Connect with us
Advertisement

Eveniment

Ce se întâmplă cu tinerii nevaccinați, dacă merg în vacanțe cu părinții. Necunoscutele din jurul certificatului de călătorie

Publicat

Propunerea Comisiei Europene privind introducerea certificatului digital verde nu este încă adoptată în variantă finală la nivelul Uniunii Europene.

Urmează să aibă loc negocieri cu Parlamentul European și Consiliul UE, dar pot fi enunțate deja mai multe necunoscute legate de noul document necesar pentru a călători.

Cu un lucru sunt toate părțile de acord: certificatul digital verde este necesar și este menit să faciliteze mobilitatea la nivel european.

Nu este un pașaport, nici un atestat medical și nici o precondiție pentru a călători.

Nu este încă foarte clar de când vor fi utilizate certificatele digitale verzi, pentru a căror aprobare Comisia Europeană a cerut procedură de urgență, iar Parlamentul European a acceptat.

De la avansarea unei date optimiste, 1 iunie, acum se discută despre călătorii pe baza certificatului în „sezonul estival”, cel mai probabil de la 1 iulie.

O altă necunoscută este valabilitatea certificatului de călătorie.

Propunerea Comisiei Europene este ca acesta să fie utilizat până când OMS va declara oficial că pandemia de COVID-19 s-a încheiat.

Comisia pentru mediu (ENVI) a transmis deja o propunere să fie acceptate, pe lângă testele PCR, și testele rapide antigen, în cazul persoanelor care nu doresc să se vaccineze sau nu îndeplinesc condițiile pentru vaccinare.

„Din partea acestei Comisii au plecat amendamente la Regulament, precizându-se că acest certificat poate conține atât vaccinarea, cât un test PCR negativ făcut cu 72 de ore înainte de călătorie, dar și un test rapid făcut cu 24 de ore înainte de călătorie și, bineînțeles, o atestare a faptului că ai anticorpi într-o perioadă de șase luni de când ai trecut prin boală”, a declarat, marți, europarlamentarul PSD, Rovana Plumb (grupul S&D), la o dezbatere despre adeverinţa electronică verde, organizată de Biroul din România al Parlamentului European.

Comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean, a explicat că fiecare stat membru va avea o bază de date proprie cu certificatele digitale, iar informațiile, pentru a fi operabile, vor fi accesate printr-o platformă dezvoltată de Comisia Europeană.

Rovana Plumb a precizat că testele rapide antigen trebuie efectuate de o „autoritate competentă”, și nu făcute acasă.

Centrul European pentru Controlul bolilor urmează să transmită care anume dintre testele rapide antigen au o acuratețe acceptabilă pentru a putea fi folosite pe scară mai largă.

Și tot acest organism european ar trebui să răspundă și la o altă necunoscută: ce se întâmplă cu tinerii care nu intră în grupa de vârstă pentru vaccinare și care ar trebui să îi însoțească pe părinți în vacanțe.

„Trebuie să așteptăm principii de ghidare de la Centrul European pentru Controlul Bolilor până la ce vârstă și cum sunt tratați tinerii.

Oricum, este limpede că nu pot fi despărțite familiile.

Nu cred că este până în momentul de față ceva deja stabilit, dar, cu siguranță, se va ieși cu o soluție pozitivă”, a spus comisarul Vălean.

O altă necunoscută este legată de soarta certificatelor de vaccinare emise de țări terțe, adică din afara UE.

În varianta propusă de Comisia Europeană, certificatul digital verde nu va reuși să unifice toate măsurile restrictive impuse de statele membre.

În mod normal, un Regulament este obligatoriu pentru toate statele membre, dar, în acest caz, li se lasă o portiță.

Ce conține propunerea de Regulament privind certificatul digital verde înaintată de Comisia Europeană

Pentru a facilita exercitarea dreptului la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, ar trebui să se instituie un cadru comun pentru eliberarea, verificarea și acceptarea adeverințelor interoperabile privind vaccinarea împotriva COVID-19, testarea pentru SARS-CoV-2 și vindecarea de COVID-19, denumit „adeverința electronică verde”.

Pentru a se asigura interoperabilitatea și accesul egal, statele membre ar trebui să elibereze adeverințele care alcătuiesc adeverința electronică verde în format digital sau pe suport de hârtie sau în ambele formate.

Pentru a se evita obstacolele în calea liberei circulații, adeverințele ar trebui să fie eliberate gratuit, iar cetățenii ar trebui să aibă dreptul de a li se elibera aceste adeverințe.

Securitatea, autenticitatea, integritatea și valabilitatea adeverințelor care alcătuiesc adeverința electronică verde și conformitatea acestora cu legislația Uniunii privind protecția datelor sunt esențiale pentru acceptarea lor în toate statele membre.

Adeverința ar trebui să conțină numai informațiile necesare pentru a-l identifica în mod clar pe deținător, precum și vaccinul împotriva COVID-19, numărul, data și locul vaccinării.

Statele membre ar trebui să elibereze adeverințe de vaccinare persoanelor vaccinate cu vaccinuri care au primit o autorizație de introducere pe piață în temeiul Regulamentului (CE) nr. 726/2004 al Parlamentului European și al Consiliului, cu vaccinuri care au primit o autorizație de introducere pe piață în temeiul Directivei 2001/83/CE a Parlamentului European și a Consiliului sau cu vaccinuri a căror distribuție a fost autorizată temporar în temeiul articolului 5 alineatul (2) din Directiva 2001/83/CE.

Este necesar să se prevină discriminarea împotriva persoanelor care nu sunt vaccinate, de exemplu din motive medicale sau deoarece acestea nu fac parte din grupul-țintă pentru care vaccinul este recomandat în prezent sau deoarece nu au avut încă posibilitatea să fie vaccinate sau au ales să nu se vaccineze.

Sursa: g4media.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement