Administrație
Acuzații, declarații și reacții: „Cuiul lui Pepelea” la Bazinul Olimpic din Alba Iulia este o defecțiune la centrala termică

Vicepreședintele CJ Alba, Florin Roman și consilierul local liberal Daniel Zdrânc au vizitat marţi șantierul de la Bazinul olimpic din Alba Iulia, iar ceea ce au reușit să afle de la constructori ar putea șoca cetățenii care așteaptă deja de doi ani redeschiderea bazinului. Potrivit liberalilor, după obținerea integrală a finanțării și rezolvarea aspectelor tehnice, singura problemă pe care o mai întâmpină constructorii este temperatura de zero grade din interiorul clădirii, ce nu permite continuare lucrărilor:
Din discuțiile purtate de liberali cu constructorii, după rezolvarea problemei cu centrala termică, lucrările la Bazinul olimpic ar putea fi gata în maxim două luni. Vicepreședintele CJ Alba, Florin Roman a completat că a fost șocat să vadă, în cadrul vizitei efectuate marţi, că necesarul de materiale respectiv gresie și faianță, se află deja la Bazinul olimpic, dar că montarea acestora nu este posibilă din cauza temperaturilor scăzute din interior, care împiedică uscarea adezivului.

Reprezentanții PNL Alba au dorit ca locuitorii să știe că toate aspectele invocate de primărie în decursul timpului, respectiv lipsa de finanțare sau probleme tehnice, nu mai sunt valabile și că, dacă administrația locală ar dori să aloce acești bani pentru reabilitarea centralei, în luna aprilie, albaiulienii ar putea înota din nou în Bazinul olimpic: „Este important de știut că, după finalizarea acestor investiții, Bazinul olimpic este omologat și pentru competiții sportive, iar, dacă lucrările vor fi gata în 2 luni, în 2013, Alba Iulia va găzdui astfel de competiții importante. Dacă nu se vor lua măsuri curând, atunci vom trebui să așteptăm căldura, pentru ca temperatura din interior să crească, iar asta înseamnă că vom putea vorbi de redeschiderea bazinului abia în 2014”, a completat Daniel Zdrânc.
UPDATE: În replică, reprezentanţii administraţiei locale susţin că Primăria nu are acces, pe perioada desfăşurării lucrărilor de şantier la Bazinul Olimpic în perimetrul respectiv. Zona este în responsabilitatea firmei care desfăşoară lucrările (TIM SA), iar obligativitatea asigurării condiţiilor optime de lucru aparţin exclusiv constructorului. Primăria nu are obligaţia de a asigura funcţionarea centralei termice, ci în atribuţiile sale intră doar lucrări de consolidare şi reparaţii ale imobilului. „Sunt scuze penibile care reflectă neputinţa de a susţine financiar o investiţie”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Alba Iulia, Mihai Coşer.


Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
albaiulian
marți, 15.01.2013 at 17:03
Hai ca deja devine tot mai de actualitate bazinu. Poate asa cu insistentele de la alba24 si mediatizarea mai mare a problemelor , se simte si primaria sa grabeasca lucrarile. Calin si atanasiu nu ajuta cu nimica ? Sau dupa ce au ajuns la ciolan in parlament nu ii mai intereseaza !!!!???
Pingback: FOTO: Renovarea Bazinului Olimpic din Alba Iulia a început. Cu o nouă pauză. | Alba24
Pingback: Agitaţie şi presiuni pentru respectarea termenului de finalizare a lucrărilor la Bazinul Olimpic din Alba Iulia | Alba24