Connect with us
Advertisement

Cugir

Două dosare penale în urma acuzațiilor grave la adresa Spitalului din Cugir. Un medic are calitatea de suspect într-un caz

Publicat

Două dosare penale sunt deschise de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, în urma cazurilor petrecute la Spitalul Orășenesc din Cugir. 

Este vorba despre cazul tinerei aflate în comă după o anestezie efectuată în unitatea medicală, și cazul Georgianei C., care a suferit trei operații, din care abia a scăpat cu viață. 

Dacă în primul caz, cercetările sunt in rem, în cazul Georgianei, care este din 2019, cercetările au avansat, cercetările sunt ”in personam”, iar un medic, are calitatea de suspect.

Procurorii din Alba Iulia au făcut o serie de precizări la solicitarea reporterilor alba24.ro, legat de stadiul celor două anchete.

Cazul Georgianei C. tânăra din Alba careia i-a fost tăiat colonul în timpul unei operații la Cugir

Calvarul prin care a trecut Georgiana a avut loc în anul 2019. De la o procedură simplă, tânăra a ajuns să fie operată de trei ori la Cugir, într-un interval foarte scurt, iar la una dintre operații medicul ginecolog i-a atins colonul. Toată materia i s-a revărast în sânge și a avut nevoie de o operație generală, însă și aceea pare că a dat greși.

A fost salvată după o altă operație de urgență la Spitalul Județean de Urgență din Alba Iulia.

Momentele prin care a trecut Georgiana pot fi citite aici:

CITEȘTE ȘI: Acuzații grave împotriva unor medici de la spitalul din Cugir. Coșmarul unei femei care a trecut printr-o serie de operații eșuate

Procurorii au comunicat că un dosar penal a fost deschis după ce Georgiana a făcut o plangere în luna octrombrie. Atunci un dosar penal a fost deschis, iar pentru o perioadă cercetare s-a efectuat in rem pentru vătămare corporală din culpă, dar între timp cercetarea a ajuns in personam, și există și un suspect, un medic al spitalului.

Ce spun procurorii

”La data de 10.10.2019, ca urmare a unei plângeri pe care persoana vătămată G.C. a formulat-o prin avocat ales, organele de cercetare penală au dispus începerea urmăririi penale in rem pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 196 alin. 2 și 3 cod penal, fiind cercetată o faptă petrecută în anul 2019, săvârșită în dauna persoanei vătămate.

La acest moment procesual, în continuare, cercetările se desfășoară cu privire la săvârșirea aceleiași infracțiuni pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale in rem, vătămare corporală din culpă, prev. de art. 196 alin. 2 și 3 cod penal, dosarul aflându-se în stadiul cercetărilor in personam, iar numitul M.H.M.I. are calitatea procesuală de suspect în această cauză.

La acest moment nu se pot oferi alte detalii cu privire la starea de fapt conturată, urmărirea penală având un caracter nepublic”, au transmis procurorii pentru alba.24.ro.

Femeia aflată în comă după o anestezie la spitalul din Cugir

Este vorba despre cazul tinerei de 25 de ani din Alba, care se află în stare gravă, pe secția ATI din Alba Iulia, după o anestezie realizată în unitatea medicală din Cugir.

După începerea procedurii de anestezie, starea tinerei s-a înrăutățit, nu a răspuns procedurilor și a intrat într-un stop respirator, a precizat managerul spitalului, Arion Florin, pentru Alba24.ro.

Apoi, doi medici au început să îi facă manevre de resuscitare, dar nu au reușit, fiind chemați după o oră de la începerea procedurilor medicii de pe terapie intensivă mobilă, care au transferat-o de urgență la ATI Alba Iulia.

Soțul femeii, Ioan Kulcsar, a declarat pentru alba24.ro că prin avocat a depus o plângere la poliție, în data de 1 februarie 2023.

Un dosar penal in rem a fost deschis pentru vătămare corporală din culpă și neglijență în serviciu, dosar aflat în lucru la procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia.

Ce au transmis procurorii Parchetului

”La data de 02.02.2023 s-a dispus începerea urmăririi penale in rem pentru săvârșirea infracțiunilor de neglijență în serviciu, prev. de art. 298 alin. 1 cod penal și vătămare corporală din culpă, prev. de art. 196 alin. 1 cod penal.

La acest moment procesual, în continuare, cercetările se desfășoară cu privire la aceleași infracțiuni pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale in rem, dosarul aflându-se tot în stadiul cercetărilor in rem, fără a fi formulată o acuzație cu privire la o persoană.

CITEȘTE ȘI: O tânără din Alba a ajuns în stare gravă la ATI după o anestezie făcută la Spitalul Cugir. Scrisoarea emoționantă a soțului

La acest moment nu se pot oferi detalii cu privire la starea de fapt conturată, urmărirea penală având un caracter nepublic”, se arată în răspunsul oferit de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, la solicitarea reporterilor alba.24.ro.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Ioan

    vineri, 03.03.2023 at 06:50

    Domnilor jurnalisti De ce persoanelor vatamate le dati numele intereg si medicului doar initialele Sau nu il stiti ? Eu zic ca da.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement