Eveniment
Corul Madrigal, ”Marin Constantin”, în recital extraordinar la Festivalul Internațional „Lucian Blaga” din Sebeș

Duminică, 25 mai 2025, Corul Madrigal, dirijat de Anna Ungureanu, va participa la unul dintre cele mai vechi și prestigioase festivaluri din România – Festivalul Internațional „Lucian Blaga”, desfășurat de 45 de ani, la Sebeș.
Și de această dată, Corul Madrigal prezintă în concertul său extraordinar un concept complex, care alătură muzicii un repertoriu special ales din arta poetică a marelui Lucian Blaga, adusă publicului de unul dintre cei mai importanți colaboratori ai ansamblului, actorul Marius Turdeanu. Și cu acest eveniment, Corul Madrigal celebrează aniversarea celor 100 de ani de la nașterea fondatorului Marin Constantin, unul dintre cei mai importanți promotori naționali ai creației românești, fie ea muzicală, literară sau teatrală.
Programul muzical pregătit de Corul Madrigal este structurat în două părți, prin îmbinarea lucrărilor nemuritoare din muzica Renașterii europene cu cele semnate de compozitori români contemporani, acompaniate la pian și mult-iubite de publicul nostru. În cadrul evenimentului, Marius Turdeanu va intensifica arta ansamblului cu texte semnate de Lucian Blaga, relevante pentru spectacolul de gală oferit publicului de la Sebeș.
Acces în limita locurilor disponibile
Accesul se va realiza în virtutea rezervărilor efectuate prin Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, în limita locurilor disponibile.
Fondat în anul 1963 de către legendarul muzician și dirijor Marin Constantin (1925 – 2011), Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” este un reper al vieţii muzicale și diplomaţiei culturale naţionale și internaţionale. Este definit prin sonoritatea sa specifică, tehnica non-vibrato, amplasamentul stereofonic în scenă și costumele impunătoare. Repertoriul său este îndreptat către Renaștere, muzica preclasică și clasică, Romantism, muzica bizantină și creaţia contemporană românească și universală. Prezenţa scenică și componenţa ansamblului au fost în permanenţă rafinate, performanţa sa fiind comparată de critici cu „o vioară Stradivarius în mâna lui Paganini”.
Corul Madrigal prezent pe cele mai importante scene ale lumii
Distins cu numeroase premii internaționale, Corul Madrigal a fost prezent pe cele mai importante scene ale lumii, cu mii de concerte și spectacole. În noiembrie 2016, Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a fost recunoscut oficial ca Ambasador al Libertăţii, Speranţei şi Păcii, primind premiul „Jean Nussbaum and Eleanor Roosevelt” la Palatul Naţiunilor Unite din Geneva, în cadrul Summit-ului Global de Religie, Pace şi Securitate.
În anul 2024, Corul Madrigal a desfășurat primul său turneu în America de Sud, în Peru, unde a concertat la Lima, Cusco și Aguas Calientes și a filmat în premieră mondială un videoclip la Machu Picchu. În luna octombrie 2024, a filmat și a susținut un concert extraordinar în Panteonul de la Roma, iar în luna noiembrie a derulat turneul de diplomație culturală „Punți peste Europa”, cu nouă evenimente în Republica Moldova, Luxemburg și în Belgia.
În anul 2025, Corul Madrigal a călătorit pentru prima dată în Asia Centrală, în Kazahstan, în Turneul extraordinar „Drumul Mătăsii”, cu trei concerte extraordinare, lansarea unui nou album și o filmare în cadrul proiectului „Muzică contemporană românească în spații antice universale”.
Din anul 2011, Corul Madrigal derulează Programul Național Cantus Mundi, cel mai mare program de integrare socială prin muzică a copiilor din România, inițiat de renumitul dirijor Ion Marin, ce reunește în prezent 2.289 de coruri și peste 80.000 de copii din România și diaspora.
100 de ani de la fondatorul Corului Madrigal
În anul 2025, Corul Madrigal sărbătorește 100 de ani de la nașterea fondatorului său, Marin Constantin (1925 – 2011), printr-o serie amplă de proiecte și evenimente culturale înscrise în programul „Marin Constatin 100”, care se va desfășura pe tot parcursul anului.
În ultimii ani, clasicele concerte de muzică corală au devenit la Corul Madrigal adevărate spectacole și evenimente sincretice, care aduc laolaltă artele spectacolului – muzica și poezia, artele vizuale și arta dramatică, cântul și mișcarea scenică, light design-ul și decorurile. Publicul beneficiază de o prezență augmentată a celebrului ansamblu pe scenele din întreaga lume, cu regie și scenografie dedicată. Spectatorul nu mai ascultă doar simple lucrări corale, segmentate de aplauze, ci se bucură cu toate simțurile de evenimente culturale ample, în care muzica Madrigalului e completată de prezența invitaților – actori sau muzicieni, artă teatrală, lumini și proiecții video.
De asemenea, Corul Madrigal este implicat din ce în ce mai des în marile festivaluri românești, fie ele de muzică, teatru sau cinematografie, de la Festivalul Internațional Shakespeare, la FITS sau TIFF, Festivalul Internațional „Lucian Blaga” de la Sebeș înscriindu-se în această companie selectă.
Evenimentul de la Sebeș va avea o durată aproximativă de 1 oră și 30 de minute și se va desfășura la Biserica Evanghelică din Sebeș, de la ora 20:00. Acesta va fi filmat de echipa foto-video a Corului și va transmis în direct pe ecranul montat de organizatori în curtea bisericii, pentru a facilita accesul câtor mai mulți spectatori la eveniment.
REZERVĂRI: Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, bd. Lucian Blaga, nr. 45; email: contact@cclbsebes.ro, telefon: 0372-930929.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News