Eveniment
Casele de cultură ale studenților vor trece în administrarea autorităților locale sau Ministerului Educației. PROIECT

Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (MMFTSS) a publicat vineri, 19 septembrie, în dezbatere publică, un proiect de act normativ care aduce modificări importante în organizarea unor instituții și în gestionarea unor servicii publice.
Principalele modificări vizează, printre altele, predarea caselor de cultură ale studenților către autoritățile locale sau Ministerul Educației și Cercetării, înființarea Autorității Naționale pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați și Victimele Infracțiunilor (ANESPVITP) și transferul direcțiilor județene pentru familie și tineret, al Complexului Cultural Sportiv Studențesc „Tei” și al pachetului de acțiuni B.T.T. către Agenția Națională pentru Sport.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii, casele de cultură ale studenților vor fi transferate din subordinea MMFTSS către autoritățile administrației publice locale sau, după caz, către Ministerul Educației și Cercetării. Decizia a fost luată pentru a aduce aceste instituții mai aproape de comunitățile universitare și de tineri, în vederea adaptării programelor la specificul local și pentru consolidarea parteneriatelor cu universitățile, organizațiile studențești și instituțiile culturale.
Pentru a asigura buna funcționare a structurilor rezultate în urma reorganizării, proiectul de act normativ prevede reguli clare pentru menținerea posturilor transferate către autoritățile locale, precum și proceduri simplificate pentru trecerea bunurilor în domeniul public local.
De asemenea, Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați (ANES) va fi reorganizată și se va uni cu Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane, care se desființează. Noua instituție va funcționa sub denumirea ANESPVITP și va prelua atribuțiile, personalul și structurile ANITP.
De asemenea, ANESPVITP va trece din coordonarea prim-ministrului în subordinea Ministerului Muncii și va avea competențe extinse pentru a gestiona domenii precum egalitatea de șanse, prevenirea și combaterea violenței domestice, sprijinirea victimelor infracțiunilor și a traficului de persoane.
O altă modificare vizează domeniul tineret, astfel că o parte dintre activitățile dedicate tinerilor vor fi transferate în responsabilitatea Agenției Naționale pentru Sport, care va prelua direcțiile județene pentru familie și tineret, Direcția pentru Familie și Tineret a Municipiului București, precum și Complexul Cultural Sportiv Studențesc ‘Tei’.
Totodată, Agenția Naționale pentru Sport va prelua și pachetul de acțiuni deținut de stat la societatea Biroul de Turism pentru Tineret (B.T.T.) S.A., pentru a integra aceste structuri și resurse într-un cadru instituțional mai apropiat de specificul activităților sportive și recreative.
Conform comunicatului, aceste modificări au ca scop consolidarea guvernanței locale, creșterea eficienței administrative și adaptarea serviciilor publice la nevoile reale ale cetățenilor, în special în domeniul egalității de șanse, tineretului și culturii.
Proiectul de act normativ a fost realizat prin consultarea organizațiilor neguvernamentale de specialitate și cu reprezentanți ai mediului academic. Pe parcursul procedurii de transparență decizională vor fi organizate dezbateri publice, astfel încât reorganizarea să se realizeze cu grijă și respect față de specificul fiecărui domeniu vizat, fără a afecta funcționarea instituțiilor, interesul public sau proiectele aflate deja în derulare.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News