Connect with us
Advertisement

Eveniment

Cine sunt deputații și senatorii care vor reprezenta Alba, în Parlamentul României. Ce averi au și ce activitate au avut până acum

Publicat

Alba va avea în noul Parlament al României, șapte parlamentari. Cinci deputați și doi senatori. PSD va trimite doi deputați pe Voicu Vușcan și Adrian Bara. 

Partidul Național Liberal îl va avea reprezentant pe Florin Roman, care își va începe cel de al treilea mandat. PNL a pierdut un mandat de deputat la redistribuire din cauza votului pe Diaspora. Călin Matieș își va schimba rolul din senator intrat pe listele PSD în 2020, în cel de deputat din partea AUR în următorul mandat. 

Surpriza vine din partea Partidului Oamenilor Tineri (POT) cei care l-au susținut activ pe Călin Georgescu și au obținut un mandat controversat la Alba. Controversat din simplul fapt că cea care va reprezenta interesele cetățenilor din Alba, Bianca Gavrilă, stă în Spania și este de loc din Deva.

La senat doar PNL și AUR au reușit să obțină un nou mandat. Este vorba despre Claudiu Răcuci din partea PNL și Andrei Emil Dîrlau, care nici el nu este din Alba. Acesta spune că a stat doi ani la o mănăstire din județ și a fost student al Facultății de Teologie. Mai mult de atât, Andrei Dîrlau apare în notele Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Naționle, cu numele de cod  ”Marius”, la sfârșitul anilor 70”.

În rândurile de mai jos puteți citi cine sunt politicienii care vor reprezenta județul Alba în Parlamentul României.

Florin Roman PNL Alba – deputat

Florin Roman deschide lista PNL Alba la deputați. Roman candidează pentru cel de al treilea mandat de deputat. Are o casă în Alba și un apartament în Ilfov, la capitolul clădiri.

Conduce un Volvo XC60 din 2011 și are bijuterii de 7000 de euro. Are bani în mai multe conturi deschise la diferte bănci, în lei, dar și în euro. La capitolul datorii are una de 230000 de euro. Este o sumă de bani împrumutată de la fostul viceprimar al Municipiului Alba Iulia, Albani Roccheti Simeone.

Din indemnizația de deputat, în 2023, Roman a strâns 143647 lei. Cu mult mai puțin decât soția sa, care într-un an, ca avocat a avut un venit de 754741.29 lei.

Voicu Vușcan PSD Alba – deputat

Cel mai bogat parlamentar din Alba va fi Voicu Vușcan. Vușcan este manager la Elit, o companie cu 1900 de angajați care face parte din Grupul Smithfield care potrivit ZF.ro are în spate acţionari chinezi. Vuscan câștiga de la Elit un salariu de 32.000 de euro lunar, dar a renunțat la acești bani pentru indemnizația de deputat care este de zece ori mai mică.

Vușcan are trei terenuri în Pianu, unul agricol de 13.015 mp, un teren forestier și încă un teren de 1459 mp. Mai deține o casă de locuit în Alba și un apartament în Cluj.  La capitolul mașini are un Mercedes S din 2019, o Dacia Duster din 2024, un scuter Vespa luat în 2022, dar și o motocicletă Harley Davidson din 2017.

Are ceasuri în valoare de 20.000 de euro și obiecte de artă tot în valoare de 20.000 de euro. Are un cont bancar la BT în care se află suma de 1.134.564 lei, și încă un cont cu aproape 35.000 de euro.

A oferit și o serie de împrumuturi. Spre exemplu a dat un împrumut de 4.975.247 lei, către firma sa de constucții SC VV One SRL. De asemenea a mai împrumutat și firma VV One Muhlbach SRL cu 479.000 lei, dar și trei persoane persoane fizice cu diferite sume de bani în lei, dar și în euro.

Salariul anual în 2023 la Elit a fost de 1.939.044 lei. Asta înseamnă 161.587 lei, lunar, ceea ce în euro, înseamnă un salariu de 32.317 euro pe lună. De asemenea a mai obținut un venit de 116.285 lei, de la Alba Mall.

Adrian Bara PSD Alba – deputat

Adrian Bara este medic stomatolog și a intrat în politică în urmă cu patru ani. La alegerile locale a fost pe listele PSD Alba pentru Consiliul Județean.

Potrivit declarației de avere are un teren în Remetea Mare, județul Timiș. Are o casă la Alba Iulia, una la Roșia Montană, și un apartament la Timișoara. De asemenea are tot la Roșia Montană o casă de vacanță construită în 2023.

Pe declarația de avere are un Nissan din 2009. La capitolul bunuri de valoare are un ceas în valoare de 8000 de euro, cumparat în 2017. Nu are datorii, conturi bancare sau active financiare trecute pe numele său.

De la UMF Timișoara a câștigat în 2023, 72.000 de lei, iar de la Apulum XRays, 2996 lei. În schimb de la Apulum Dent SRL a obținut din dividente 208.000 lei.

Călin Matieș AUR – deputat

Matieș a ajuns senator PSD de Alba în 2020. În urma unui scandal intern a plecat din PSD Alba Iulia (unde era și președinte al filialei) și a intrat în organizația condusă de George Simion, partidul cu valențe extremiste AUR.

Matieș are 6 terenuri agricole și 5 terenuri intravilane toate în Sântimbru. Are trei case de locuit în Sântimbru și una în Alba Iulia cumpărată în 2023. Deține două spații comerciale în Sântimbru, dar și un apartament în Alba Iulia.

La capitolul autoturisme, apare doar o remorcă din 1998, asta în condițiile în care conduce un Duster pe care l-a transformat într-un birou parlamentar mobil.

Are un cont deschis la BT cu suma de 51.965,86 lei. Din indemnizația de senator a obținut un salariu de 146.016 lei.

Bianca Gavrilă POT – deputat

Bianca Gavrilă este sora președintelului partidului, Ana Maria Gavrilă, cea care a anunțat că intră în post negru, doar cu apă, timp de trei zile, pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu pentru rezultatul bun de la alegeri. De asemenea, are și funcția de secretar general al partidului.

Mai mult de atât, nu numai că nu este din Alba, dar Bianca Gavrilă locuiește în Spania. Aceasta a votat la alegerile prezidențiale, dar și parlamentare, din Spania. Dovadă stau materialele foto și video pe care le-a postat în social media.

CITEȘTE ȘI: Partidul POT care îl susține pe Georgescu are deputat în Alba: Este sora șefei partidului, trăiește în Spania și este din Deva

Nu are niciunde un CV public. Pe internet, în afișele de campanie se recomandă ca fiind antreprenor, iar, în alte afișe, ca fiind economist. Pe declarația de avere pe care a depus-o odată cu intrarea în cursa pentru Camera Deputaților, a scris extrem de puține date. Figurează cu un apartament cumpărat în 2001, alături de sora ei, un apartament de 72 de metri pătrați, dar a secretizat județul și orașul în care se află.

Nu are pe numele ei mașini, conturi în bancă, datorii sau bani. Nimic. La venituri încasate a trecut că, în 2023, a câștigat 29.548 de euro, din funcția de manager de vânzări. Însă a secretizat locul de muncă și țara în care a câștigat banii.

Claudiu Răcuci PNL – Senator

Răcuci era pe locul 2 pe lista PNL la Senat, sub Silviu Ponoran. Matematic nu avea șanse pe locul secund. Însă, în urma invalidării candidaturii lui Ponoran la Senat, Răcuci a ajuns pe primul loc, iar acum senator.

Claudiu Răcuci are un teren în Blaj de 1179.73 metri pătrați, o casă de locuit și încă un spațiu tot în Blaj. La capitolul mașini are un Mercedes 2010 și o Dacia Lodgy din 2015.

Are două credite la bănci scadente în 2026. O datorie de 84000 lei și alta de 98654 lei. Cât a fost secretar de stat a încasat pe 2023, 58455 lei. Din funcția de senator 70355 de lei.

De asemenea este membru în consiliul de administrație al Institutului Național de Administrație, de unde a obținut 1948 lei. Însă este și membru în comisia de supraveghere a Șantierului Naval Damen din Mangalia, de unde a obținut 22675 lei.

Andrei Emil Dîrlau AUR – Senator

Andrei Emil Dîrlău la fel ca și Bianca Gavrilă de la POT nu are nici o legătură cu județul Alba. Acesta este de loc din București. Într-o prezentare din campania electorală spune că legăturile sale cu Alba sunt pe linia religiei. Mai exact că timp de doi ani a stat în Mănăstirea de la Oașa și la Ponor între 2011 și 2013. De asemenea spune că a facut un doctorat la Facultatea de Teologie la Alba Iulia despre relația dintre creștinism și religiile Chinei.

Pe declarația de avere depusă în luna august 2024 nu figurează cu terenuri, case, sau apartamente. Are pe numele său un autoturism Peugeot 308 și un Suzuki.

Într-un cont deschis la BT are 17210 de ron, iar într-un alt cont 22500 de euro. Ca senator a câștigat anual 52353 de RON și 23601 RON ca traducător.

Într-un document al CNAS din 2017 prin care se notează că acestuia nu i se poate atribui calitatea de colaborator al securității apar totuși câteva însemnări din perioada în care era însoțitor interpret la Consiliul Culturii și Educației Socialiste pentru delegații din Marea Britanie și vizitator frecvent al Bibliotecii britanice. Acesta avea numele conspirativ ”Marius”.

Potrivit Raportului din 1.03.1980, a fost recompesat de organele de Securitate cu suma de 86 de lei. CITEȘTE raportul complet AICI

La 21.04.1984 a fost reactivat, fiind folosit pe lângă turiștii și cercetătorii străini cu care avea contacte în calitate de student la Facultatea de Limbi Străine (catedra de engleză) și translator la Consiliul Culturii și Educației Socialiste, sens în care a semnat, la data 09.04.1984, un nou angajament, păstrându-și numele conspirativ „Marius”.

Însă, CNAS a precizat în adeverința emisă de consililu că elementele din raport nu îl pot încadra ca și colaborator al securtiății pe acesta. De asemenea, în 2020, Andrei Dîrlău a declarat, pentru Newsweek România, că a fost racolat pe vremea când era student, pentru că făcea traduceri în limba engleză pentru străini, dar că nu a turnat pe nimeni și nu a făcut rău nimănui.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Ion

    duminică, 08.12.2024 at 20:42

    sa va fie rusine, la toti !!!
    boierilor !!!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement