Connect with us
Advertisement

Economie

Autostrada Sibiu – Pitești. Segmentul de 31 kilometri Boița – Cornetu de pe Valea Oltului, cu tuneluri, va fi scos la licitație

Publicat

Segmentul de 31 de kilometri Boița-Cornetu din secțiunea 2 a Autostrăzii A 1 Sibiu – Pitești va fi scos la licitație.

Secțiunile 2 și 3, considerate a fi sectoarele montane ale autostrăzii, sunt cele mai grele, cu opt tuneluri și numeroase viaducte și poduri pe Valea Oltului.

Tronsonul care va fi construit pe Valea Oltului are de-a lungul său nu mai puțin de 50 de lucrări de artă, aproape 16 km de tuneluri, viaducte, poduri și pasaje, a explicat șefa de la Autostrăzi, Mariana Ioniță, potrivit hotnews.ro.

Vezi și VIDEO API: Tronsonul 1 al Autostrăzii Sibiu – Pitești ar putea fi deschis circulației până la sfârșitul anului 2022

Durata contractului depinde de ofertele primite: între 18 și 24 de luni pentru proiectare și până la 64 de luni execuție.

,,Documentația de atribuire pleacă, astăzi, la ANAP. Este una extrem de grea, ca să vă dau un exemplu despre complexitatea acesteia, sunt 5 kilometri cu tuneluri și 11 kilometri de poduri, pasaje și viaducte, deci 16 kilometri sunt doar lucrări de artă. Noi mergem cu o procedură de precalificare după modelul lotului 3 (Cornetu – Tigveni). Punctăm câteva criterii, astfel, avem între 18 și 24 de luni pentru proiectare deci cine vine cu 18 luni va primi punctaj maxim. Pentru execuție, potrivit Hotărârii de Guvern cu indicatorii tehnico- economici sunt prevăzute 64 de luni dar sigur vin constructori puternici cu tehnologie modernă și vom puncta un termen redus”, a spus Mariana Ioniță, Director General CNAIR.

Potrivit sursei citate, s-au făcut foraje suplimentare care să certifice traseul respectiv și o analiză a riscurilor geotehnice, pe o anumită secțiune este încadrare la risc mediu iar pe altele Risc Major.

Contractul pentru lotul de la Tigveni la Cornetu are o durată de proiectare și execuție de minim 57 de luni și maxim 77 de luni, prevede realizarea dublului tunel de 1,7 km de la Poiana, a 48 de poduri și viaducte de autostradă, un ecoduct, două noduri rutiere și numeroase alte lucrări.

La finalul lunii septembrie, CNAIR a scos la licitație Secțiunea 3 a autostrăzii Sibiu – Pitești, cea mai mare licitație de autostradă lansată vreodată în România: peste 1,1 miliard de euro pentru circa 37,4 km de autostradă.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement