Connect with us
Publicitate

Actualitate

CARDUL de SĂNĂTATE: În ALBA, Poşta Română a distribuit peste 230.000 de carduri, iar 14.000 au ajuns la CJAS. Cum procedează cei care nu le-au primit încă

Publicat

card sanatate În judeţul Alba, începând din luna septembrie, au fost distribuite de către Poşta Română 93,22% dintre cele 250.900 de carduri de sănătate valabile pentru asiguraţi. Din numărul total, 6,78% au fost returnate Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Alba. Cei care nu au primit încă aceste carduri de pot adresa CJAS pentru detalii privind modalitatea în care pot intra în posesia lor.

Din datele Oficiului Judeţean de Poştă Alba, până în noiembrie anul trecut, au fost distribuite către beneficiarii din judeţ un număr de aproximativ 233.000 de carduri, adică 93,22% din numărul total. Restul de 6,78% au fost predate Casei de Asigurări de Sănătate Alba. Reprezentanţii Poştei au precizat că este posibil ca în perioada următoare să mai fie primite carduri ce urmează să fie distribuite, pentru cei care împlinesc vârsta de 18 ani.

Reamintim că Poşta Română a câştigat prin licitaţie, în vara anului trecut, contractul de distribuţie a cardurilor de sănătate la nivel naţional. Acordul-cadru dintre operatorul naţional de servicii poştale şi CNAS a fost semnat la 5 septembrie 2014, iar primele carduri au ajuns la asiguraţi în 19 septembrie. Valoarea totală a contractului este de 37,5 milioane de lei şi are o durată de patru ani. Volumul total ce urmează a fi livrat, la nivel naţional, pe durata celor patru ani, este estimat la aproximativ 13,6 milioane de carduri, din care 12,26 milioane au fost deja livrate.

La CJAS Alba sunt disponibile 14.450 de carduri de sănătate, pentru beneficiari care nu le-au primit prin poştă, iar aceştia se pot adresa instituţiei, pentru a vedea cum pot intra în posesia lor.

Potrivit CNAS, pacienții care nu au carduri de sănătate vor putea să beneficieze de servicii medicale și după data de 1 februarie, când utilizarea acestora va deveni obligatorie.

Citeşte şi Cum DOVEDEŞTI ca eşti ASIGURAT la sănătate, dacă NU ai primit CARDUL de sănătate. ACTE NECESARE

”Servicii medicale vor primi fără a fi legat strict de card. Va veni şi un moment când primesc doar cu cardul serviciile medicale, dar nu este de la 1 februarie. Se va merge în paralel o perioadă de o lună sau două cu cele două sisteme până învaţă toată lumea să folosească cardul. Trebuie să fie şi un moment de început şi trebuie să fie şi un moment când va fi valabil doar cu cardul. Aici nu trebuie să confundăm cu urgenţa. În momentul în care ai o urgenţă, nu contează cardul, se primeşte serviciul medical de care are nevoie pacientul”, a transmis preşedintele CNAS.

El a spus că, în continuare, CNAS poartă discuţii cu medicii de familie pentru ca aceştia să distribuie cardurile persoanelor care din diferite motive nu au primit sau nu vor primi cardul.

”Pentru persoanele care nu au primit cardul până în acest moment sau nu îl vor primi în zilele următoare, pentru moment, am luat măsura ca, dacă cineva se duce la Casă şi îşi cere cardul, să îi fie eliberat de acolo. Discutăm în continuare cu medicii de familie pentru a le distribui prin intermediul lor, pentru că în mare parte posesorii cardurilor nedistribuite sunt plecaţi din ţară şi vor veni atunci când au nevoie de un serviciu medical şi în niciun caz nu se duce de mâine”, a mai explicat Ciurchea.

Referitor la dosarul electronic de sănătate, Guvernul a aprobat miercuri normele metodologice privind modalitatea de utilizare și completare a acestuia. Dosarul electronic de sănătate (DES) al pacientului va conţine toate informaţiile medicale care, în mod normal, sunt în fişele de observaţie, foile de observaţie şi registrele de consultaţii ale pacienţilor. Iniţializarea dosarului se face cu ocazia unui prim consult.

Citeşte şi Dosarul electronic de sănătate: Guvernul a aprobat normele metodologice pentru utilizarea şi completarea acestuia. Informaţii pentru pacienţi şi medici

Până în prezent peste 3,8 milioane de români au dosar electronic de sănătate la care au contribuit cu informaţii peste 6.200 de medici.

DES conține o serie de informații medicale despre pacient, adunate la nivel naţional de la toţi furnizorii de servicii medicale aflați în contract cu casele de asigurări de sănătate, cu care pacientul a intrat în contact.

DES preia datele și informațiile existente în Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) în ceea ce privește istoricul medical al pacientului, realizând o colecție de date medicale, necesară luării celor mai bune şi rapide decizii medicale, la care au acces în primul rând proprietarii acestor date, asigurații.

Sistemul privind dosarul electronic de sănătate este un serviciu public furnizat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate pentru toți pacienții.

Sistemul privind dosarul electronic de sănătate este parte integrantă a Platformei Informatice a Asigurărilor de Sănătate, care se utilizează obligatoriu de furnizorii de servicii medicale aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate, pentru toate serviciile medicale acordate pacienților.

Inițializarea dosarului electronic de sănătate se realizează de către orice medic care deține o semnătură electronică calificată, înregistrată în SIUI. La inițializarea unui DES, se va încărca din SIUI istoricul medical al pacientului începând cu anul 2010, anul din care există SIUI centralizat.

Accesul pacienților la propriul dosar electronic de sănătate se poate realiza prin intermediul matricei de securitate care se eliberează pacienților de către medici, în baza cardului de sănătate sau a actului de identitate.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate