Pe 19 august, la Centrul de Cultură „Augustin Bena” din Alba Iulia, s-a desfășurat preselecția pentru Festivalul Național de Folclor „Strugurele de Aur”, ajuns la ediția cu numărul XXI.

Soliști vocali și instrumentiști din toate colțurile țării și din afara granițelor au adus cu ei emoția și dorința de a duce mai departe cântecul românesc.

Publicitate

După o zi plină de audiții, juriul a decis: 22 soliști vocali și 5 instrumentiști vor urca pe scena Palatului Cultural din Blaj, în 3 și 4 septembrie, pentru cele două zile de concurs.

  • Alexandra Condrea – Moldova
  • Alexandra Pițu – Vlașca
  • Alexandru Grigorean – Bucovina
  • Alexandru Staicu – Teleorman
  • Anamaria Lăcătușu – Vrancea
  • Andrei Târziu – Alba
  • Bianca Popa – Beiuș
  • Carina Cătăramă – Alba Iulia (Nai, repertoriul pentru concurs este din zona Munteniei)
  • Daria Costea – Valea Târnavelor
  • Daria Vasile – Muntenia (Nai)
  • Delia Bertea – Bucovina
  • Delia Grandore – Moldova
  • Dorinel Gavriluț – Banat
  • Elena Patrucian – Bucovina (Ucraina)
  • Elena Soceanu – Gorj
  • Flavia Sabo – Sălaj
  • Ioan Valeriu Nae – Romanați (Nai)
  • Maria Marcu – Valea Mureșului
  • Marinlena Bordianu – Dobrogea
  • Maximiliana Poienar – Maramureș
  • Mădălina Otvoș - Transilvania (Mureșul superior) (Vioară)
  • Olena Hamurar – Basarabia (Ucraina)
  • Rareș Pop – Chioar-Fisculaș (Vioară)
  • Sebastian Șerban – Mureș
  • Valentin Vădrariu – Banat
  • Valentina Oprea – Olt
  • Vasile Balogh – Valea Târnavelor
Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

„Strugurele de Aur” nu este doar un concurs, ci o adevărată sărbătoare a folclorului, o întâlnire a generațiilor și o scenă care, de peste 20 de ani, a lansat artiști iubiți astăzi în toată țara.

Între 3 și 7 septembrie, la Blaj și Jidvei, ediția din acest an aduce nu doar emoția concursului și Gala Laureaților, ci și seri memorabile cu artiști consacrați: Nicolae Botgros și familia sa, familia de țimbaliști Miu, Mioara Velicu, Cornel Borza, Dumitru Dobrican, Zinaida Bolboceanu, Constantin Lătărețu, Ansamblul Jidvei-România, alături de tineri interpreți valoroși și laureați ai festivalului.

Publicitate

Unul dintre cele mai așteptate momente va fi pe 5 septembrie, când Simion Bogdan Mihai și Lăutarii de Mătase vor oferi un recital extraordinar, îmbinând farmecul cântecului vechi cu energia prezentului.

Biletele pentru serile din 3, 4 și 5 septembrie sunt disponibile la:

  • online AICI
  • Palatul Cultural din Blaj
  • Consiliul Județean Alba
  • Centrul de Cultură „Augustin Bena” din Alba Iulia

Intrarea la spectacolul din 7 septembrie, de la Jidvei, este gratuită.

sursa foto: Centrul de Cultură Augustin Bena