Connect with us

Administrație

Parcările cu plată intră în dezbatere publică la Blaj. Cetățenii pot să își spună părerea despre tarifele pe care le vrea primăria

Publicat

O dezbatere publică va avea loc marți, 19 august, la Blaj. Subiectul: parcări publice cu plată la Blaj. Mai exact din septembrie 2025 primăria din Blaj vrea să implementeze un sistem public de parcări cu plata. 

Drept urmare pentru ca proiectul să intre la vot trebuie prima dată sî intre într-o dezbatere publică. Cetățenii care vor să își exprime punctul de vedere pe acest subiect o pot face marți, 19 august, ora 19:00, Palatul Cultural Blaj.

Primăria spune că este necesar acest sistem deoarece numărul mașinilor a crescut considerabil în Blaj și prin implementarea unui sistem cu plata a parcărilor se va fluidiza traficul rutier, vor exista locuri libere de parcare, dar se va urmări și reducerea poluării și a emisiilor de CO2.

”Începând din această toamnă, Municipiul Blaj va implementa un sistem de parcări publice cu plată, o măsură gândită pentru a susține un oraș mai aerisit, mai verde și mai bine organizat. Prima etapă vizează parcările publice nerezidențiale, iar regulamentul aferent se află în prezent în dezbatere publică”, au anunțat reprezentanții primăriei.

Proiectul de hotărâre de consiliu local prin care se vrea introducerea sistemului tarifar poate fi consultat AICI.

Două zone tarifare

Zona 1: Centrul istoric, Piața 1848, parcare cu plată de luni până vineri, între orele 08:00 – 18:00 și sâmbăta între orele 08:00 – 14:00.

Zona 2: Străzile: Bulevardul Republicii, Astra, Timotei Cipariu, Mitropolit Vancea, Petru Pavel Aron, Popa Șapcă, Avram Iancu, Eroilor, Gheorghe Doja, Iuliu Maniu, Dr. Vasile Suciu, Tudor Vladimirescu, Câmpul Libertății – parcare cu plată de luni până vineri, între orele 08:00 – 18:00 și sâmbăta între orele 08:00 – 14:00.

Tarife parcare cu plată:

1 oră – Plata prin SMS:

  • Zona 1: 0,65 euro + TVA
  • Zona 2: 0,35 euro + TVA

2 ore – Plata prin SMS:

  • Zona 1: 1,30 euro + TVA
  • Zona 2: 0,70 euro + TVA

1 oră – Plată prin aplicația BlajParking – SMS:

  • Zona 1: 0,65 euro + TVA
  • Zona 2: 0,35 euro + TVA

2 ore – Plată prin aplicația BlajParking – SMS:

  • Zona 1: 1,30 euro + TVA
  • Zona 2: 0,70 euro + TVA

1 oră – Plată prin aplicația BlajParking – card bancar:

  • Zona 1: 4 lei (inclusiv TVA)
  • Zona 2: 2 lei (inclusiv TVA)

2 ore – Plată prin aplicația BlajParking – card bancar:

  • Zona 1: 8 lei (inclusiv TVA)
  • Zona 2: 4 lei (inclusiv TVA)

1 zi – Plată prin aplicația BlajParking – card bancar:

  • Zona 1: 40 lei (inclusiv TVA)
  • Zona 2: 20 lei (inclusiv TVA)

Plata tarifului majorat de parcare se poate face prin aplicația BlajParking – card bancar sau la sediul UAT – Municipiul Blaj în zilele lucrătoare de luni până vineri la caserie – Blaj, Piața 1848, nr. 16, județul Alba între orele: 08:00 – 14:00.

La plățile prin SMS utilizatorul parcării va achita suplimentar comisionul operatorului de telefonie.
Comisionul/comisioanele prestatorului/operatorului de servicii – internet, instituții bancare etc. – este/sunt inclus(e) în prețul suportat de utilizatorul parcării.

Tarife abonamente parcare

1 lună – Plată prin aplicația BlajParking – card bancar sau la sediul UAT – Municipiul Blaj:

Abonament general (Zona 1 și Zona 2): 230 lei inclusiv TVA

Abonament Zona 2: 130 lei inclusiv TVA

1 an – Plată prin aplicația BlajParking – card bancar sau la sediul UAT – Municipiul Blaj:

Abonament general (Zona 1 și Zona 2): 1.800 lei inclusiv TVA

Abonament Zona 2: 1.000 lei inclusiv TVA

Comisionul/comisioanele prestatorului/operatorului de servicii – internet, instituții bancare etc. Este/sunt inclus(e) în prețul suportat de utilizatorul parcării.

Plata abonamentului se poate face prin aplicația BlajParking – card bancar sau la sediul UAT – Municipiul Blaj în zilele lucrătoare de luni până vineri la caserie – Blaj, Piața 1848, nr. 16, județul Alba între orele: 08:00 – 14:00.

Rezervări locuri de parcare

Tarife rezervare locuri de parcare – instituții bancare, asociații și fundații, agenți economici inclusiv unități hoteliere:

1 an – Plată prin aplicația BlajParking – card bancar sau la sediul UAT – Municipiul Blaj:

Tarif rezervare Zona 2: 6.000 lei inclusiv TVA

Comisionul/comisioanele prestatorului/operatorului de servicii – internet, instituții bancare etc. – este/sunt inclus(e) în prețul suportat de utilizatorul parcării.

Plata abonamentului se poate face prin aplicația BlajParking – card bancar sau la sediul UAT – Municipiul Blaj în zilele lucrătoare de luni până vineri la caseria primăriei.

 

Cristian Panu a intrat în echipa alba24.ro în anul 2018. Inițial a acoperit în mare parte teme din zona justiției, însă în timp a început de abordeze o gamă mai largă de subiecte. Scrie despre societate, administrație, dar și despre spectacole de teatru. Redactează știri vezi mai mult ...

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.