Actualitate
Comunicat de presă, Adrian Simion-USR PLUS: Județul Alba ar putea fi un adevărat „plămân al României” (P)
”Județul Alba este unul dintre județele în care în ultimii ani problemele legate de mediu încep să fie tot mai importante. Creșterea nivelului de poluare și prelucrarea deșeurilor coroborate cu intensificarea exploatării zonelor forestiere sunt doar trei exemple care ar trebui să ne pună pe gânduri.
Așa după cum ne arată diverse surse (ww.calitateaer.ro, www.alea.ro, „Strategia energetică a județului Alba 2018-2020” ș.a.), pulberile în suspensie (PM10, PM2.5) reprezintă cel mai important poluant din emisiile monitorizate în județul Alba, contribuind la scăderea calității aerului. Acestea se pot infiltra în căile respiratorii și adânc în plămâni și pot să provoace grave probleme de sănătate.
În plus, o presiune puternică asupra calității aerului se datorează activităților industriale, depozitării și prelucrării deșeurilor, modului de încălzire a locuințelor pe timp de iarnă cu combustibil solid, arderilor neautorizate a deșeurilor, traficului rutier etc. Este, de asemenea, îngrijorător și faptul că se constată o scădere a suprafețelor forestiere pe care s-au realizat regenerări artificiale (vorbim de mai puțin de 240 ha la nivelul anului 2019).
Iar aceasta, în condițiile în care, s-a constatat o creștere constantă a recoltării de masă lemnoasă: de la 190 mii mc la nivelul anului 2018 la peste 220 mii mc în 2019. Scăderea suprafețelor împădurite conduce inevitabil la creșterea poluării aerului și la scăderea stabilității solului, aceasta manifestându-se prin puternice alunecări de teren.
Alte două elemente pe care ar trebui să le avem în vedere cu mai multă atenție sunt poluarea apei și deteriorarea solului. În ceea ce privește primul element, trebuie să amintim că în județul nostru doar ceva mai mult de jumătate din cursurile de apă din bazinul hidrografic Mureș se află într-o stare ecologică bună. Nivelul de poluare al pământului atinge uneori adâncimi mari, iar în unele zone, o parte din pânza freatică a localităților este poluată atât de mult, încât se ajunge ca apa din fântâni să nu mai fie potabilă.
Totodată, datorită poluării și altor factori combinați, deteriorarea solului se manifestă tot mai puternic, în ultimii ani, în aproape tot județul. Din păcate, zone critice se găsesc în Podișul Secașelor, din punct de vedere al eroziunii solului și al alunecărilor de teren.
În plus, selectarea și prelucrarea deșeurilor menajere este o problemă pentru care statul român a fost atenționat în mai multe rânduri de către diferite foruri interne și internaționale, printre zonele cu probleme fiind județul Alba. Finalizarea investițiilor în domeniul managementului deșeurilor trebuie să fie una dintre prioritățile zero ale viitorului Consiliu Județean și asta în paralel cu atragerea cât mai multor parteneri în activitatea de educare și conștientizare a populației, în procesul de colectare selectivă a deșeurilor, activitate în care suntem printre codașii Europei.
Așa după cum se știe, județul nostru este unul cu un bun potențial forestier. Suprafața totală a fondului forestier al statului, administrată de Romsilva în cadrul ocoalelor silvice, este în jur de 80000 ha, dar există posibilitatea ca această suprafață să crească până spre 100000 ha.
Ca atare, județul Alba ar putea fi un adevărat „plămân al României”, dacă s-ar controla mai bine tăierea pădurilor și Consiliul Județean Alba s-ar implica puternic în programe de limitare a poluării solului și a surselor de apă și de reîmpădurire a județului. Iar astfel de programe pot fi susținute, în paralel, și de proiecte de educație pentru mediu, precum desfășurarea de campanii anti-defrișare și de ecologizare și susținerea de către CJ Alba a unor astfel de campanii propuse de către ONG-uri și unități de învățământ.
De asemenea, ar fi necesară și o monitorizare mai atentă a drumurilor cu acces către exploatațiile forestiere, stabilirea de zone cu emisii reduse în care se va restricționa accesul vehiculelor poluante și punerea în aplicare a acțiunilor pe termen scurt, de exemplu restricționarea traficului pe drumurile județene în timpul episoadelor de poluare, în paralel cu dezvoltarea unor căi de rulare modernizate pe care să se asigure ocolirea zonelor locuibile.
Consiliul Județean Alba trebuie să se implice constant în programe care vizează încurajarea trecerii de la combustibilii poluanți la combustibilii „mai curați”, de exemplu, de la lemn sau cărbune la gaz sau energie electrică, inclusiv prin utilizarea de stimulente financiare pe care să le ofere CJ Alba. Deși județul dispune de resurse, în jur de jumătate dintre localitățile județului, de exemplu, nu sunt racordate la rețeaua de alimentare cu gaze naturale.
Totodată, ca membru fondator al ALEA, Consiliul Județean Alba se poate implica în susținerea mai puternică a evenimente locale de promovare a energiilor alternative. Acest fapt poate duce atât la încurajarea investițiilor private în acest domeniu, cât și la creșterea numărului de utilizatori casnici care să folosească surse alternative de energie (de exemplu panouri fotovoltaice) pentru reducerea consumului de lemn pentru încălzire, obținere de apă caldă etc.
Și nu în ultimul rând ar trebui să existe anumite sume (din surse proprii sau atrase) oferite de către CJ Alba către primării, pentru programe care să vizeze îmbunătățirea izolării și a creșterii eficienței energetice a clădirilor.
Toate acestea sunt doar câteva idei de la care se pot realiza proiecte frumoase și necesare, cu implicarea Consiliului Județean Alba, în vederea protecției mediului în județul nostru”, a declarat Adrian Simion, candidat USR PLUS pentru Consiliul Județean Alba.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News