despre iluminat în parcul Bisericii Sf. Ecaterina, autorizaţii pentru reclamă stradală, repararea carosabilului în Oarda de Jos, pe strada Armoniei şi darea în folosinţă, dar şi condiţii pentru beneficiarii blocurilor ANL.
Întrebare de la: Carmen. Subiect: parcul Bisericii Sf. Ecaterina
„De câteva zile nu mai funcţionează iluminatul noaptea, în parcul din faţa bisericii Sf. Ecaterina din Cetate.”
Răspuns: „Problema semnalată de dumneavoastră a fost remediată.”
Întrebare de la: Rat Paula. Subiect: Reclama
„Întrebarea mea este următoarea: instalarea unui panou publicitar pe nişte stâlpi aflaţi pe domeniul public trebuie sesizată undeva? Firma noastră a preluat sediul Rompetrol cu nişte stâlpi folosiţi pentru steaguri, instalaţi pe trotuar, dacă noi dorim acum montarea unui panou cu numele firmei noastre pe aceşti stâlpi, care sunt procedurile pe care trebuie să le urmăm pentru ca această reclamă să fie în legalitate?”
Răspuns: „Pentru afişarea panoului publicitar, aveţi nevoie de certificat de urbanism şi de autorizaţie de construcţie. În acest sens, vă rugăm să vă adresaţi serviciului de urbanism din cadrul Primăriei Alba Iulia, camera 4”.
Întrebare de la: Paşca Maria. Subiect: reparaţie drum
„Am o locuinţă în construcţie pe strada Armoniei, nr. 15A, Oarda de Jos. Drumul, în proprietatea Primăriei Alba Iulia, deserveşte pt. accesul la bazinele de apă şi la locuinţele oamenilor din apropiere. Recent, pe acelaşi drum, de pământ, au avut loc săpături de cei de la CTTA Apa Canal, astfel încât, la prima ploaie, drumul a devenit impracticabil. Din cauză că drumul e de un pământ lutos, maşinile au rămas efectiv blocate. Având în vedere că intenţionez să mă mut în acea locuinţă, cât de curând, vin şi întreb ce ar trebui să fac? Drumul ar trebui să îmi deservească la accesul casei mele, ori, dacă el devine impracticabil la prima ploaie sau, mai rău, în timpul iernii? Este clar că drumul ar trebui să fie reabilitat.Vă rog, dacă este cu putinţă, să rezolvaţi într-un fel această problemă.”
Răspuns: „O să verificăm stadiul în care a fost adusă strada şi în funcţie de stadiul de tasare vom proceda la reprofilarea drumului cu pietriş.”
Întrebare de la: Florin. Subiect: ANL-uri
„Am şi eu o întrebare: cine sunt membrii comisiei care se vor ocupa de repartizarea apartamentelor ANL?”
Răspuns: „Lista de repartizare a locuinţelor se întocmeşte prin preluarea solicitanţilor înscrişi în lista de prioritate rămasă definitivă, solicitanţi care au obligaţia să reconfirme îndeplinirea tuturor criteriilor de acces:
– titularul cererii de repartizare a unei locuinţe pentru tineri, destinată închirierii trebuie să fie major, în vârstă de până la 35 de ani la data depunerii cererii şi să poată primi repartiţie pentru locuinţă în cel mult 12 luni de la împlinirea acestei vârste
– titularul cererii de locuinţă şi ceilalţi membri ai familiei acestuia – soţ/soţie, copii şi/sau alte persoane aflate în întreţinerea acestuia – trebuie să nu deţină şi să nu fi deţinut o altă locuinţă în proprietate şi/sau să nu fie beneficiarul unei alte locuinţe cu chirie, proprietate de stat, proprietate a unităţii administrativ-teritoriale sau a unităţii în care îşi desfăşoară activitatea, în municipiul Alba Iulia
– titularul cererii de locuinţă trebuie să îşi desfăşoare activitatea în municipiul Alba Iulia.
Lista de repartizare a locuinţelor se supune aprobării, Consiliului local al municipiului Alba Iulia şi va fi dată publicităţii prin afişare la un loc accesibil publicului.”
Întrebare de la: Mirela. Subiect: ANL-uri
„Referitor la repartizarea locuinţelor ANL: ce înseamnă <cel mai scurt timp posibil>? Răspunsul pe care l-aţi dat de fiecare dată când aţi fost întrebaţi despre data repartizării. Şi o altă întrebare: care sunt condiţiile în functie de care se vor repartiza numărul de camere (la ANL-uri)?
Întrebare de la: Adi. Subiect: ANL-URI
„Cât mai durează până se vor da în folosinţă apartamentele ANL?” Care sunt criteriile pe baza cărora se vor repartiza apartamentele cu 2, 3 camere sau garsonierele?”
Răspuns: „Cel mai scurt timp posibil înseamnă: aprobarea listei de repartizare în şedinţa Consiliului Local din luna septembrie, probabil sfârşitul acestei luni.
Lista de repartizare a locuinţelor se întocmeşte prin preluarea solicitanţilor înscrişi în lista de prioritate rămasă definitivă, urmărindu-se asigurarea spaţiului locativ la care au dreptul solicitanţii de locuinţă şi evitându-se repartizarea unor spaţii excedentare. Pentru stabilirea numărului de camere la care au dreptul solicitanţii de locuinţă se aplică prevederile Legii locuinţei nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu privire la exigenţele minimale în asigurarea spaţiului locativ pe număr de persoane.
Lista de repartizare a locuinţelor se întocmeşte prin preluarea solicitanţilor înscrişi în lista de prioritate stabilită potrivit alin. (1) şi (2), urmărindu-se asigurarea spaţiului locativ la care au dreptul solicitanţii de locuinţă şi evitându-se repartizarea unor spaţii excedentare. Pentru stabilirea numărului de camere la care au dreptul solicitanţii de locuinţă se aplică prevederile Legii locuinţei nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu privire la exigenţele minimale în asigurarea spaţiului locativ pe număr de persoane.
(7) Lista de repartizare a locuinţelor se supune aprobării, după caz, consiliului local al comunei, oraşului, municipiului, respectiv al sectorului municipiului Bucureşti, consiliului judeţean, Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau conducătorului autorităţii administraţiei publice centrale din domeniul învăţământului ori din domeniul sănătăţii şi va fi dată publicităţii prin afişare la un loc accesibil publicului. Contestaţiile cu privire la repartizarea locuinţelor se adresează şi se soluţionează în condiţiile prevăzute la alin. (4).
(8) Repartizarea efectivă a locuinţelor se face către persoanele înscrise în lista de repartizare rămasă definitivă, urmărindu-se, după caz, repartizarea prioritară către persoane cu handicap şi asigurarea spaţiului locativ la care au dreptul solicitanţii de locuinţe, în ordinea descrescătoare a numerelor de camere.”
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
alex
joi, 20.09.2012 at 15:54
si totusi nu ne-ati spus cine anume se ocupa de repartizarea acestor locuinte ANL-uri!!!!!!!!!!!