Actualitate
Cluj Arena, desemnată gazdă a Campionatului European de Atletism U20 din 2023. Peste 1500 de sportivi vor participa
Cluj Arena, stadionul emblemă al Clujului și al întregii Transilvanii, a fost desemnat oficial de către European Athletics drept gazdă a Campionatului European de Atletism U20 din 2023 – European Athletics U20 Championships 2023.
Astfel, peste doi ani, aproximativ 1.500 de sportivi din 48 de țări vor concura pe Cluj Arena în cadrul acestei prestigioase competiții europene de atletism.
Întrunit vineri seara la Lausanne, Consiliul European Athletics (Asociația Europeană a Federațiilor de Atletism), a acordat Clujului și României șansa organizării celui de-al doilea campionat european cu probe de pistă, după Campionatul European de Atletism pe Echipe – Liga 1 care se va desfășura în luna iunie a acestui an pe Cluj Arena.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj:
„E o reușită extraordinară și un motiv de mare mândrie pentru Cluj și pentru întreaga Românie.
Este un nou eveniment sportiv de mare anvergură pe care îl vom găzdui pe Cluj Arena și care ne poziționează definitiv în clubul extrem de select al instituțiilor capabile să organizeze competiții de un asemenea nivel.
Totodată, e o nouă confirmare a alegerii corecte pe care am făcut-o atunci când am decis ca acest stadion să dispună de o pistă de atletism omologată la nivel internațional și când am asigurat toate dotările necesare.
În calitate de gazdă a acestui eveniment unic îin România și în această parte a Europei, Consiliul Județean Cluj își va onora statutul de bun organizator, deja dovedit prin numeroase alte mari evenimente, și va oferi condiții ideale pentru o competiție de excepție, un veritabil regal al atletismului european”.
Anterior organizării acestei mari competiții de talie europeană, Consiliul Județean Cluj și Cluj Arena au mai gazduit în foarte bune condiții alte mari competiții de pistă, respectiv Campionatul Balcanic de Juniori din 2019 și Campionatul Balcanic de Seniori din anul 2020.
De asemenea, anul acesta va avea loc pe Cluj Arena Campionatul European pe Echipe Liga 1.
În vederea realizării documentației pentru această candidatură s-a lucrat încă din 2018, vineri având loc prezentarea finală.
Pentru a fi desemnată drept gazdă a competiției europene, România, reprezentată prin Cluj Arena, a concurat cu alte state extrem de bine poziționate în atletismul european și în organizarea de mari evenimente, dintre care în etapa finală au rămas Spania, Italia și Estonia.
Un rol esențial în acordarea pentru Cluj Arena a dreptului de organizare a European Athletics U20 Championships 2023 l-a avut sprijinul necondiționat acordat de către Consiliul Județean Cluj și autoritățile locale precum și afinitatea deja dovedită a Clujului pentru sportul de performanță.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News