Contributors
OPINIE – Lucian Urcan: Observații involuntare la UPU, prin Europa
Am ajuns de câteva ori, de-a lungul timpului, la UPU (Unitatea de Primiri Urgențe), prin mai multe părți ale Europei. Nu intenționat, că nu planifici niciodată în mod voit să mergi la Urgențe. S-a întâmplat pur și simplu să-mi facă probleme sănătatea – probleme care, după percepția proprie, nu sufereau amânare – așa că m-am dus, indiferent de locația în care ma aflam. Citind atâtea opinii despre serviciile de la UPU, am zis să vin c-o perspectiva nouă.
Astfel, am văzut spitale diferite, medici diferiți, abordări diferite. C-un drum, am observat niște lucruri.
Peste tot pe unde-am fost, experiența de la Urgențe a fost influențată decisiv de trei factori importanți: dotările spitalului, atitudinea personalului și atitudinea pacienților / însoțitorilor acestora. Factori care se și influențează reciproc, de la un caz la altul. Sigur că sunt și alte influențe, dar am o limita de cuvinte în care încerc să mă încadrez, că să nu se plictisească cititorul până când ajunge la final.
Dotările spitalului
Din fericire, spitalele ale căror unități de Urgențe am ajuns să le văd (cum ziceam, fără planificare) erau bine dotate din punct de vedere al logisticii și echipamentului. Iar printre ele se numără spitale din Tîrgu-Mureș, Alba Iulia, Praga (Cehia), Cracovia (Polonia), Siena (Italia), Zagreb (Croația). Nu zic că nu era uneori loc de mai bine pe partea de logistică, însă dotările nu lipseau. Nici în materie de consumabile, nici în materie de aparate necesare investigațiilor.
Un lucru comun pe care l-am observat aici a fost următorul: faptul că existau dotările necesare era un plus major pentru atitudinea medicilor și asistentelor. Practic, aveau cu ce să-și facă treaba, iar asta conta mult.
Atitudinea personalului
Din moment ce dotările nu lipseau, prin urmare personalul avea cu ce să-și facă treaba – atitudinea medicilor și asistentelor cu care m-am intersectat la diversele unități de primiri Urgențe era direct influențată de atitudinea pacienților. Nu de alta, dar medicii sunt oameni înainte de-a fi medici.
Am văzut pacienți care nu reprezentau urgențe majore, însă care voiau cu orice preț să fie tratați ca urgențe majore, că ei așa simțeau. Li se explica mereu cu calm care-i situația, că vor fi văzuți de medic în funcție de natura urgenței lor. Un fel de-a spune “tu ți-ai rupt mâna, avem alții câțiva cu AVC înaintea ta, stai să ne ocupăm de ei iar pe urmă revenim la tine”. Uneori, explicațiile au avut succes. Alteori, mai puțin.
Lucrul comun pe care l-am observat aici a fost că atunci când atmosfera din jur (guvernată, în general, de atitudinea pacienților) era calmă, medicii erau calmi. Iar atunci când atmosfera nu era calmă, medicii încercau să rămână calmi. În limitele capacităților umane ale fiecăruia, desigur. Capacități erodate uneori de anii de experiență.
Atitudinea pacienților / însoțitorilor acestora
Asta se vedea încă din sala de așteptare. Dacă-n sala de așteptare era scandal – și uneori a fost, în special în România – atunci toată lumea era cu nervii în pioneze. Pacienții, însoțitorii lor, personalul de la triaj, medicii, asistentele. Sau polițiștii chemați să facă ordine, după caz.
Aparatele nu, că ele-s aparate, funcționează în parametri odată ce-s băgate în priză. Oamenii însă funcționează altfel.
Aici îmi vine-n minte un caz particular din Praga, în care un pacient cu urgență mai mică decât alte urgențe prezente s-a apucat să facă scandal. Într-un minut a venit paza. Pacientul a fost tratat la rândul lui, însă sub pază. Cu niște consecințe legale după, din ce am înțeles ulterior.
Totodată, dacă-n sala de așteptare era scandal pe motive ce puteau fi atribuite lipsei educației, atunci și toaleta de lângă sala de așteptare era mizerabilă. Altfel, curățenia era întreținută. Se leagă lucrurile, cum ar veni.
Eram la un moment dat (încă) în sala de așteptare, moment în care a venit medicul la însoțitorul cuiva ca să-i spună că pacientul n-a supraviețuit. Sigur că însoțitorul a intrat în șoc, medicul a fost pregătit să-i ofere sprijin, însă alt pacient din sală a prins momentul să exclame “no, asta înseamnă c-o să va mișcați mai repede acum, să mă luați și pe mine”.
Concluzia
… e că odată ce necesarul de dotări/aparate este acoperit, mai departe omul sfințește locul. Fie el (omul, adică) pacient, însoțitor, medic sau asistentă. Locul, însă, nu rămâne sfințit. Din cauza că oamenii care trec prin el se tot schimbă.
Iar educația – entitatea care sfințește omul – nu se simte nici ea prea bine, de mai multă vreme.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Zboruri directe în premieră de la Cluj-Napoca la Copenhaga. Vor fi operate de Norwegian Air Shuttle ASA
Sâmbătă, 27 septembrie: Ziua Recoltei, la Aiud. Standuri pline cu legume și fructe proaspete, în Piața Agroalimentară din oraș
FOTO: BumBastion – The Urban Jam. Alba Iulia s-a transformat în capitala street dance-ului. LISTA câștigătorilor
VIDEO: Accident rutier la Alba Iulia. Impact între un BMW și un Volvo, în intersecție, pe Calea Moților
FOTO ȘTIREA TA: Vulpe observată într-o parcare, în spatele unor blocuri din Alba Iulia
ȘTIREA TA: O mașină a Primăriei Alba Iulia a blocat un loc de parcare rezidențial din municipiu. Ce au făcut polițiștii locali
Modernizarea DJ 762 Vidrișoara ”Drumul Iancului”. Câți bani sunt cheltuiți din bugetul Consiliului Județean Alba pentru cei 6 km
iobag
joi, 14.08.2025 at 23:15
Dar ce faci cand urgenta aia minora nu vine de la pacient, ci de la medicul de familie care a trimis pacientul la urgente? Tot pe pacient dai vina?
Si ce mai faci cand pacientul a suferit timp de 7 ani sau mai mult de acea urgenta minora, fara sa i se spuna de catre niciun doctor ce anume are, si ajunge sa afle singur, modificandu-si dieta, sau punand in aplicare alte informatii descoperite pe internet, pentru ca in sistemul medical nu a gasit niciun medic sau doctor care sa ii spuna exact ce are, oricat a cautat. Tot pacientul e de vina si aici?
Lucian Urcan
vineri, 15.08.2025 at 10:11
Nicaieri, in articolul de mai sus, n-am dat vina pe pacient. Am explicat doar cum se leaga niste factori, din observatiile proprii.
In rest, din informatiile date de tine, deduc urmatoarele:
* Medicul de familie (medic diferit de cei de la UPU) a trimis pacientul la UPU. In acel caz, pacientul trebuie sa treaca oricum prin sistemul de triaj al Urgentelor, caz in care urgenta sa e evaluata din nou (iar evaluarea poate sa difere de cea a medicului de familie).
* Daca pacientul a suferit timp de 7 ani (sau mai mult) de o afectiune anume, acea afectiune s-a cronicizat intre timp. Solutia pentru afectiunile cronice e gasirea unui specialist potrivit sa identifice si sa trateze boala (la stat sau la privat, in functie de situatie).
iobag
vineri, 15.08.2025 at 11:51
Daca tot faci observatii, fa-le pana la capat. Afla si de ce au ajuns pacientii aia la UPU, nu fa presupuneri aiurea.
Nu s-a cronicizat nimica, pentru ca e vorba de o banala intoleranta la lactoza. Dar sistemul medical din RO nu recunoaste intolerantele (si alte banalitati) ca pe niste boli, si medicii nu sunt antrenati sa le detecteze, si uite asa ajung pacienti la UPU, care nu au ce cauta acolo.
Lucian Urcan
vineri, 15.08.2025 at 13:39
Nu stiu la ce medic specialist ai fost, dar cunosc destule cazuri diagnosticate de intoleranta la lactoza. Deci, sistemul din RO le recunoaste si el – si le trateaza in consecinta.
Vorbim insa de lucruri foarte diferite. Eu vorbesc strict despre UPU, tu vorbesti despre o problema mai generala a sistemului medical. Problema care exista, dar nu e cea tratata in articol.
iobag
vineri, 15.08.2025 at 15:43
Eu vorbesc din experienta personala, si ma indoiesc ca exista doctori care sa puna diagnostic oficial de intoleranta. Cel mai aproape am fost cu un alergolog, care mi-a zis doar pe sarite ca ar putea fi intoleranta, dar a ales sa continue investigatiile pentru niste alergii pe care oricum stiam deja ca le aveam. La momentul ala, intoleranta ma deranja mai tare, pentru ca nici nu stiam ca era o intoleranta. Alti doctori, inclusiv medicul de familie, au refuzat orice fel de discutii am incercat sa am cu ei pe subiectul asta, si m-au trimis sa plimb ursul pe la investigatii aiurea. Si nici acum ca stiu despre ce e vorba, tot nu am primit nicaieri diagnostic, iar dupa 7 ani de plimari degeaba, nu mai prea am chef sa il primesc. De tratament nu am avut nevoie, si nici acum nu am, pentru ca am aflat pe cont propriu ce si cum.
Am vrut doar sa atrag atentia asupra ceee ce mi s-a parut mie ca zici in articolul asta. Nu toate lucrurile descrise de tine sunt doar albe sau negre. Mai ales in sistemul nostru medical, lucrurile sunt mai mult gri.
iobag
vineri, 15.08.2025 at 15:44
Si nu vorbim de lucruri diferite. Motivul pentru ca am ajuns la UPU e ca o gramada de medici specialisti si nespecialisti m-au trimis sa plimb ursul, in loc sa imi dea un diagnostic.
Lucian Urcan
vineri, 15.08.2025 at 17:13
In cazurile pe care le cunosc eu, diagnosticul (intoleranta la lactoza) a fost pus oficial, la gastroenterologie.
Sanatate iti doresc!
iobag
vineri, 15.08.2025 at 18:43
La gastroenterologie doar mi-au facut analizele de scaun, urmate de o colonoscopie, si nu au gasit nimic, apoi m-au trimis inapoi la medicul de familie. Am fost la trei gastroenterologi, si nu am auzit niciodata cuvantul „intoleranta” de la vreunul dintre ei. Apoi am fost trimis la infectioase, din nustiu ce motiv, apoi la UPU, unde m-au tinut o zi intreaga cu dureri de stomac cu care ma trezisem in ziua respectiva, si mi-au facut tot asa ceva analize de sange si nu au gasit nimic. Doar de la alergologie am aflat cate ceva, cand mi-a zis ca e posibil sa fie ceva alergie la lapte (desi nu asta a fost), si a mentionat doar in treacat ca putea fi si intoleranta, dar nu a zis nimic de analize pentru asta. Repetet: ma indoiesc ca la noi exista doctori care sa poata face analize pentru depistarea intolerantei la lactoza, daramite sa o si diagnosticheze in mod oficial. Daca exista, sunt foarte putini, si restul, care sa zicem ca poate nu au capacitatea de a diagnostica, nu sunt instruiti nici macar sa ia in considerare posibilitatea unei intolerante, si chiar o evita din toate rasputerile.
iobag
vineri, 15.08.2025 at 18:48
Ar fi bine daca urarile de sanatate ar fi de ajuns sa ne insanatosim, dar va multumesc. Am vrut doar sa va ajut un pic sa vedeti si partea cealalta a povestii. Daca tot adunati povesti despre UPU, adunati-o si pe a mea. Cred ca merita mentionata, in asemenea articole.