Un bărbat din Bucium este cercetat de polițiști după ce a fost prins în timp ce conducea sub influența alcoolului.

Potrivit IPJ Alba, la data de 10 noiembrie 2025, în jurul orei 23:20, polițiștii din Abrud au oprit, pentru control, pe strada Avram Iancu din oraș, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din comuna Bucium.

Publicitate

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilometru, rezultând valoarea de 0,44 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate.