Administrație
VIDEO INTERVIU cu primarul Sebeșului- ”orașul Mercedes”: Dorin Nistor vrea resetarea PNL Alba și schimbarea de generații în partid
Dorin Nistor, primarul municipiului Sebeș, a fost prezent în studioul alba24.ro, la emisiunea ”Testul de Sinceritate”. În interviul realizat de Claudiu Makkai, Dorin Nistor își asumă public cea mai fermă poziționare politică de până acum.
Primarul ”orașului Mercedes” a vorbit deschis despre o posibilă candidatură la șefia PNL Alba și despre necesitatea unei „resetări” a partidului. Nistor consideră schimbarea de generații esențială pentru reconectarea liberalilor cu electoratul tânăr.
Primarul Sebeșului admite existența competiției interne din PNL Alba și îl provoacă pe primarul Blajului, Gheorghe Rotar, să intre în cursa pentru conducerea PNL Alba, respingând totodată și ideea unei conduceri centralizate „dintr-un singur loc”.
În același timp, Nistor exclude categoric o candidatură la Alba Iulia și spune că își duce mandatul la Sebeș până în 2028, dar rămâne deschis la o schimbare majoră în arhitectura PNL Alba.
VEZI VIDEO AICI:

Iată, pe scurt cele mai importante teme puse în discuție la Testul de Sinceritate de la Alba24.ro:
Posibila candidatură la șefia PNL Alba și „resetarea” partidului
Dorin Nistor recunoaște că numele lui este vehiculat pentru o candidatură la funcția de președinte al PNL Alba și spune clar că „cochetează cu ideea” de a candida. Susține nevoia de schimbare de generație și de direcție în PNL Alba, mai ales în raport cu electoratul tânăr (18–40 de ani). Vrea competiție internă reală în partid, nu doar „șabloane” și înțelegeri de culise.
Relația cu Mircea Hava și taberele din PNL Alba: Provocare pentru primarul din Blaj
Despre relația cu Mircea Hava a spus că susținerea publică venită de la europarlamentarului nu este o surpriză, pentru că acesta l-a sprijinit și în trecut.
Nu vrea să vorbească în termeni de „două tabere”, Hava vs Dumitrel, dar recunoaște că există grupări și competiție internă. Îl provoacă public pe primarul Blajului, Gheorghe Rotar, să intre și el în competiție pentru președinția PNL Alba.
Funcțiile politice: șefia PNL Alba, Consiliul Județean, Primăria Alba Iulia
Primarul din Sebeș,spune că PNL nu trebuie condus doar „dintr-un singur loc”. Mai mult de atât, a spus că are un angajament față de Sebeș și afirmă că încă are multe proiecte de dus la capăt până în 2028.
Întrebat despre o posibilă candidatură la primăria Alba Iulia, Nistor a exclus categoric, considerând că ar fi o jignire la adresa locuitorilor Sebeșului ”Sebeșul nu este „de rang inferior” și nici „satelit” al municipiului reședință de județ”.
Proiecte și direcții majore
În timpul emisiunii primarul din Sebeș a vorbit despre proiectul unei noi centuri ocolitoare pentru scoaterea traficului greu din oraș și deschiderea unor noi zone de dezvoltare economică (investiție de peste 90 de milioane de lei, cu cofinanțare locală mare). Acesta mizează pe poziția geografică strategică a Sebeșului (autostrăzi, apropiere de aeroporturi, nod feroviar) și rolul de pol economic regional.
Mai mult de atât, acesta a readus în discuție necesitatea deschiderii unui terminal intermodal la Sebeș, gândit să deservească nu doar industria din oraș, ci și Sibiul, Alba Iulia și zona Hunedoara. Avantajul amplasării Sebeșului de nodul de cale ferată de la Vințu de Jos este o oportunitate care nu trebuie neglijată.
Alba și dezvoltarea județului
Primarul din Sebeș a vorbit și despre nevoia unei strategii clare la nivel de județ pentru dezvoltarea turismului (Transalpina, domeniul schiabil Șureanu, cetatea Alba Iulia și munții Apuseni), dar și a industriei, agriculturii și a industriei alimentare – punctele forte pe care la această oră le are economia județului Alba.
A dat exemplul unor mari companii (de tipul Transavia) și spune că rolul autorităților este să creeze infrastructura (drumuri, utilități, energie) pentru investiții private. De asemenea a evidențiat un risc cel al dependenței economice de anumite sectoare (auto, mari companii) și nevoii de diversificare.
Administrația locală: buget, investiții, personal
Primarul a arătat că bugetul Sebeșului a crescut de la circa 50 de milioane lei (2016) la peste 200 de milioane (2024), cu investiții cumulate de peste 400 de milioane de lei în 8 ani.
A mai declarat și că a preferat să nu umfle aparatul administrativ pentru a nu risipii banii care au fost astfel direcționați spre investiții care au ridicat condițiile de trai ale locuitorilor Sebeșului.
Transportul public și mobilitatea în zona Sebeș
Nistor a vorbit despre proiectul de transport public local cu autobuze electrice și asocierea cu localități din jur (Daia, Vințu, Pianu).
A explicat și proiectul unei mari parcări de tip park-and-ride, pe circa 5,5 hectare, cu depou și bază pentru transportul public, gândită pe termen lung (20 de ani).
Poluarea la Sebeș și măsurile pentru mediu
Dorin Nistor a recunoscut că există poluare la Sebeș, dată de industrie, trafic, șantiere și încălzirea locuințelor.
În timpul emisiunii a precizat despre achiziția laboratorului mobil pentru monitorizarea calității aerului, în urma unui referendum local, și faptul că datele sunt publicate pe site-ul primăriei.
Acesta a spus că problema nu trebuie nici minimalizată, nici dramatizată fără date și că soluțiile cer colaborare între administrație, instituții de mediu, firme și cetățeni.
Implicarea tinerilor și viitorul politic
Primarul Sebeșului a vorbit și despre reorganizarea organizației de tineret PNL Sebeș, atragerea de liceeni și studenți, și încurajează implicarea politică la „firul ierbii”.
În final a spus că tinerii trebuie să-și formeze opinii din experiență directă, nu doar de la televizor și din rețelele sociale, și că de aici se poate naște noua generație de lideri.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News