Connect with us
Advertisement

Actualitate

Cum pot fi reclamate neregulile din spitale. Care sunt variantele disponibile pentru pacienţi

Publicat

hol spitalModalitatea în care pot fi reclamate nereguli în spitalele de stat, de către pacienţi, este stabilită prin OMS 146 din 2015, ce prevede mecanismul de feedback prin chestionare şi formulare online.

Pacienţii internaţi îşi exprimă părerea referitoare la calitatea serviciilor din cadrul unităţii sanitare prin completarea unui chestionar pe suport hârtie sau a unui formular de sesizare online, disponibil pe pagina web a unităţii.

Apoi, consiliile de etică din cadrul unităţii analizează punctele de vedere şi sesizările primite de la pacienţi şi redactează avize de etică şi hotărâri ce vor fi comunicate pacienţilor şi instituţiilor relevante.

Consiliul de etică întocmeşte rapoarte periodice de activitate prin care sunt evaluate, în cadrul unităţii:

– gradul de satisfacţie a pacienţilor referitor la calitatea serviciilor;

– gradul de respectare a drepturilor şi obligaţiilor pacienţilor şi ale cadrelor medico-sanitare.

De asemenea, Consiliul de etică are responsabilitatea de a întocmi rapoarte periodice de activitate şi la nivel judeţean (de către responsabilii desemnaţi din cadrul direcţiilor de sănătate publică) şi la nivel naţional (de către Compartimentul de integritate din cadrul Ministerului Sănătăţii).

Spitalele publice au obligaţia să pună la dispoziţia pacienţilor chestionarul de evaluare, formularul de sesizare şi să asigure publicarea pe site-ul propriu a link-ului privind accesul la „Formularul de sesizare online a pacienţilor”, formular ce va fi disponibil permanent pentru orice persoană interesată.

Deciziile şi analizele realizate de consiliile de etică din cadrul unităţilor sanitare vor fi raportate la finalul fiecărui semestru/an către Compartimentul de integritate din cadrul Ministerului Sănătăţii.

sursă: legestart.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement