Economie
Țeapa cu investițiile online. Cum a căzut o persoana din Alba în plasa unui ”broker”. Ce greșeli a făcut și cum a rămas fără bani

O persoană din Alba a cazut în plasa escrocilor de pe internet, printr-o înșelătorie clasică. Modul în care acesta a căzut în plasa escrocilor este detaliat de magistrații Judecătoriei Alba Iulia, într-o motivare de instanță.
Nu este vorba despre o condamnare ci despre un dosar închis deoarece anchetatorii nu au reușit să afle cine sunt escrocii. În data de 13 august 2025 dosarul a fost închis.
Modul de operare a fost unul la prima vedere simplu, dar în realitate complex, deoarece escrocii au acționat după un plan bine stabilit.
Mai exact, s-a întâmplat în data de 4 aprilie 2024. Persoana în cauză a văzut o oportunitate de investiții pe Facebook. O reclamă care în mod normal trebuia să fie eliminată de pe rețeaua de socializare, dar care potrivit regulamentelor Meta nu încalcă nici o regulă.
Cum sunt ”pescuite” victimele
După ce a accesat reclama de pe Facebook, persoana în cauză a fost redirecționată pe un alt site, unde și-a introdus datele de contact. Tot acest proces a fost unul prin care escrocii ”pescuiesc” victimele.
Abia după ce au obținut datele de contact, o persoană reală a contactat victima. Atunci a fost contactată de un bărbat care s-a recomandat a fi broker de investiții.
”Brokerul de investiții” te ajută să instalezi o aplicație
În timpul discuției ”brokerul de investiții” a îndrumat victima și i-a explicat cum să instaleze mai multe aplicații, pe telefon, inclusiv aplicația Anydesk. În realitate, nici un broker de investiții nu va proceda așa.
După ce aplicația a fost instalata în telefon, iar escrocul a obținut datele de logare, atunci planul lor a dat roade. Anydesk este o aplicație de control de la distanță. Mai exact un utilizator poate avea acces în telefonul, sau laptoptul unei alte persoane. Se folosește în mediul de lucru online între colegi. Însă este și un mod prin care escrocii ajung să aibă controlul asupra unui telefon.
Ce au făcut anchetatorii
De asemenea, victima i-a comunicat escrocului și datele contului bancar. Cu datele de contului bancar și cu acces în telefon, bărbatul de la capatul opus al telefonului a acționat.
Mai exact a făcut o plată către un site în valoare de 1200 de lei. Atunci escrocheria a ajuns la final.
Deși victima a făcut o plângere la poliție după ce și-a dat seama că a fost înșelată oamenii legii nu au reușit să afle cu cine a vorbit persoana din Alba.
Drept urmare, la mai bine de un an de la întâmplare procurorii au cerut închiderea dosarului, iar judecătorii au admis acest lucru. În data de 13 august ancheta a fost închisă din lipsă de probe.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News