Eveniment
Comisarul Berbeceanu SE ÎNTOARCE la munca de POLIȚIST, pe un post la IPJ Hunedoara. ÎCCJ a ridicat interdicţia din sentinţa pronunţată
Comisarul şef Traian Berbeceanu va primi un post la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Hunedoara, după ce Înalta Curte a îndreptat o eroare materială din sentinţa pronunţată în 26 noiembrie privind restricţiile dispuse la măsura de înlocuire a arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi ţara, pe o durată de 30 de zile. Fostul şef al BCCO Alba Iulia, în prezent cercetat de procurorii DIICOT sub acuzaţia de favorizarea unei grupări infracţionale specializate în evaziune fiscală, va putea astfel să se întoarcă la munca de poliţist, pe o funcţie corespunzătoare cu pregătirea sa profesională şi interdicţiile stabilite de instanţă.
Vicepreşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, Dumitru Coarnă, a declarat, joi, pentru GDD, că instanţa a îndreptat eroarea materială din sentinţa pronunţată, prin ridicarea interdicţiei de a mai desfăşura activităţi de ofiţer de poliţie pentru Traian Berbeceanu.
Tot pentru presa locală, reprezentanţii IPJ Hunedoara au confirmat că Berbeceanu a fost pus la dispoziţia IGPR şi că va activa pe o funcție corespunzătoare pregătirii profesionale și interdicțiilor stabilite de instanță, în cadrul Inspectoratului din Hunedoara.
Reamintim că Traian Berbeceanu a stat în arest preventiv timp de o lună, iar în 26 noiembrie Înalta Curte s-a pronunţat la recursul formulat de acesta privind hotărârea Curţii de Apel Bucureşti prin care comisarului îi fusese prelungit mandatul de arestare preventivă până în 22 decembrie. După eliberarea din arest, Berbeceanu a declarat că-şi va dovedi nevinovăţia. Grupul infracţional pe care procurorii DIICOT susţin că poliţistul i-ar fi sprijinit îi vizează pe soţii Titus Gabriel şi Anişoara Ramona Biriescu, acuzaţi de evaziune fiscală prin comerţ ilegal cu produse petroliere.
Sentinţa ÎCCJ din 26 noiembrie:
“Admite recursul declarat de inculpatul Berbeceanu Traian împotriva încheierii din 19 noiembrie 2013 a Curtii de Apel Bucuresti, Sectia a II-a penala. Caseaza, în parte, încheierea recurata si rejudecând: În baza art. 139 alin.1 rap. la art.1451 coroborat cu art.145 din Codul de procedura penala dispune înlocuirea masurii arestarii preventive a inculpatului Berbeceanu Traian, cu masura preventiva a obligarii de a nu parasi tara, pe o durata de 30 de zile, de la 26.11.2013 la 25.12.2013 inclusiv.
În baza art. 1451 alin. 2 raportat la art. 145 alin. 11 si 12 din Codul de procedura penala, pe durata masurii obligarii de a nu parasi tara, inculpatul este obligat sa respecte urmatoarele obligatii:
a) sa se prezinte la organele judiciare ori de câte ori este chemat;
b) sa se prezinte la Politia municipiului Deva, desemnata de catre instanta cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de organele de politie mentionate sau ori de câte ori este chemat;
c) sa nu-si schimbe locuinta fara încuviintarea organelor judiciare;
d) sa nu detina, sa nu foloseasca si sa nu poarte nici o categorie de arme;
e) sa nu se apropie si sa nu comunice direct sau indirect cu urmatoarele persoane: Biriescu Titus Gabriel, Biriescu Anisoara Ramona, Dramnesc Marinela Rodica, Dramnesc Adam, Tasala Cornel, Duma Laviniu Daniel, Litera Constantin Cristian, Litera Constantin, Litera Simina Mirela, Simota Alin, Vlaiconi Cristian, Mos Ovidiu, Doda Gabriel Teodor, Groza Ioan Petru, Vasiu Todor, Depcea Dorel Ioan, Rusu Gheorghe, Rusu Anca, Cupetiu Dorin Eugen Ioan, Cupetiu Monica, Balint Dan, Udrea Calin, Sionei Dorin, Balint Lucia, Negrea Vasile Iulian, Paius Andreea, Poenar Constantin Sorin, Urs Ioan Vasile, Montaldo Liviu Iosif, Ioiescu Ovidiu Petru, Stefoni Alin, Pîrvoni Gabriel, Muntean Mircia, Ionita Gheorghe, Pavel Amalia Codruta, Ghiura Petrica Marius, Link Cristian, Blaga Claudia Maria, Dumitru Mihai Ovidiu, Micluta Florin Voicu, Ganea Ioan, David Tiberiu Ioan, Mitracu Iancu, Handelsmann Henrieta-Hedviga, Lobont Ionel, Zercula Mihai si Panoiu Nicoleta Dorina.
f) sa nu desfasoare activitati de ofiter de politie.
În temeiul art. 1451 alin. 2 din Codul de procedura penala raportat la art.145 alin.22 si alin.3 Cod de procedura penala atrage atentia inculpatului ca, în caz de încalcare cu rea-credinta a masurilor si obligatiilor ce îi revin, se va lua fata de acesta masura arestarii preventive. Masura dispusa va fi comunicata, conform art. 145 alin. 21 Cod de procedura penala inculpatului, Politiei municipiului Deva, jandarmeriei, Politiei locale Deva, organelor competente sa elibereze pasaportul si organelor de frontiera.
Dispune, punerea de îndata în libertate a inculpatului, daca nu este arestat în alta cauza.
Mentine celelalte dispozitii ale încheierii recurate, referitoare la cheltuielile judiciare. În baza art. 192 alin.3 din Codul de procedura penala cheltuielile judiciare ocazionate de solutionarea recursului ramân în sarcina statului. Definitiva.”
Eroarea materială îndreptată de instanţă se referă la interdicţia „să nu desfăşoare activităţi de ofiţer de poliţie”, care a fost ridicată.
Citește și Şeful DIICOT Alba, un poliţist BCCO şi un procuror, URMĂRIȚI PENAL de DNA. Sunt acuzaţi de abuz în serviciu în legătură cu DOSARUL BERBECEANU
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News