Connect with us
Advertisement

Eveniment

Cristian Cornea: de la Colegiul HCC Alba Iulia, în elita mondială a specialiștilor în securitate cibernetică și ethical hacking

Publicat

Cristian Cornea este expert în securitate cibernetică, trainer, antreprenor și un membru implicat în comunitatea de cybersecurity din întreaga lume. De remarcat că Cristian a fondat CTSCE, primul centru de securitate cibernetică din România.

Puțină lume știe însă că este din Alba Iulia. A lucrat pentru entități precum U.S. Department of Defense, instituții financiare din Elveția, structuri guvernamentale din Slovenia, forțele armate ale Poloniei, și multe altele.

Tânărul a împărtășit cu Alba24, din experiența și cunoștințele sale obținute și exersate în peste 26 de țări unde a participat ca speaker la conferințe din domeniu sau ca instructor pentru multiple organizații.

Valoarea estimativă a companiilor conduse de tine, în stagiul de evaluare, depășește pragul de 10 milioane USD. De unde a pornit totul?

“A fost nevoie de un laptop, o conexiune la internet, o cameră de 3 metri pătrați și o ambiție incontestabilă.

Am început în primul rând cu programarea, din școala gimnazială, după care am dezvoltat câteva jocuri pe mobil, iar mai apoi la vârsta de 16 ani am obținut prima certificare în domeniul rețelisticii, respectiv Cisco CCNA.

VIDEO: Daniel Popa de la Colegiul Militar din Alba Iulia, în elita militară la nivel mondial. Va studia la Academia Navală din SUA

Am încercat tot ce ține de IT, până când am găsit ramura care m-a pasionat, și asta recomand tuturor care vor să se apuce de acest domeniu.

Prima oară încercați tot domeniul IT și tech până când vă găsiți sub-categoria pe care vreți să vă clădiți expertiza.

Este dificil, necesită sacrificii, dar merită. Și da, este pentru oricine.

Legat de asta, am să vă dau un exemplu simplu: omul meu de bază, Alin, respectiv liderul echipei tehnice din cadrul Zerotak, a lucrat înainte la o spălătorie auto. Acesta a sacrificat multe pentru a învăța domeniul și a profesa, dar i-a reușit.

Totodată, vedem exemple frumoase la cursuri, în care oamenii vin din diferite domenii, precum HORECA, imobiliare, construcții, industrie grea, dar reușesc să-și schimbe cariera prin disciplina de a învăța și ambiția de care dau dovadă”.

Care este următorul nivel?

“Planul nostru este să aducem centrul de formare CSTCE la nivel internațional, astfel am semnat acorduri de colaborare cu parteneri din alte țări, precum Universitatea Oxford din Regatul Unit (U.K.) și alții pe care îi vom anunța public în curând.

Pe plan național, strategia noastră include extinderea centrului în orașe precum Timișoara, Iași, Oradea, Alba Iulia, Constanța și multe altele.

Totodată, vrem să organizăm câte o conferință de securitate cibernetică în fiecare centru universitar din țară.

Investim mult în educație, în dobândirea de cunoștințe, în comunitate, respectiv în tine, viitorul specialist sau specialista în securitate cibernetică.”

Ești fost elev al Colegiului HCC din Alba Iulia. Cât de utilă a fost școala în acest proces?

“Da, am studiat la colegiul național Horea Closca și Crișan Alba Iulia, la profilul matematică-informatică intensiv engleză.

Majoritatea profesorilor m-au sprijinit în totalitate, cu toate că am fost genul rebel și neascultător.

Îi sunt profund recunoscător profesoarei de informatică, Carmen Palcu, cea care m-a îndrumat în participarea la competițiile extra-scolare, cum ar fi concursul de rețelistica AcadNet, dar totodată și profesoarei de engleză, Ioana Gotia, care m-a susținut în totalitate pe tot parcursul dezvoltării mele profesionale.

La momentul actual, urmez cursurile din cadrul Universității Naționale de Apărare Carol I, în cadrul Facultății de Apărare și Securitate”

Spune-ne despre conferința pe care o organizați

BSides Transylvania este conferința de Securitate Cibernetică din inima Ardealului, unde așteptăm peste 800 de participanți, atât studenți, specialiști din domeniu și speakeri de pe 4 continente diferite.

Această conferință este despre tine, despre cunoștințele pe care le poți dobândi după ce părăsești sala, despre oportunitățile de angajare care îți stau la dispoziție pe tot parcursul programului, despre experiența unică din Europa de Est la care poți să te alături.

Printre partenerii și sponsorii noștri se numără Banca Transilvania, Palo Alto, Universitatea 1 Decembrie 1918 Alba Iulia (UAB), Black Hills, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (ICI), Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), Asociația Națională pentru Securitatea Sistemelor Informatice (ANSSI), Universitate Tehnică Cluj-Napoca (UTCN), EC-Council, Hak5, Defcon Group, OWASP, Cyber Security Cluster of Excellence (CYSCOE), Primăria Cluj și mulți alții.”

Cine este Cristian Cornea

Cristian deține peste 20 de certificări recunoscute global în industrie și a fost menționat în publicații de renume precum Forbes, Capital, CISOMag, BleepingComputer, și multe altele.

Acesta a înființat primul centru de formare la nivel național în domeniul securității cibernetice, respectiv CSTCE, activ la momentul de față în 3 orașe din țară: București, Cluj-Napoca și Sibiu.

Cristian spune că Cyber Security Training Centre of Excellence (CSTCE) a ajutat la ghidarea și instruirea a peste 1200 de aspiranți în această industrie într-un singur an de la înființare.

Unul dintre partenerii principali ai CSTCE-ului este chiar Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), care a oferit încrederea deplină de a-și instrui personalul prin CSTCE, și cu care totodată există o strânsă legătură de colaborare.

Totodată, acesta a întemeiat SectionX, organizația care se ocupă cu recoltarea de informații (Threat Intelligence) despre grupările de criminalitate cibernetică din întreaga lume.

Zerotak Security reprezintă echipa de peste 20 de angajați și colaboratori condusă de Cristian.

Prin aceasta, sunt coordonate proiecte de ethical hacking și răspuns la incidente de securitate cibernetică.

Printre clienții de prestigiu se numără companii mari de tehnologie, bănci, multinaționale din domeniul auto și entități publice din mai multe țări.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

2 Comentarii

2 Comentarii

  1. pilu

    marți, 05.03.2024 at 20:14

    Bravo omule ! Oameni din ăştia trebuie promvaţi în Romania, nu prostălăii din politică pe care-i vezi peste tot. Gunoaie.

  2. Gogu

    marți, 05.03.2024 at 21:40

    Felicitări

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement