Cugir
Echipamente IT și dispozitive electronice pentru elevii Școlii Gimnaziale nr. 3 din Cugir. Licitație, lansată în SEAP
Elevii și dascălii Școlii Gimnaziale nr. 3 din Cugir vor beneficia de echipamente IT și dispozitive electronice pentru asigurarea accesului la procesul de învățare în mediul on-line.
Școala Gimnazială nr. 3 din Cugir a lansat vineri, 8 iulie, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) o licitație pentru furnizarea de echipamente privind „Asigurarea accesului elevilor din cadrul Scolii Gimnaziale Nr. 3 la procesul de învățare în mediul on-line”. Valoarea totală estimată a echipamentelor este de 325.687,68 de lei, fără TVA.
Reamintim faptul că anterior, printr-o altă licitație au fost cumpărate 533 de tablete pentru uz școlar, cu abonament lunar la internet pe o perioadă de minim 24 luni. Valoarea investiție a fost de 643.837,35 de lei, fără TVA.
Potrivit caietului de sarcini, proiectul actual vizează achiziționarea de dispozitive electronice pentru facilitarea procesului de învățare și accesul elevilor la informațiile din platforma de educație dezvoltată de Ministerul Educației.
Nivelul actual de dotare al unității de învățământ este insuficient pentru asigurarea accesului elevilor și cadrelor didactice la mijloacele tehnologice necesare în vederea derulării în condiții optime a procesului educațional în mediul on-line.
Principalul beneficiu anticipat al proiectului îl reprezintă asigurarea accesului elevilor la procesul de învățare în mediul on-line, în acest sens avându-se în vedere dotarea elevilor cu echipamente mobile din domeniul tehnologiei informației de tipul tabletelor școlare, precum și a altor echipamente/dispozitive electronice.
Astfel, orele de pregătire din timpul activităților didactice se vor putea desfășura on-line, pentru a evita contactul direct al elevilor cu profesorii și cu ceilalți elevi, precum și pentru a preveni riscul de infectare cu coronavirusul SARS-CoV-2, fapt care ar pune în pericol desfășurarea în condiții normale a tuturor activităților didactice necesare procesului de învățământ.
Proiectul prevede achiziţionarea de hardware TIC respectiv echipamente/dispozitive electronice necesare desfășurării activității didactice în mediu on-line, respectiv:
- laptop – 15 buc.
- sistem ALL-IN-ONE – 5 buc.
- camera web conferință – 5 buc.
- proiector – 15 buc.
- ecran proiecție (trepied) – 20 buc.
- ecran proiecție (perete) – 10 buc.
- tablă interactivă – 20 buc.
- sistem management dispositive – 2.212 buc.
- tableta grafică – 45 buc.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News