Connect with us

Economie

Pensia și salariul nu se vor mai putea cumula. Activitatea se poate prelungi până la 70 de ani, dar fără pensie. OUG în dezbatere

Publicat

Pensia și salariul nu se vor mai putea cumula: Guvernul pregătește interzicerea cumulului pensiei cu salariul, iar măsura s-ar aplica inclusiv polițiștilor. Un proiect de lege prevede că angajații cu decizie de pensionare își pot prelungi activitatea până la vârsta de 70 de ani.

Guvernul pregătește interzicerea cumulului pensiei cu salariul în orice instituție publică sau companie/regie de stat, transmite Antena 3 CNN.

Astfel, nu va încasa pensie în același timp cu salariul.

O ordonanță de urgență, pusă în dezbatere publică de Ministerul Muncii, prevede suspendarea pensiei pentru angajații care, având decizie de pensionare, aleg să rămână la muncă.

Măsura s-ar aplica inclusiv militarilor. Surse guvernamentale au precizat pentru Antena 3 CNN că deocamdată nu sunt excepții la interzicerea cumulului pensiei cu salariul, iar documentul pus în transparență de Ministerul Muncii nu este cel final.

Ministerul Muncii a supus, marţi, dezbaterii publice Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare şi unele măsuri aplicabile personalului contractual plătit din fonduri publice.

Documentul poate fi consultat AICI: Cod Administrativ

Cumul pensie + salariu în instituțiile publice. Ce prevede ordonanța ( extras)

Conform Ordonanței de Urgență privind modificarea Codului Administrativ (2025), regulile pentru cumulul pensiei cu salariul s-au schimbat. Iată esențialul:

1. Interdicția cumulului pensiei cu salariul

Perioada de aplicare: până la 31 decembrie 2026.

Persoanele plătite din fonduri publice (instituții bugetare, companii naționale, regii autonome, autorități locale, societăți la care statul sau UAT dețin participații majoritare) nu mai pot cumula pensia cu salariul.

Această regulă se aplică tuturor tipurilor de pensii:

  • pensie din sistemul public,
  • pensie de serviciu,
  • pensie militară.

2. Singura opțiune: alegerea între pensie și salariu

Persoanele aflate deja la pensie pot continua activitatea numai dacă:

  • Depun o cerere scrisă către angajator.
  • Solicită suspendarea plății pensiei pe durata activității.
  • Plata pensiei se reia doar după încetarea contractului de muncă sau a raportului de serviciu.
  • Nu există retroactivitate – pensia nu se plătește pentru perioada în care s-a optat pentru salariu.

3. Limita de vârstă pentru continuarea activității

  • Activitatea poate continua până la maximum 70 de ani, numai cu acordul anual al angajatorului.
  • Angajatorul poate refuza menținerea în activitate; în acest caz, raportul de muncă încetează de drept.

4. Excepții posibile

  • Guvernul poate aproba excepții pentru anumite funcții considerate esențiale, prin memorandum sau hotărâre de Guvern.
  • Excepțiile trebuie justificate și încadrate în bugetul de personal.

5. Sancțiuni

  • Nerespectarea regulii de către instituțiile publice sau companiile controlate de stat:
  • Amendă între 20.000 și 50.000 lei.
  • Inspectorii de muncă verifică și aplică sancțiunile.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

10 Comentarii

10 Comentarii

  1. pilu

    marți, 19.08.2025 at 21:34

    Nu sunt deocamdată excepții, dar le impun PSD-iștii, că altfel nu mai votează nimic.

  2. Ciocarlan Dumitru

    miercuri, 20.08.2025 at 04:07

    O exceptie va fi pentru pensionarii care sunt încadrați ca asistenți personali la persoanele cu handicap grav,nefiind alta soluție.

  3. Nastase vali

    miercuri, 20.08.2025 at 07:55

    trebuia nici pana acum sa nu se fi dat voie

  4. Marin marian

    miercuri, 20.08.2025 at 08:38

    ar trebui aceasta interzicere peste tot sa se aplice,și în domeniul privat că sa fie constituțional ,nu doar domeniul public,au ieșit la pensie începând cu virsta de 45-48 de ani,dar lucreaza de cînd au ieșit la pensie și armata și militieni si securiști.

  5. pilu

    miercuri, 20.08.2025 at 11:58

    MARIAN MARIAN
    Lucrează, dar cu plata la negru, că acolo se poate.

  6. Ioan Ciocian

    miercuri, 20.08.2025 at 15:22

    o întrebare ,aceasta lege se aplica și politicienilor,magistraților,membrilor ccr.Sau numai oamenilor de rând.

  7. Cetățean roman

    miercuri, 20.08.2025 at 17:00

    DA. TREBUIE INTERZIS CUMUL PENSIE+SALARIU.
    LASATI LOCURI DE MUNCA SI TINERILOR CARE DORESC UN LOC DE MUNCA……SI NU POT DE NEPOTISME.
    VREI SA AI BANI MAI MULTI, STRADUIESTE-TE MAI MULT LA LOCUL DE MUNCA.
    VREI PENSIE,DU-TE SI STAI LINISTIT!!!!

  8. Mircea

    joi, 21.08.2025 at 10:09

    Exceptiile ne omoara.

  9. Adrian Lica

    joi, 21.08.2025 at 19:22

    Da da n-ai să vezi la magistrați

  10. Sica

    vineri, 22.08.2025 at 17:33

    Pai CIUCA gata a ramas pe liber? Si nu mai aveti prin ministere sau la guvern consilieri care s-au pensionat ( de obicei pe la 50 ani)?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.