Connect with us
Publicitate

Actualitate

Ce acţiuni şi cereri sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru. Prevederi valabile din anul 2014

Publicat

Reglementarea taxelor judiciare de timbru prevede şi situaţiile în care se aplică scutirea de la plata acestora. Detaliile acestor reguli se regăsesc în OG 80/2013, publicată în Monitorul Oficial din 29 iunie 2013. Vă prezentăm în continuare prevederi din această ordonanţă, aplicabile din 2014.

La articolul 29, se arată că ”sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru acţiunile şi cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, ordinare şi extraordinare, referitoare la:
– stabilirea şi plata pensiilor, precum şi alte drepturi prevăzute prin sistemele de asigurări sociale
– stabilirea şi plata ajutorului de şomaj, a ajutorului de integrare profesională şi a alocaţiei de sprijin, a ajutorului social, a alocaţiei de stat pentru copii, a drepturilor persoanelor cu dizabilităţi şi a altor forme de protecţie socială prevăzute de lege
– obligaţiile legale şi contractuale de întreţinere, inclusive acţiunile în constatarea nulităţii, în anularea, rezoluţiunea sau rezilierea contractului de întreţinere
– stabilirea şi acordarea despăgubirilor decurgând din condamnarea sau luarea unei măsuri preventive pe nedrept
– adopţie, ocrotirea minorilor, tutela, curatela, interdicţie judecătorească, asistenţa persoanelor cu tulburări psihice, precum şi exercitarea de către autoritatea tutelară a atribuţiilor ce îi revin
– protecţia drepturilor consumatorilor, atunci când persoanele fizice şi asociaţiile pentru protecţia consumatorilor au calitatea de reclamant împotriva operatorilor economici care au prejudiciat drepturile şi interesele legitime ale consumatorilor
– valorificarea drepturilor Societăţii Naţionale de Cruce Roşie
–  exercitarea drepturilor electorale
– cauzele penale, inclusiv despăgubirile civile pentru prejudiciile materiale şi morale decurgând din acestea
– stabilirea şi acordarea despăgubirilor civile pentru pretense încălcări ale drepturilor prevăzute la art. 2 şi 3 din convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ratificată prin Legea nr. 30/1994, cu modificările ulterioare
– drepturile şi interesele legitime pretinse de foştii deţinuţi şi persecutaţi pentru motive politice în perioada regimului comunist din România
– orice alte acţiuni, cereri sau acte de procedură pentru care se prevăd, prin legi speciale, scutiri de taxă judiciară de timbru

De asemenea, SSunt scutite de taxa judiciară de timbru cererile, acţiunile şi căile de atac formulate de către prefect sau primar pentru anularea actelor juridice făcute ori emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare

Sunt scutite de taxa judiciară de timbru şi cererile pentru dizolvarea societăţilor reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a grupurilor de interes economic, formulate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.
Acţiunile şi cererile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici şi ale funcţionarilor publici cu statut special sunt asimilate, sub aspectul taxei judiciare de timbru, conflictelor de muncă.

Pentru eliberarea de copii simple de pe înscrisurile aflate la dosar, dacă realizarea serviciilor de copiere nu se realizează de către instanţa, ci de către prestatori privaţi care funcţionează în sediul instanţei, nu se percepe taxa judiciară de timbru”.

Potrivit art. 30, “sunt scutite de taxa judiciară de timbru acţiunile şi cererile, inclusiv căile de atac formulate, potrivit legii, de Senat, Camera Deputaţilor, Preşedinţia României, Guvernul României, Curtea Constituţională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului, Ministerul Public, Ministerul Finanţelor Publice, indiferent de obiectul acestora, precum şi cele formulate de alte instituţii publice, indiferent de calitatea procesuală a acestora, când au ca obiect venituri publice”.
De asemenea, în categoria venituri publice sun incluse: “veniturile bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale, bugetelor fondurilorspeciale, inclusiv ale bugetului fondului de asigurări sociale de sănătate, bugetului Trezoreriei Statului, veniturile din rambursări de credite externe şi din dobânzi şi comisioane derulate prin Trezoreria Statului, precum şi veniturile bugetelor instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale, după caz, veniturile bugetului fondurilor provenite din credite externe contractate ori garantate de stat şi ale căror rambursare, dobânzi şi alte costuri se asigura din fonduri publice, precum şi veniturile bugetului fondurilor externe nerambursabile”.

 sursa: monitorul oficial

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate