Un bărbat din Alba Iulia este cercetat penal după ce și-a lovit fosta soție. Polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu.

Potrivit IPJ Alba, miercuri, 6 octombrie, polițiștii din Alba Iulia au fost sesizați, de către o femeie de 31 de ani, din municipiu, cu privire la faptul că ar fi fost agresată de către fostul soț.

Publicitate

Polițiștii deplasați la fața locului au constat faptul că, în urma unor discuții în contradictoriu, bărbatul de 36 de ani, din Alba Iulia, și-ar fi agresat fosta soție, lovind-o peste față.

La fața locului a intervenit și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Alba, care i-a acordat victimei îngrijiri de specialitate, aceasta refuzând transportul la spital.

În urma aplicării formularului de evaluare a riscului, față de bărbat, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, pentru o perioada de 5 zile.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Pe numele său a fost întocmit dosar penal, pentru violență în familie.