Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

De la ce dată se va aplica majorarea pentru angajații care au salariul minim de cel puțin 24 de luni. Ce decizie a luat Guvernul


Publicat

Guvernul a pregătit un proiect prin care să modifice Ordonanța Trenuleț (OUG 130), în ceea ce privește articolul care prevede ca angajatorii trebuie să mărească după 24 de luni salariile angajaților pe care îi plătesc cu salariul minim pe economie.

Astfel, în ordonanță ar urma să se specifice faptul că aplicarea ar trebui să fie de la 1 ianuarie 2022, conform unor surse guvernamentale citate de Hotnews.ro

Autoritățile și-au dat seama că au uitat să precizeze când trebuiau să intre în vigoare prevederile privind salariul minim pentru 24 de luni, altfel prevederile OUG 130, se aplică de luna aceasta, adică din decembrie angajatorii ar trebui să mărească salariile angajaților pe care îi plătesc cu salariul minim de cel puțin 24 de luni.

Potrivit Hotnews, mulți angajatori deja doreau să mărească cu o sumă modică de 10-50 lei pe brut, ceea ce ar fi însemnat că pe decembrie un angajat plătit astfel ar fi luat în mână în plus între 4 lei și 27 lei.

De anul viitor, salariul minim brut urcă la 2.550 lei (brut), adică 1.524 lei în mână. Dacă angajatorul mărește salariul cu 10-50 lei (pe brut), atunci pe net ar însemna un plus de 5-28 lei.

Consiliul legislativ a atras atenția Guvernului că prevederile ating libertatea economică din Constituție

Consiliul legislativ a transmis Guvernului un aviz în care a menționat că prevederile sunt susceptibile să aducă atingere libertății economice consacrate la art.45 și art. 135 alin. (1) din Constituție, în componenta privind libertatea contractuală.

Este vorba despre: ,,După expirarea perioadei respective, timp în care salariatul va fi calificat sau nu, acesta va fi încadrat cu un salariu de bază superior salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată”.

Libertatea de a contracta, prevăzută la art.1169 din Codul civil se aplică şi în cazul contractului individual de muncă, părțile fiind libere să încheie contracte de muncă şi ,,să determine continutul acestora, în limitele impuse de lege, de ordinea publică şi de bunele moravuri”.

Deci, în virtutea principiului libertății contractuale, orice angajator privat are dreptul să negocieze clauze contractuale, incluzând-o în mod evident pe cea referitoare la salariu, care este un element esențial al contractului, cu respectarea art.11 din Codul muncii care prevede că ,,Clauzele contractului individual de muncă nu pot conține prevederi contrare sau drepturi sub nivelul minim stabilit prin acte normative ori prin contracte colective de muncă”.

Observația este valabilă şi pentru celălalt paragraf care urmăreşte să stabilească faptul că ,,Prevederile se aplică şi pentru salariatul încadrat cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, care are deja încheiat un contract individual de muncă cu o durată de peste 24 de luni”.

„În aceste condiții, precizăm că libertatea economică este o libertate fundamentală, iar în considerarea art.115 alin.(6) din Constituție, măsura propusă nu poate fi reglementată prin ordonanţă de urgență, ci prin lege, cu respectarea şi a celorlalte condiții cumulative prevăzute la art.53 din Legea fundamentală”, a spus Consiliul legislativ.

Ce conține Ordonanța Trenuleț ( OUG 130) modificată la sfârșitul săptămânii trecute

Guvernul a a adoptat vineri OUG 130 care vizează unele măsuri fiscal bugetare pentru anul 2022.

Majorări salariale în învățământ

Una dintre primele modificări care sare în vedere este legată de salariile pentru personalul didactic de predare, personalul didactic auxiliar, personalul didactic de conducere şi personalul de îndrumare şi control din învăţământ.

Astfel începând cu data de 1 ianuarie 2022, salariile de bază se majorează cu 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare pentru anul 2022 şi cele din luna decembrie 2021.

În varianta inițială se înghețau, la fel ca toate salariile bugetarilor, cu excepția celor din sănătate.

În continuare, pentru personalul care ocupă funcțiile prevăzute în anexa nr. II ”Familia ocupațională de funcții bugetare ”Sănătate și asistență socială”, începând cu data de 1 ianuarie 2022 salariile de bază se majorează cu 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2021.

Pentru ceilalți bugetari salariile sunt înghețate.

Proiectul prevede:

• menținerea în anul 2022 a cuantumului sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2021, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

• menținerea în anul 2022 a cuantumului indemnizației de hrană la nivelul stabilit pentru anul 2021.
Indemnizația de vacanță pe care o puteau acorda ordonatorii de credite se va da din 2027.
munca suplimentară a bugetarilor se va compensa numai cu timp liber corespunzător.
Excepție fac personalul militar, polițiștii, polițiștii de penitenciare și personalul civil din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională care desfășoară activitate în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale. Pentru aceștia se acordă drepturile prevăzute de legislația în vigoare în luna iunie 2017, asigurându-se astfel o continuare a măsurilor adoptate în acest sens începând cu anul 2014.

Aceste drepturi urmează a se acorda în limita de 3% din suma soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, la nivel de ordonator principal de credite.

În cazul polițiștilor de penitenciare, limita de 3% se stabileşte la nivelul bugetului centralizat al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

Prin excepție, în perioada stării de alertă instituită prin hotărâri ale Guvernului, personalul de specialitate din cadrul direcțiilor de sănătate publică poate beneficia de plata orelor suplimentare.

Nu se vor acorda în anul 2022 bilete de valoare, cu excepţia tichetelor de creşă și nici premiilor. Excepție: în anul 2022 se pot acorda premii pentru sportivii și colectivele tehnice care au obținut performanțe deosebite la acțiunile sportive internaționale și naționale oficiale, pentru elevii, studenții, cercetătorii și profesorii care au obținut distincții la olimpiadele internaționale și concursurile internaționale și naționale pe discipline de învățământ și pentru profesorii care i-au pregătit pe aceștia, cu încadrarea în alocarea bugetară.

Salariul minim pentru 24 luni

S-au păstrat prevederile cu privire la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată. Acesta va putea fi aplicat pentru un salariat pentru o perioadă de maxim 24 de luni, de la momentul încheierii contractului individual de muncă.

După expirarea perioadei respective, timp în care salariatul va fi calificat sau nu, acesta va fi încadrat cu un salariu de bază superior salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.

Prevederile se aplică și pentru salariatul încadrat cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, care are deja încheiat un contract individual de muncă cu o durată de peste 24 de luni.

Pensionarii care au pensii mai mari de 4.000 de lei vor plăti CASS

Baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din pensii, o reprezintă partea ce depășeste suma lunară de 4.000 de lei, pentru fiecare drept de pensie.

În vederea determinării impozitului pe venitul din pensii, venitul impozabil lunar din pensii se stabileşte prin deducerea din venitul din pensie a sumei neimpozabile lunare de 2.000 de lei și, după caz, a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorată.

Conform proiectului, se corelează măsurile privind contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată pentru veniturile din pensii care depășesc suma lunară de 4.000 de lei, cu prevederile Codului fiscal referitoare la calculul, reținerea și declararea obligațiilor.

Astfel, se instituie obligația depunerii Declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate (D112) de către plătitorii de astfel de venituri.

Concomitent se elimină obligația depunerii de către plătitorii de venituri din pensii a Declarației informative privind impozitul reținut la sursă, veniturile din jocuri de noroc și câștigurile/pierderile din investiții, pe beneficiari de venit (D205).

TVA 5% pentru energia termică: 5 luni și intră mai devreme în vigoare

Va intra în vigoare mai devreme, respectiv de la 1 ianuarie 2022, măsura de 5% TVA pentru energia termică. De asemenea, va fi extinsă sfera de aplicare prin includerea, pe lângă populație, și a altor categorii de consumatori cu un grad de suportabilitate redus.

În același timp, având în vedere impactul bugetar al introducerii cotei reduse de TVA de 5% pentru livrarea de energie termică, este necesară limitarea aplicării, doar la sezonul rece, respectiv pentru perioada de 5 luni cuprinsă între data de 1 noiembrie a anului curent și data de 31 martie a anului următor.

TVA 5% pentru locuințe sub 140.000 euro

Se propune reglementarea posibilității persoanelor fizice de a achiziționa cu cota redusă de TVA de 5%, pe lângă locuințele cu o valoare de maximum 450.000 lei, exclusiv TVA și a unei singure locuințe, în mod individual sau în comun cu altă persoană fizice/alte persoane fizice, a cărei valoare depășește suma de 450.000 lei, dar nu depășește suma de 700.000 lei, reprezentând echivalentul în lei a aproximativ 140.000 euro.

Se limitează aplicarea la o singură locuință achiziționată de o persoană fizică, în mod individual sau în comun cu altă persoană fizice/alte persoane fizice.

Se introduce pârghie de control, prin introducerea unui Registru în care se înscriu toate tranzacțiile cu locuințe care beneficiază de cota redusă, indiferent de valoare.

Pe baza acestui registru se verifică îndeplinirea condiției referitoare la achiziționarea cu cota redusă de TVA de 5% a unei singure locuințe a cărei valoare depășește suma de 450.000 lei, dar nu depășește suma de 700.000 lei, exclusiv TVA.

Cheltuielile deductibile pentru crește/grădinițe

Pe perioada suspendării, în cazul cheltuielilor pentru funcționarea creșelor/grădinițelor aflate în administrarea contribuabililor se stabilește continuarea regimului fiscal aplicabil și pe perioada suspendării reglementate de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2021, respectiv de cheltuieli sociale deductibile la calculul rezultatului fiscal, în limita de 5% aplicată asupra valorii cheltuielilor cu salariile personalului.

Plata drepturilor salariale câștigate în instanță de unii bugetari: eșalonare

Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituţiile şi autorităţile publice, devenite executorii în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2022, se va realiza astfel:

  • în primul an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 5% din valoarea titlului executoriu;
  • în al doilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 10% din valoarea titlului executoriu;
  • în al treilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu;
  • în al patrulea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu;
  • în al cincilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 35% din valoarea titlului executoriu.

Procedura de plată eşalonată se aplică şi în ceea ce priveşte plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti devenite executorii în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2022, având ca obiect acordarea unor drepturi reprezentând diurnă, cazare, hrană sau facilitarea legăturii cu familia, prevăzute de legislația privind participarea forţelor armate la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, pentru perioade anterioare anului 2020. (Acest paragraf a fost modificat față de varianta inițială)

Procedura de plată eşalonată se aplică şi în ceea ce priveşte plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti devenite executorii în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2022, având ca obiect acordarea de daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.

Crearea unui sistem informatic: e-Transport

Se va crea un sistem informatic numit e-Transport. Prin acesta, contribuabilii trebuie să declare anticipat deplasarea bunurilor deținute dintr-o locație în alta, ocazie cu care sistemul va genera o cheie de control (un număr unic) ce va fi preluată pe documentele de transport, astfel că, în momentul verificărilor efectate de organele abilitate pe căile de transport să se poată verifica declararea transportului în e-Transport.

Agenția Națională de Administrare Fiscală va monitoriza transporturile de bunuri pe teritoriul național prin intermediul sistemului informatic pus la dispoziție de către Centrul Național de Informații Financiare.

Procedura de aplicare se stabilește prin ordin al ministrului finanțelor care se emite în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei Ordonanțe de Urgență.

Reincriminarea unor fapte de evaziune fiscală

Se reincriminează fapta de reținere și neplată, respectiv se incriminează fapta de încasare şi neplată, ori, după caz, de nereținere sau neîncasare, în cel mult 60 de zile de la termenul de scadență prevăzut de lege, a impozitelor și/sau contribuţiilor prevăzute în Anexa.

Astfel, pentru a asigura predictibilitatea normei de incriminare, s-au prevăzut expres, în Anexa la proiectul de act normativ, categoriile de impozite și contribuții, supuse regimului de reținere sau încasare și plată sau virare, cu precizarea actului normativ și a articolelor care le reglementează.

Limitele pedepsei prevăzute sunt închisoarea de la 1 an la 5 ani.

Voucherele de vacanță, tichetele sociale pentru mese calde vor fi emise exclusiv pe suport electronic

Biletele de valoare (voucherele de vacanță, tichetele sociale pentru sprijin educaţional şi tichetele sociale pentru mese calde) vor fi emise exclusiv pe suport electronic.

Practic, vor fi abrogate dispozițiile privind emiterea biletelor de valoare pe suport hârtie.

Biletele de valoare pe suport hârtie, emise până la data de 31 ianuarie 2022, își mențin valabilitatea până la expirarea datei de valabilitate înscrise pe acestea.

Începând cu data de 1 februarie 2022, autorizațiile de funcționare ca unități emitente de bilete de valoare pe suport hârtie își pierd valabilitatea, urmând ca aceste unități să rămână responsabile atât față de unitățile care acceptă bilete de valoare, cât și față de angajatorii cu care au încheiat contracte, astfel fiind asigurată respectarea tuturor obligațiilor ce decurg din contractele încheiate în cazul biletelor de valoare pe suport hârtie aflate în termenul de valabilitate.

e-Factura și pentru produsele cu risc fiscal ridicat

Proiectul prevede instituirea unor măsuri urgente pentru întărirea capacității de urmărire și colectare a sumelor datorate bugetului de stat pentru livrările de produse cu risc fiscal ridicat, prin transmiterea facturilor în sistemul RO e-Factura, prin derogare de la prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 120/2021.

Furnizorii pot, în perioada 1 aprilie – 30 iunie 2022, să transmită facturile emise în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura, indiferent dacă destinatarii sunt sau nu înregistrați în Registrul RO e-Factura.

Furnizorii sunt obligați, începând cu data de 1 iulie 2022, să transmită facturile emise în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura, indiferent dacă destinatarii sunt sau nu înregistrați în Registrul RO e-Factura.

Ordinul ANAF va trebui emis in 30 de zile de la publicarea ordonanțe în Monitorul Oficial.

Renta viageră pentru sportivi: înghețată

Sportivul de performanță care a obținut o medalie de aur, de argint sau de bronz în probele sportive individuale ori pe echipe din cadrul Jocurilor Olimpice sau Jocurilor Paralimpice ori o medalie de aur la campionatele mondiale sau europene de seniori la probele sportive individuale sau pe echipe ce au fost incluse cel puțin o dată în programul Jocurilor Olimpice sau al Jocurilor Paralimpice are dreptul, la cerere și cu confirmarea Ministerului Tineretului și Sportului, la o rentă viageră.

Aceasta reprezintă reprezintă echivalentul a 1,5 câștiguri salariale medii brute pe economie. Este vorba despre cei care s-au retras din activitatea sportivă.

Renta viageră se acordă începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care sportivul se retrage din activitate.

Conform OUG, aceasta se va acorda la nivelul din decembrie 2021. Deci îngheață nivelul.

În ceea ce privește indemnizația de merit pentru realizari deosebite și pentru recompensarea unei activități de notorietate în domeniul culturii, științei și sportului, cuantumul lunar se menţine la nivelul din luna decembrie 2021, de 6.240 lei.

(Acest articol a rămas la fel ca în varianta inițială a proiectului)

6% din PIB pentru educație nu se aplică nici în 2022

Conform proiectului (prevederea e ca în varianta inițială), nici în 2022 educația nu va primit 6% din PIB.
Practic, articolul 8 din Legea educației se aplică din 2023. Au prorogat, la fel cum se întâmplă în fiecare an.

Legat de educație, se prorogă până la finalul anului viitor și măsura acordării a 500 de euro pentru educația permanentă a fiecărui nou-născut.

De asemenea, nu se acordă cupoanele sociale prevăzute de Legea educației în 2022. Conform celui articol din lege, statul ar fi trebuit să sprijine educația timpurie, „ca parte componentă a învățării pe tot parcursul vieții, prin acordarea unor cupoane sociale.

Acestea vor fi acordate în scop educațional, conform legislației în domeniul asistenței sociale, în funcție de veniturile familiei, din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii și Protecției Sociale„

În perioada 1 ianuarie 2022 – 31 decembrie 2022 se suspendă aplicarea prevederilor Legii nr. 509/2006 privind acordarea de miere de albine ca supliment nutritiv pentru preşcolari şi elevii din învăţământul primar de stat.

Șefi pe contabilitate în instituțiile publice pot fi cei care nu dețin certificatul de atestare a cunoștințelor dobândite

Conform proiectului OUG, pe durata instituirii stării de urgență sau, după caz, a stării de alertă pe teritoriul României, în condițiile legii, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2022, în funcția de conducător al compartimentului financiar-contabil din administrația publică centrală pot fi numite, în condițiile legii, și persoane care nu dețin certificatul de atestare a cunoștințelor dobândite în domeniul Sistemului European de Conturi.

Termene prorogate pentru agricultură

1. Amenajamentul pastoral va fi obligatoriu din 2023

În vederea accesării fondurilor europene aferente plăților pe suprafață, utilizatorii de pajiști, persoane fizice și juridice, în calitate de proprietari și/sau deținători legali ai dreptului de utilizare a terenului, au obligația ca anual să asigure încărcătura minimă de 0,3 UVM/ha, în oricare din zilele perioadei de pășunat, ori cosirea cel puțin o dată pe an a vegetației.

Aplicarea amenajamentului pastoral va fi obligatoriu din 2023. Practic s-a prorogat termenul.

2. Se amână până la 1 ianuarie 2023 înființarea Agenției pentru Calitatea și Marketingul Produselor Agroalimentare, în subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Scopul înființării Agenției este de a promova obținerea de produse agroalimentare certificate conform unui sistem de calitate voluntară, denumite în continuare produse de calitate, și de a asigura un marketing corespunzător acestor produse.

3. Tot pentru 1 ianuarie 2023 se amână și termenul pentru stimularea producătorilor agricoli care comercializează produsele agricole primare, produse pescăreşti şi de acvacultură.

Este vorba despre acordarea unor prime de comercializare reprezintă contravaloarea în lei a 200 euro/tonă/10.000 ouă pentru produsele agricole primare, produsele pescărești și de acvacultură, comercializate către unități de procesare și nu poate depăși 20.000 de euro anual/beneficiar, respectiv contravaloarea în lei a 100 euro/tonă/10.000 ouă pentru produsele agricole primare, produsele pescărești și de acvacultură, comercializate direct pentru consum, care nu poate depăși 10.000 de euro anual/beneficiar.

sursa: hotnews, Guvern



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Publicitate

EVENIMENT

VIDEO: Noile prețuri plafonate la gaze și energie electrică. Acord în Coaliția de guvernare. Măsurile se aplică din 1 februarie

Publicat

Coaliția de guvernare a decis luni seara ca prețurile la energie și gaze naturale să fie plafonate. Decizia va fi luată prin OUG.

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat, luni seara, noile prețuri plafonate. Acestea vor fi aplicate de la 1 februarie.

„Am reușit să ajungem la un acord, astfel încât plafonul la energia electrică scade de la 1 leu la 0,8 lei per kilowatt, iar limita de consum crește de la 200 kilowați la 500 de kilowați, pentru care se calculează compensarea. Va însemna că la consumatori se va percepe 0,68 lei per kilowatt.

Pentru consumatorii non-casnici, prețul va fi plafonat la un leu pe kilowatt.

La gaz plafonul va scădea de la 0,37 la 0,31 lei/kwh, iar limita de consum pentru cinci luni va crește de la 1000 la 1500 kilowați. Se va aplica și un discount de 40%, de la 33% la 40%, cu un preț de 0,221 lei/kwh. Pentru IMM, școli, spitale, biserici, industria alimentară se va asigura preț de 0,37 lei/kwh.

Am luat decizia ca toate facturile emise greșit să fie stornate și retrimise, fără ca oamenii să fie debranșați sau să plătească penalități.

Plafonarea se aplică de la 1 februarie până la 31 martie, urmând ca în această perioadă să venim cu o analiză și să luăm decizii în continuare”, a declarat premierul.

Nicolae Ciucă a precizat că impactul bugetar pentru plafonare este de aproximativ 3 miliarde lei.

De asemenea, a mai spus că este vorba despre o plafonare a prețurilor, nu se renunță la liberalizarea pieței.

Au fost peste 1 milion de facturi greșite.

Premierul a precizat că ordonanța de urgență privind plafonarea prețurilor nu va întârzia mai mult decât săptămâna viitoare pentru a putea fi aplicate.

Care au fost variantele inițiale

Membrii Coaliției de guvernare s-au reunit luni seara în ședință pentru a decide măsuri care să ducă la stoparea creşterii facturilor la energie electrică şi gaze.

Varianta PNL a fost revenirea la preț reglementat pentru o perioadă de până la șase luni pentru consumatorii casnici și variante de compensare de la buget pentru companii.

PSD a propus plafonarea prețului la energie și gaz la o valoare mai mică decât cea stabilită anul trecut, dublarea volumului pentru care prețul este compensat și reducerea TVA la 5%.

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Citeste mai mult
Publicitate

ACTUALITATE

Mesaje-capcană în mediul online. Atenție ce link-uri deschideți după ce primiți mesaje pe rețele social media

Publicat

Au revenit atacurile cu link-uri malițioase care se propagă prin intermediul mesajelor pe rețelele social media, a atenționat Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC).

Este vorba despre o campanie de transmitere a unor astfel de mesaje-capcană cu textul ‘seamănă cu tine’, ‘apari în acest video’ sau ‘tu ești în videoclip’. Aceasta a mai fost semnalată și anul trecut.

Potrivit DNSC, mesajele primite de utilizatorii români sunt în română sau engleză și conțin de regulă un link malițios, pe care expeditorul pretinde a fi un video sau o poză în care apare persoana căreia i-a transmis mesajul. Este doar o metodă de a stârni curiozitatea utilizatorului și a-l determina să dea click.

De obicei, accesarea acelui link nu afișează nimic pe dispozitiv, dar poate duce la pierderea accesului pe contul de social media folosit în acel moment.

Ce trebuie să faceți dacă ați dat click pe acel link sau vedeți că din contul dvs s-au transmis astfel de mesaje

1. Schimbați imediat parola contului de Facebook și să activați autentificarea în 2 pași (2FA)

2. Vă asigurați că nu au fost acordate permisiuni unor aplicații terțe din Facebook. Pentru asta, este necesar să vă logați în contul de Facebook și să navigați la categoria Settings & Privacy (Setări și Confidențialitate) și apoi Settings (Setări). Ulterior, mergeți către categoria Permissions (Permisiuni) și apăsați pe Apps and Websites (Aplicații și Site-uri), pentru a verifica la ce aplicații ați oferit acces.

Eliminați acele aplicații pe care le considerați suspecte. Apăsați pe aplicația respectivă, apoi pe butonul de Remove (Elimină) pentru a vă proteja contul de accesul neautorizat la aplicații terțe suspecte.

3. Verificați aplicațiilor instalate pe dispozitiv, pentru a vă asigura că nu au fost adăugate unele noi, necunoscute.

4. Verificați setările de confidențialitate, pentru a vă asigura că nu există modificări, acordând atenție sporită aplicației Facebook și locațiilor pe care nu le recunoașteți, unde contul dvs. de social media apare ca fiind logat.

5. Scanați dispozitivul cu o soluție de securitate (antivirus).


 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Citeste mai mult
Publicitate

ECONOMIE

Vești bune pentru românii care locuiesc la bloc. Se vor putea cere bani de la stat pentru mai multe lucrări de renovare

Publicat

Autoritățile vor să introducă noi tipuri de lucrări de intervenții/activități pe lista celor eligibile, în cadrul programului privind creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe.

Astfel, pe lângă lucrările de reabilitare termică, se vor putea primi bani de la stat și pentru lucrări de reabilitare a instalațiilor de iluminat din spațiile comune ale blocului, pentru montarea sau înlocuirea sistemelor de ventilație și pentru înlocuirea ascensoarelor sau a instalațiilor electrice și de apă. 

Citește și Românii vor primi bani de la stat pentru lucrări care reduc factura la energie. Lista programelor anunțate de Ministrul Mediului

De asemenea, toate cheltuielile legate de elaborarea documentelor necesare vor putea primi finanțare și prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a publicat în data de 7 ianuarie un proiect de OG pentru modificarea și completarea OUG nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe.

Vezi AICI proiectul.

Prin actul normativ se urmărește eficientizarea Programului național multianual privind creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe, prin introducerea în lista cheltuielilor eligibile a unor lucrări de intervenție care să conducă la o renovare, cel puțin, moderată, precum și a cheltuielilor necesare elaborării documentației tehnico-economice.

„Modificările aduse programului multianual pentru creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe vor conduce la creșterea nivelului de ambiție în ceea ce privește renovarea energetică a acestora, prin obținerea a cel puțin 30% economii de energie primară, prin stabilirea unei liste actualizate a listei de cheltuieli eligibile pentru renovare moderată sau aprofundată și prin creșterea nivelului de ambiție a indicatorilor de performanță pentru proiectele depuse în cadrul programului”, se precizează în nota de fundamentare.

Pentru a crește rata de renovare a blocurilor, se propune în cadrul proiectului de act normativ finanțarea din fonduri de la bugetul de stat sau din alte surse legal constituite a cheltuielilor necesare pentru elaborarea documentațiilor tehnico- economice.

De asemenea, se va avea în vedere revizuirea/completarea listei de intervenții eligibile, dar și introducerea unor indicatori de performanță pentru proiectele depuse în cadrul programului pentru monitorizarea economiilor de energie.

Astfel, suplimentar față de lista de lucrări de intervenție/activități pentru creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe, eligibile, prevăzute în legislația în vigoare, se propun:

– lucrări care au ca scop asigurarea calității aerului interior prin montarea/repararea/ înlocuirea instalației de ventilare (inclusiv a spațiilor comune), respectiv prevederea de soluții de ventilare mecanică cu recuperare de căldură cu performanță ridicată, centralizată sau cu unități individuale cu comandă locală sau centralizată;

– lucrări de reabilitare/modernizare a instalațiilor de iluminat în spațiile de utilizare comună ale clădirii;

– montarea de sisteme de management energetic integrat pentru clădiri și alte activități care conduc la realizarea scopului proiectului;

– implementarea sistemelor de reglare și automatizare a clădirilor/sistemelor de management a energiei clădirilor (BEM), inclusiv a sistemelor de răcire, care permit gestionarea eficientă a energiei pentru utilizatorii finali;

– acolo unde este posibil, să se treacă la înlocuirea ascensoarelor, a instalațiilor electrice și de apă, de scurgere și de canalizare cu sisteme mai moderne și mai eficiente;

– pentru clădirile rezidențiale supuse unei renovări majore, cu mai mult de 10 locuri de parcare, instalarea infrastructurii de cablare, respectiv conducte pentru cabluri electrice, pentru fiecare loc de parcare care să permită instalarea, într-o etapă ulterioară, a punctelor de reîncărcare a vehiculelor electrice.

Față de lista de lucrări de reabilitare termică a anvelopei, se propune suplimentar introducerea următoarelor lucrări eligibile:

– izolarea termică a fațadei – partea vitrată, prin înlocuirea tâmplăriei exterioare existente, inclusiv a celei aferente accesului în blocul de locuinţe, cu tâmplărie termoizolantă cu performanță ridicată pentru îmbunătăţirea performanţei energetice a părţii vitrate;

– izolarea termică a planșeelor sau a pereților dintre spațiul încălzit și alte spații comune neîncălzite;

– asigurarea unui nivel ridicat de etanșeitate la aer a anvelopei clădirii, atât prin montarea adecvată a tâmplăriei termoizolante în anvelopa clădirii, cât și prin aplicarea de tehnologii adecvate de reducere a permeabilității la aer a elementelor de anvelopă opace și asigurarea continuității stratului etanș la nivelul anvelopei clădirii.

Față de lista de lucrări de reabilitare termică a sistemului de încălzire, se propune suplimentar introducerea următoarelor lucrări eligibile:

– lucrări care au ca scop asigurarea calității aerului interior prin:

a) prevederea unui concept rezonabil de ventilare naturală sau mecanică care poate include dispozitive/fante/grile pentru aerisirea controlată a spațiilor ocupate și evitarea apariției condensului pe elementele de anvelopă, sau

b) prevederea de soluții de ventilare mecanică cu recuperare de căldură cu performanță ridicată, centralizată sau cu unități individuale cu comandă locală sau centralizată.

– montarea de sisteme de management energetic integrat pentru clădiri şi alte activităţi care conduc la realizarea scopului proiectului:

a) montarea unor sisteme inteligente de contorizare, urmărire și înregistrare a consumurilor energetice şi/sau, după caz, instalarea unor sisteme de management energetic integrat, precum sisteme de automatizare, control şi/sau monitorizare, care vizează şi fac posibilă economia de energie la nivelul sistemelor tehnice ale clădirii;

b) montarea echipamentelor de măsurare a consumurilor de energie din clădire pentru energie electrică şi energie termică;

c) realizarea lucrărilor de racordare/branşare/rebranşare a clădirii la sistemul centralizat de producere şi/sau furnizare a energiei termice;

d) realizarea lucrărilor de înlocuire a instalației de încălzire interioară cu distribuție orizontală la nivelul apartamentelor și modul de apartament inclusiv cu reglare și contorizare inteligentă;

e) implementarea sistemelor de management al consumurilor energetice: achiziționarea şi instalarea sistemelor inteligente pentru gestionarea energiei.

– lucrări de înlocuire a cazanului din centrala termică de bloc/scară, în scopul creşterii randamentului şi al reducerii emisiilor de CO2, cu cazane pe gaz în condensație, compatibile cu combustibilii gazoși regenerabili.

Se propune suplimentar introducerea unor lucrări eligibile de reabilitare/modernizare a instalațiilor de iluminat în spațiile de utilizare comună ale clădirii, astfel:

a) reabilitarea/modernizarea instalației de iluminat prin înlocuirea circuitelor de iluminat deteriorate sau subdimensionate;

b) înlocuirea corpurilor de iluminat fluorescent și incandescent cu corpuri de iluminat cu eficiență energetică ridicată și durată mare de viață, inclusiv tehnologie LED;

c) instalarea de corpuri de iluminat cu senzori de mişcare/prezenţă, acolo unde acestea se impun pentru economie de energie.

„Cu privire la indicatorii de performanță care urmează a fi stabiliți pentru a atinge pragul unei renovări aprofundate, este necesară modificarea prevederilor din OUG nr. 18/2009 referitoare la încadrarea consumului anual specific de energie calculat pentru încălzirea locuințelor sub valoarea 100 kWh/m² arie utilă, în condiții de eficiență economică, prin definirea de valori limită pentru consumul specific de energie primară pe utilități relevante (adică cele pentru care există sisteme/instalații prin care se consumă energie), dar și pentru indicatorii parțiali de performanță energetică pentru anvelopa clădirii (valori U/rezistențe termice corectate) și pentru instalații/echipamente.

Valorile vor fi stabilite în funcție de indicatorii prevăzuți în metodologia de calcul a performanței energetice a clădirilor (aflată în fază finală de revizuire), preconizată a fi aprobată la finalul anului în curs, și vor fi fundamentate pe baza rezultatelor aplicării ghidului de bună practică privind atingerea nivelurilor optime, din punct de vedere al costurilor, al cerințelor minime de performanță energetică a diverselor categorii de clădiri (aflat în fază finală de redactare), urmărindu-se tranziția către nivelurile stabilite pentru nZEB la renovarea energetică a clădirilor existente”, se mai precizează în nota de fundamentare a proiectului.

De asemenea, proiectul stabilește că realizarea auditului energetic, a expertizei tehnice, proiectarea lucrărilor de intervenție, precum și verificarea documentațiilor tehnice pentru autorizare sau realizarea certificatelor energetice la finalizarea lucrărilor vor putea fi finanțate integral din fondurile aferente PNRR.

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Citeste mai mult
Publicitate

EVENIMENT

Angajări la SRI în 2022: Ce condiții trebuie să îndeplinească candidații. GHID pentru cei care vor o carieră în domeniu

Publicat

sri

Serviciul Român de Informații a pus la dispoziția celor interesați Ghidul candidatului pentru o carieră în domeniu.

Potrivit SRI, Ghidul Candidatului aduce răspunsuri și clarificări pentru cele mai comune dintre întrebările pe care le-a primit în ultimii ani de la candidați.

Angajări în SRI: Serviciul secret din România caută oameni inteligenți, discreți și isteți

Serviciul Român de Informații desfășoară activități de culegere și valorificare a informațiilor privind securitatea națională în mai multe modalități, din care rezultă și multitudinea de specializări din instituție.

SRI este o instituție publică, dar bună parte din activitate este secretă.

”Credem în oameni inteligenți, bine pregătiți, discreți și integri. Corectitudinea, seriozitatea și responsabilitatea sunt valori pe care SRI le cultivă în fiecare zi și pe care le caută la viitorii săi ofițeri”, potrivit SRI.

Profilul angajatului la SRI

Criteriile generale pentru angajarea la SRI sunt următoarele:

  • cetățenie română și domiciliul stabil în România;
  • să nu fii în curs de cercetare, urmărire sau judecată sau să nu fi fost condamnat penal;
  • să nu faci parte din partide, formațiuni sau organizații politice, din momentul încadrării în SRI;
  • să nu participi ca asociat unic sau direct la administrarea ori conducerea unei organizații sau societăți comerciale, din momentul încadrării în SRI;
  • să fii absolvent de studii universitare, cu licență, al unei instituții de învățământ superior acreditată; pentru anumite posturi sunt necesare și studii post-universitare, iar pentru altele se cer doar studii liceale;
  • să nu fii consumator de substanțe stupefiante, psihotrope sau susceptibile a avea efecte psihoactive ori dopante, aflate sub control național ori prevăzute în convențiile internaționale la care România este parte sau să nu fi desfășurat activități ilegale cu astfel de produse; SRI precizează că, în interviurile de selecție și de securitate, sunt evaluate punctual și cu atenție interacțiunile anterioare cu astfel de substanțe. Lipsa sincerității cu privire la orice aspect, pe parcursul oricărei etape de selecție, reprezintă motivul principal al respingerii candidaturilor.
  • să fii dispus ca, după încadrare, să desfășori activități în orice zonă a României, potrivit nevoilor instituției.

Agajări în SRI: Criterii specifice pentru selecția candidaților

În raport cu fiecare tip de post vacant, candidații trebuie să facă dovada, pe parcursul procesului de selecție, că îndeplinesc anumite criterii specifice:

  • pregătire profesională într-un domeniu de interes actual pentru Serviciu (experiența efectivă de lucru în domeniul respectiv reprezintă, după caz, un avantaj sau o cerință obligatorie), inteligență peste medie, nivel de cultură generală peste medie și competențe lingvistice, interes pentru dezvoltare continuă și capacitate ridicată de învățare, o stare de sănătate, atât fizică, cât și psihică, bună (apt medical și psihologic, conform baremelor stabilite de SRI).
  • anumite posturi necesită abilități ridicate de relaționare și comunicare, de analiză și sinteză, adaptare, creativitate, spontaneitate, responsabilitate, rezistență crescută la condiții de stres.
  • alte posturi specializate implică deținerea unei pregătiri universitare/postuniversitare strict în domeniul corespunzător postului, a unor atestate de liberă practică care permit exercitarea unor profesii și/sau a unor certificări care indică atestarea competențelor specifice într-un anumit domeniu.

SRI face angajări: Categorii de posturi

Ofițer operativ

Ofițerul operativ identifică persoanele, relațiile sau organizațiile ce pot genera vulnerabilități pentru securitatea națională și își creează acces în aceste medii. La baza activității se află abilitatea de a dezvolta și menține relații validate de încredere, pentru a gestiona surse secrete umane (agenți) deja existente sau de a recruta unele noi.

Pentru a performa în această activitate trebuie să dai dovadă de inteligență socială și comunicațională superioară, atenție distributivă, calm, echilibru, curiozitate, creativitate, atenție la detalii, cunoaștere a limbajul non-verbal și o înțelegere fină a psihologiei umane.

Ofițer analist

Ofițerul analist privește lumea, îi înțelege tendințele, îi descifrează relațiile de cauzalitate și îi anticipează evoluțiile. Mai exact, analistul evaluează datele culese de ofițerii operativi ori din alte surse secrete sau deschise, din perspectiva relevanței lor, sesizează schimbări și tendințe în manifestarea amenințărilor, schițează scenarii alternative de evoluție, evidențiază implicații și îi informează pe beneficiarii legali în raport cu fiecare scenariu prognozat, astfel încât să se prevină manifestarea riscurilor să se adopte măsuri adecvate pentru gestionarea acestora.

Pentru a performa în această activitate trebuie să ai o inteligență peste medie, o capacitate dezvoltată de înțelegere, gândire critică și creativitate, capacitatea de a identifica ușor esențialul, relevantul, dar și o foarte bună cunoaștere și înțelegere a domeniului analizat.

Dacă ești interesat să ocupi un post de ofițer operativ sau ofițer analist trebuie să îndeplinești condițiile de încadrare în Serviciul Român de Informații și să promovezi toate etapele specifice de selecție. După ce vei promova toate probele de selecție, vei susține examen de admitere pentru a urma cursurile de licență, master profesional sau cursuri postuniversitare de formare și dezvoltare continuă organizate de către Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”, care îți vor asigura formarea competențelor specifice rolului pentru care ai optat.

Specialist IT&C

Ofițerul specialist IT&C are misiunea de a identifica, în funcție de rolul pe care îl îndeplinește, soluții pentru o serie de provocări tehnologice, de la dezvoltarea unor instrumente software, a sistemelor informatice enterprise și oferirea de soluții bazate pe platforme hardware, până la proiectarea, administrarea și întreținerea rețelelor de comunicații în conformitate cu cele mai noi standarde existente pe piață.

Se lucrează în echipe mixte constituite din dezvoltatori, administratori de infrastructuri, specialiști în securitate IT&C și beneficiari, pentru toate liniile de activitate ale Serviciului, precum și pentru parteneri externi.

Pentru că tehnologia la nivel mondial evoluează într-un ritm alert, ofițerul specialist IT&C se adaptează și inovează permanent, contribuția lui fiind vitală într-un angrenaj sofisticat și eficient, așa cum este Serviciul Român de Informații, cu implicații directe în protejarea securității naționale

Specialist lingvist

Resurse importante în activitatea de securitate națională, specialiștii lingviști își folosesc cunoștințele valoroase și curiozitatea prin implicarea în activități de analiză a unor evenimente, culturi și tradiții sau activități de traducere a unor materiale (audio, video, scrise) dintr-o limbă străină în limba română. În plus, după caz, oferă suport lingvistic colegilor din alte structuri.

Dacă cunoști la nivel minim B2 o limbă străină de interes (așa cum este indicat pe site-ul oficial) și tot la nivel minim B2 o limbă străină de circulație internațională, ai absolvit studii superioare cu diplomă de licență sau ești absolvent de studii medii și îndeplinești condițiile de încadrare în Serviciul Român de Informații, poți opta pentru încadrare directă ca lingvist (ofițer sau subofițer).

Luptător antiterorist

SRI este autoritate națională în prevenirea și combaterea terorismului, iar luptătorul antiterorist are misiunea de a proteja România de amenințările teroriste, asigurând următoarele componente:

  • securitatea aeroportuară a aviației civile din România;
  • intervenția antiteroristă pentru reducerea/eliminarea vulnerabilităților factorilor umani și materiali, prin desfășurarea unor activități specifice de prevenire și combatere a acțiunilor teroriste;
  • intervenție antiteroristă/contrateroristă pirotehnică ce presupune control tehnic antiterorist, investigarea, ridicarea, securizarea și neutralizarea dispozitivelor explozive improvizate.

Activitatea luptătorului antiterorist presupune, pe lângă excelente abilități de natură acțională, și un efort psihologic intens. Dacă îți dorești să îndeplinești acest rol, trebuie să fii o persoană activă, dinamică, determinată și rezistentă, cu un autocontrol comportamental dezvoltat și cu o capacitate de mobilizare și adaptare rapidă la diverse situații. Mai mult, trebuie să deții abilități de comunicare dezvoltate, autocontrol al stărilor emoționale, toleranță la stres, responsabilitate și să dovedești spirit de echipă și dorință de autoperfecționare.

Poți opta pentru încadrarea ca luptător antiterorist dacă:

  • ai absolvit minim studiile liceale cu diplomă de bacalaureat
  • ai vârsta maximă 29 ani
  • practici sau ai practicat sport de performanță
  • ai înălțimea de minim 165 cm, dacă ești femeie, și minim 175 cm, dacă ești bărbat.
Personal care îndeplinește atribuții administrative (ofițeri, subofițeri, salariați civili)

Personalul care îndeplinește atribuții administrative este încadrat în compartimente specializate, cu rol de a asigura suport dedicat misiunilor de bază ale instituției. Astfel, în structurile administrative avem specialiști în domeniile: financiar-logistic, juridic, resurse umane, psihologie, medical, transport.

Încadrarea în zona administrativă se realizează punctual în funcție de nevoile instituției, pe baza unor criterii specifice ce vizează nivelul de competență profesională în domeniul respectiv, fiind obligatorii deținerea unei pregătiri universitare/postuniversitare strict în domeniul corespunzător postului, experiență profesională pe roluri similare și, după caz, deținerea unor atestate de liberă practică care permit exercitarea profesiei sau deținerea unor certificări care indică validarea competențelor specifice domeniului.

Angajări la SRI prin încadrare directă

  • încadrare directă, pentru unul din posturile publicate în lista de mai jos. Această posibilitate se adresează persoanelor care dețin competențe tehnice căutate de Serviciu, au absolvit studii superioare cu diplomă de licență, îndeplinesc condiţiile de încadrare în Serviciul Român de Informaţii și promovează toate etapele specifice de selecţie.
  • Specialişti IT&C

Procesul durează aproximativ 6-9 luni și presupune parcurgerea mai multor etape:

  • evaluare cv
  • interviuri de selecție
  • evaluarea cunoștințelor și/sau aptitudinilor
  • evaluarea psihologică
  • examinarea medicală
  • verificări de securitate

Angajare la SRI – procesul de selecție

Toți candidații care îndeplinesc cumulativ criteriile stabilite pot parcurge etapele procesului de selecție. Fiecare post se ocupă în sistem concurențial.

Cum aplici?

Informațiile legate de nevoile de încadrare ale instituției sunt postate pe site-ul SRI (www.sri.ro) și popularizate pe paginile oficiale de LinkedIn, Facebook, Instagram.

Pe site-ul instituției, la secțiunea Cariere, vei găsi o listă a posturilor disponibile, actualizată periodic, cu detaliile aferente fiecăruia.

Candidatura ta va fi evaluată și vei fi contactat doar în situația în care profilul tău este potrivit funcției vizate și organizației.

Ce probe de selecție trebuie să parcurgi și de ce?

Pentru ocuparea oricărui post în organizație, vei parcurge un proces de selecție complex, care poate cuprinde, în funcție de tipul postului, următoarele probe:

  • evaluarea candidaturii
  • interviuri de selecție (interviu telefonic, video interviu, interviu de selecție)
  • probe psihologice
  • probe de evaluare a cunoștințelor de cultură generală, a cunoștințelor de limbă străină, evaluarea competențelor profesionale, evaluarea aptitudinilor
  • evaluare medicală
  • verificări de securitate.

În situația în care postul vizat se ocupă prin încadrare directă, la finalul procesului de selecție rezultatele obținute de toți candidații care au parcurs procesul pentru acel post sunt analizate și ierarhizate iar angajatorul stabilește care candidat corespunde în cea mai mare măsură cerințelor postului.

Pentru candidatul care face obiectul încadrării pe acel post, conform deciziei finale a beneficiarului, se formulează propunerea de chemare în activitate la Serviciul Român de Informații.

În situația în care procesul de selecție s-a derulat pentru un post de ofițer operativ sau ofițer analist, fapt care presupune parcurgerea unui program dedicat de formare a competențelor anterior debutului în activitate (studii de licență, master sau curs postuniversitar), la finalul procesului, în perioada stabilită de Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” și publicată în oferta de școlarizare, doar candidații care au promovat acest proces de selecție susțin examen de admitere pe locurile scoase la concurs.

AICI, GHIDUL candidatului SRI (integral).

sursă: sri.ro

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate