Connect with us
Advertisement

Actualitate

Din 25 septembrie, fermierii pot depune cereri de sprijin financiar pentru atenuarea efectelor pandemiei de COVID-19. CONDIȚII

Publicat

Fermierii din România pot solicita, începând de vineri, sprijinul financiar acordat prin măsură 21 din Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 – 2020, pentru atenuarea efectelor generate de pandemia Covid-19 în sectorul zootehnic – bovine, ovine, caprine, dar și în cel vegetal – legume-fructe și cartofi.

Potrivit Agenției de Plăti și Intervenție pentru Agricultură (APIA), fondurile disponibile în cadrul Măsurii 21 – Sprijin temporar cu caracter excepțional acordat fermierilor și IMM-urilor se ridică la 150 de milioane de euro, iar depunerea solicitărilor se va face în perioada 25 septembrie – 23 octombrie 2020.

Sprijinul va fi acordat sub formă de suma forfetară raportată la dimensiunea fermei și urmează să fie plătit până la dată de 30 iunie 2021, pe baza cererii de sprijin aprobată de autoritatea competență până la 31 decembrie 2020.

„Sprijinul are în vedere atenuarea problemelor legate de lichidități care periclitează continuitatea activităților agricole, respectiv a producției primare în agricultură, în sectoarele antemenționate, acestea fiind cele mai afectate de impactul COVID-19.

Având în vedere pierderile suferite din cauza pandemiei de COVID- 19, fermierii vor fi sprijiniți în vederea reluării fluxului tehnologic normal al fermei și menținerea viabilității fermelor”, precizează sursă citată.

Potențialii beneficiari ai acestui sprijin temporar cu caracter excepțional sunt fermierii activi, crescători de animale din speciile bovine, ovine/caprine, și/sau fermieri din sectorul vegetal, respectiv cei din sectorul de legume-fructe și cartofi, înscriși în evidență APIA cu cod unic de identificare, care au depus cerere unică de plata în anul 2020 și care respectă criteriile de eligibilitate, specifice schemei de sprijin temporar cu caracter excepțional acordat fermierilor și IMM-urilor care au fost afectați în mod deosebit de criză COVID-19.

Conform APIA, cererile de solicitare a sprijinului temporar cu caracter excepțional aferente sectoarelor bovine, ovine, caprine, precum și sectoarelor legume-fructe și cartofi, însoțite de documentele generale și specifice, pot fi depuse la centrele județene/locale ale Agenției de Plăti și Intervenție pentru Agricultură, respectiv al Municipiului București sau transmise prin fax, poștă sau format electronic scanat prin e-mail, cu condiția asumării prin semnătură de către beneficiar pe fiecare pagină a documentului transmis.

Ajutor de stat de la APIA- Condiții și documente necesare

Formularul cererii de solicitare a ajutorului de stat se regăsește în OUG. nr 149/27.08.2020 publicată în Monitorul Oficial nr. 808 din data de 02.09.2020 și poate fi descărcat de pe site-ul APIA

Cererea de solicitare a ajutorului de stat și documentele justificative se depun la centrele judeţene ale Agenţiei de Plăţi și Intervenţie pentru Agricultură, iar în situaţia în care deţin mai multe exploataţii, la centrul judeţean APIA pe raza căruia au sediul social sau își au domiciliul, după caz.

Ghidul solicitantului poate fi descărcat de aici: ghidul_solicitantului_M21_

Cererea de solicitare a ajutorului de stat și documentele justificative se pot transmite și prin fax, poștă sau în format electronic prin e-mail, cu condiţia asumării prin semnătură pe fiecare pagină a documentului transmis.

Valoarea totală ce poate fi acordată unui beneficiar nu depășește echivalentul în lei a 100.000 euro.

Ajutorul de stat pentru susţinerea activităţii  crescătorilor din sectorul  bovin poate fi cumulat cu alte forme de sprijin acordate în conformitate cu Comunicarea CE – Cadru temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijin a economiei în contextul actualei epidemii de COVID-19 (2020/C91I/01), fără a depăși echivalentul în lei a 100.000 euro pentru același beneficiar.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement