Exploratorul Franz Binder: din Sebeș în Africa, în căutarea fratelui. Negustor de lei și șef de caravană în deșert

Franz Binder, născut în 1824 la Sebeș, poate fi oricând aşezat printre marii exploratori ai lumii, având în vedere aventurile incredibile pe care le-a avut în timpul călătoriilor sale prin lume. Plecat în căutarea fratelui său vitreg în Africa și Orientul Mijlociu, Binder a fost primul primul european care, în 1860, a intrat în contact cu triburi din regiunea Nilului superior, în inima Africii.

Franz Binder s-a născut în anul 1824 în oraşul Sebeş, într-o familie de farmacişti saşi. Iniţial şi el a dorit să devină farmacist, în buna tradiţie a familiei sale. Fratele său vitreg, Samuel Mauksch, era angajat în serviciul militar egiptean.  

Fiind un pasionat călător, în anul 1849, Binder a întreprins o lungă călătorie în Orientul Apropiat şi în Africa, motivată printre altele şi de dorinţa de a-şi regăsi fratele vitreg, căruia i se pierduse urma. El a a pornit mai întâi spre Constantinopol, iar de acolo spre Bagdad, prin Alep, călare pe catâr.

A navigat cu o plută construită de el și s-a angajat conducător de caravane

Drumul său şi peripeţiile prin care a trecut este consemnat atât de dr. E. Kurt Binder, un nepot de-al său, în broşura „Călătoriile şi aventurile unui sas din Transilvania” (1930), cât şi de Franz Remmel, în cartea „Călătorind peste şapte mări” (1984), bazându-se pe jurnalul de călătorie al lui Binder. După cum afirmă Remmel, Binder a construit cu mâna sa o plută, cu care a navigat în jos, pe Tigru, spre Bagdad.  

Nereuşind să dea de urma fratelui său vitreg, Binder s-a întors înapoi spre Alep cu caravana, iar de acolo s-a îndreptat spre Cairo. În anul 1850, a ajuns în capitala Egiptului, dar nereuşind să găsească un post de farmacist, va lucra ca tăietor de furnir şi cofetar, iar la un moment dat s-a ocupat şi cu fabricarea berii.

Animat de dorul de a călători, Binder s-a angajat conducător de caravane la o companie comercială şi a realizat opt călătorii între Cairo şi Khartoum, capitala Sudanului, de obicei însoţind caravanele misiunii catolice austriece.    

Prima călătorie a început-o la 27 septembrie 1852, încărcând pe corabie „mărgele veneţiene, ţesături colorate de Nanking, fesuri roz şi destule lazi cu marfuri”, după cum scria Binder în jurnalul său.

Ajuns la Khartoum, la izvoarele Nilului, el nu a putut să încheie afacerea cu negustorul cu care negociase anterior. A stat trei luni la Khartoum, şi-a vândut toată marfa, cumpărând în schimb fildeş şi gumă arabică. S-a reîntors la Cairo, călătorind cu vaporul pe Nil şi apoi traversând deşertul nubian, cu 17 cămile. Ajuns în capitala Egiptului, a adunat o mică avere de pe urma vânzării mărfii aduse.   

Negustor de lei și alte animale exotice

Având experienţa primei călătorii, el s-a pregătit mai bine pentru a doua călătorie, transportând spre Khartoum rom, baticuri colorate, ciorapi, oglinzi şi mătase, cu ajutorul unei caravane formate din peste 100 de cămile. După cum povesteşte Rommel, Binder a cumpărat din Sudan „doi lei adulţi, doi gheparzi cu pete frumoase, o pisică de mosc şi mai multe antilope, cu care a făcut drumul înapoi prin deşertul nubian, punând numai câte o cuşcă între două cămile, legată de şei”.

El a vândut aceste animale la Cairo. Pentru o perioadă, a locuit în oraşul Khartoum (capitala Sudanului) în calitate de funcţionar al unei companii comerciale şi mai târziu ca viceconsul onorific al Imperiului Austro-Ungar în acest oraş (1857).

În anul 1853, plecând într-o misiune comercială, a ajuns la reşedinţa regelui fungilor, Idris Atlan, în munţii Djebel Gule din regiunea superioară a Nilului Albastru, fiind primul european sosit în această regiune.

Din călătoriile sale, el s-a întors cu o bogată colecţie de arme, podoabe, instrumente muzicale, obiecte de uz gospodăresc, aduse din zonele pe care le-a vizitat în călătoriile sale, fie urmând caravane prin Asia Mică, fie conducând el însuşi expediţii comerciale în Africa Centrală şi cumpărându-le de la băştinaşi sau fiindu-i dăruite de şefii unor triburi de pe Valea Nilului.

Jurnalul său cuprinde referiri la oamenii pe care i-a întâlnit: ”Bărbaţii shilluk puteau fi admiraţi în toată măreţia lor, unii negri în întregime goi, doar unşi cu grăsime (aceştia erau săracii, care nu aveau vite, pentru a se acoperi cu cenuşa provenită din arderea bălegarului). Alţii erau albi (aceştia erau păstorii, care se acopereau doar cu cenuşă). Alţii erau vopsiţi cu roşu (aceştia erau bogaţii, care amestecau pământ roşu cu cenuşă; întâi se ungeau cu grăsime şi apoi se pudrau cu acest amestec). Toţi erau înarmaţi cu lănci. Femeile au totuşi o centură din piele neprelucrată în jurul coapselor. La alte triburi ele sunt complet goale, ca şi bărbaţii”.

Binder a oferit date şi despre organizarea socială, formule de separare identitară şi chiar câte ceva despre economia şi ocupaţiile de zi cu zi ale neamurilor cu care se întâlneşte: „Ele – femeile – au adus durra, fasole, susan, ouă, găini şi aţă grosolană de bumbac. Acestea le schimbau contra sării, a cepei şi a câtorva mărgele de sticlă.”

Basoreliefuri de pe casa Binder din Sebeş. Reprezintă oraşul Cairo, piramidele şi sfinxul, ruinele templului Isis din insula Philae de lânga Assuan şi o caravană în deşertul Nubiei, în mijlocul căreia figurează călare însuşi Franz Binder. Foto: povestisasesti.com

Reîntors în Transilvania, Binder a donat în anul 1862 Societăţii Transilvane pentru Ştiinţe Naturale din Sibiu, precum şi şcolii din Sebeş, colecţia sa de aproximativ 500 obiecte africane, provenite în principal de la triburile nilotice.

Partea din colecţie donată gimnaziului din Sebeş a intrat în patrimoniul Muzeului ”Ioan Raica” şi cuprinde diverse obiecte: arme (arcuri şi săgeţi, suliţe, lănci, pumnale kulbeda), unelte, podoabe (brăţări din fier, cupru şi din fildeş, coliere) şi diverse curiozităţi primite de la triburile din zonă. Foarte spectaculoase, atât prin aspect cât şi prin tehnică de execuţie sunt scăunelele joase, de mici dimensiuni, folosite piese de mobilier.

Mormânt cavou la Vurpăr

De altfel el şi-a petrecut aici ultimii ani din viata aici, pe moţia familiei sale, unde a cultivat diverse plante şi copaci exotici. Liniştea locului l-a determinat pe acesta să-şi clădească mormântul încă din viaţă, pe colina din spatele casei.

Sătenii din Vurpăr povestesc despre frumuseţea de odinioară a criptei, cu poarta de fier forjat, inscripţii în marmură şi ornamente arhitectonice în stil clasic, care, însă, au dispărut de mult. Au rămas doar cicatricele de cărămida în zid şi urmele porţii.

Câteva imagini se mai păstrează doar în fragmentele de pe tavanul pictat, aflat mult prea sus, pentru a putea fi distrus de cei care au intrat în cavou. În anul 1993, în municipiul Sibiu, a fost inaugurat Muzeul de etnografie universală „Franz Binder”, unde se află cea mai mare parte a obiectelor donate de către marele explorator.

Sursă: historia.ro