Connect with us
Advertisement

Educație

Excursii gratuite pentru preșcolari și elevi, în „Săptămâna verde”. Când se organizează și cine se poate înscrie

Publicat

Excursii gratuite pentru preșcolari și elevi, în „Săptămâna verde”. Școlile și liceele din țară pot solicita finanțare pentru activitățile desfășurate în cadrul Programului „Săptămâna Verde” pentru anii 2024 și 2025. Astfel, instituțiile de învățământ pot primi fonduri pentru organizarea de excursii cu tematică legată de mediu, urmând să fie acoperite cheltuielile pentru cazare, transport, mese sau bilete. 

Un ordin de ministru publicat recent în Monitorul Oficial stabilește condițiile de participare, mecanismul de alocare a fondurilor și formularul de înscriere și de raportare pentru școli. Programul „Săptămâna Verde” are alocat un buget de 100 de milioane de lei pentru fiecare an, 2024 și 2025. Școlile pot depune cereri de înscriere până în septembrie 2024, urmând ca fondurile să fie acordate în octombrie 2024.

Programul „Săptămâna Verde” 2024 – 2025

Ordinul pentru aprobarea Metodologiei de implementare a activităților școlare locale din cadrul programului „Săptămâna verde”, pentru anii 2024 și 2025, finanțate din Fondul pentru mediu, a fost publicat în Monitorul Oficial joi, 6 iunie.

Potrivit documentului, schimbările climatice și degradarea mediului sunt probleme cu care ne confruntăm la nivel național și internațional. Abordarea acestora trebuie să aibă în vedere schimbări radicale atât la nivel economic, cât și la nivel social.

„Educația este unul dintre pilonii îmbunătățirii răspunsului la schimbările climatice, prin schimbarea comportamentului uman, în vederea protejării naturii și a resurselor, fiind recunoscut faptul că educația pentru climă joacă un rol fundamental în adaptarea comportamentală și mentală a societății la schimbările climatice.

Educația privind schimbările climatice și mediul are rolul de a contribui la modelarea comportamentelor individuale, de grup și de sistem care duc la degradarea naturii și a mediului înconjurător și de a împuternici oamenii să contribuie la rezolvarea de probleme și la schimbări sistemice.

Scopul educației privind schimbările climatice și mediul este de a contribui la atingerea obiectivelor de sustenabilitate pe termen lung, de a sprijini actorii relevanți (inclusiv autoritățile publice centrale și locale) în lupta cu efectele grave ale poluării, degradării mediului și schimbărilor climatice și de a crește capacitatea lor de intervenție.

Educația privind schimbările climatice și mediul promovează un stil de viață sustenabil prin dezvoltarea de competențe ecosociale, dezvoltarea unui mediu școlar sustenabil, dezvoltarea capacității elevilor de a reflecta și de a acționa în vederea protejării mediului, dezvoltarea competențelor de bază pentru o economie circulară bazată pe o utilizare sustenabilă a resurselor naturale și adoptarea unui stil de viață care favorizează protejarea biodiversității și refacerea ecosistemelor naturale.

Educația pentru mediu și schimbări climatice presupune o abordare integrată la nivelul unității de învățământ (management, director, profesor, elevi, personalul unității de învățământ)”, se precizează în documentul citat.

Programul „Săptămâna verde” este finanțat din Fondul pentru mediu și are ca scop sprijinirea unităților de învățământ în derularea unor activități cât mai interesante și atractive pentru preșcolari și elevi, cu efecte imediate și pe termen lung în formarea la aceștia a unei atitudini protective față de mediu.

Activitățile din cadrul Programului „Săptămâna verde” se adresează preșcolarilor, elevilor din învățământul preșcolar, primar, gimnazial și liceal.

Înscrierea și selecția unităților de învățământ

Finanțarea este disponibilă unităților de învățământ de stat cu personalitate juridică din țară, de nivel preșcolar, primar, gimnazial și liceal, pe baza înscrierii la inspectoratul școlar județean/Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISJ/ISMB), în limitele fondurilor disponibile.

Condițiile de participare sunt următoarele:

  • a) unitatea de învățământ trebuie să aibă personalitate juridică;
  • b) unitatea de învățământ trebuie să completeze un formular de înscriere și să îl transmită la ISJ/ISMB, în termenele stabilite, conform calendarului activităților.

Toate unitățile de învățământ care se înscriu conform condițiilor vor primi finanțare. Dacă există unități de învățământ care nu se vor înscrie până la termenul-limită sau în perioada de grație de maximum o săptămână de la expirarea acestui termen, bugetele acestora vor fi alocate altor unități de învățământ din același județ/municipiul București, la decizia inspectoratului școlar.

Excursii gratuite pentru preșcolari și elevi, în „Săptămâna verde”. Activități eligibile

Unitățile de învățământ sunt încurajate să proiecteze, să inițieze și să desfășoare activități adaptate nevoilor preșcolarilor/elevilor și climatului școlar.

Activitățile sunt bazate pe implicarea activă a preșcolarilor/elevilor, pe cooperare și crearea unui spațiu de învățare adecvat pentru fiecare și pot avea un impact semnificativ și pozitiv asupra acestora.

Activitățile eligibile în cadrul programului sunt:

  • participarea la excursii în domeniul educației pentru mediu și schimbări climatice (transport, cazare și masă — dacă este cazul, intrare la grădini botanice/în parcuri naționale, la muzee, bilete la evenimente sau la cinema — filme documentare etc.), inclusiv deplasări pentru cercetare în teren (rezervații, situri de importanță comunitară — plante/animale ocrotite);
  • amenajarea spațiului verde al școlii/amenajarea de minigrădini botanice sau minisere/amenajarea de grădini (mobilier de grădină din materiale reciclate/reciclabile sau recuperate, material săditor, pământ, fertilizant, unelte, mănuși, folie de plastic, pietriș, scoarță de copac, gărdulețe, vopsea ecologică etc.);
  • acțiuni de ecologizare, colectare de deșeuri (mănuși, saci, unelte etc.);
  • amenajarea unui „colț verde” în interiorul unității de învățământ (mobilă din materiale reciclate sau recuperate, unelte, pufuri și perne, plante în ghiveci, diverse resurse ludice și educative pe tema educației pentru mediu și schimbări climatice etc.);
  • participarea la competiții locale, județene sau naționale de ecologie/protecția mediului/educație pentru mediu (consumabile pentru realizare de materiale și proiecte de mediu conform regulamentelor, transport, cazare și masă pentru participanți, dacă nu sunt asigurate de organizatori);
  • organizarea de minitabere urbane de educație pentru mediu și schimbări climatice (standuri, kituri, materiale reciclabile și reciclate pentru ateliere de crafting, alimente și băuturi pentru participanți, materiale promoționale din materiale reciclate etc.);
  • participarea și organizarea de schimburi de experiență cu alte unități de învățământ din comunitate sau din țară, în domeniul educației pentru mediu și schimbări climatice;
  • participarea profesorilor la cursuri de formare în domeniul educației pentru mediu și schimbări climatice, urmate de aplicarea noilor cunoștințe și abilități la clasă;
  • amenajarea de diorame, terarii și acvarii.

Bugetul și mecanismul de alocare a fondurilor

Bugetul total alocat programului pentru anul 2024 și anul 2025 este în valoare de 100.000.000 lei.

Lista cu unitățile de învățământ care vor beneficia de finanțare în anul 2024 sau 2025, după caz, va fi înaintată Ministerului Educației la finalul anului școlar 2023—2024, de ISJ/ISMB.

Tipuri de cheltuieli permise în cadrul Programului de finanțare:

  • consumabile pentru organizarea de lecții demonstrative și cercuri pedagogice interdisciplinare (biologie, fizică, chimie, geografie), urmate de organizarea de proiecte interdisciplinare interactive de educație pentru mediu și schimbări climatice;
  • kituri pentru laboratoarele de chimie și biologie, necesare pentru activități de educație pentru mediu și schimbări climatice;
  • achiziții de truse/instrumente pentru măsurarea unor parametri de calitate (apă, aer, sol etc.);
  • recipiente pentru colectarea selectivă a deșeurilor;
  • achiziționarea de auxiliare didactice și mijloace de învățământ multimedia în domeniul educației pentru mediu și schimbări climatice;
  • abonamente la platforme educaționale care conțin materiale pe tema educației pentru mediu și schimbări climatice (eduboom, twikl, mozabook etc.);
  • consumabile pentru organizarea unor evenimente artistice/de creație cu teme ecologice sau a unor concursuri locale, județene, regionale și naționale de educație pentru mediu și schimbări climatice;
  • pentru activitățile eligibile din cadrul programului.

Din fondurile alocate nu sunt permise cheltuielile salariale.

Excursii gratuite pentru preșcolari și elevi, în „Săptămâna verde”. Calendarul activităților

Activitățile finanțate pot fi derulate de unitățile de învățământ pe parcursul anilor calendaristici 2024 și 2025 și vor avea următorul calendar:

  • Informarea unităților de învățământ privind oportunitatea înscrierii în programul de finanțare – mai—septembrie 2024
  • Înscrierea unităților de învățământ în programul de finanțare – mai—septembrie 2024
  • Alocarea bugetelor solicitate – octombrie 2024
  • Coordonarea/Susținerea și monitorizarea activităților la nivelul unităților de învățământ – 2024 și 2025
  • Desfășurarea activităților la nivelul unităților de învățământ – 2024 și 2025
  • Raportarea activităților desfășurate și a rezultatelor obținute la nivelul unităților de învățământ – în maximum o lună de la finalizarea activităților
    fiecărei unități de învățământ preuniversitar
  • Centralizarea rezultatelor obținute la nivel județean și raportarea acestora – decembrie 2024, decembrie 2025
  • Centralizarea rezultatelor obținute la nivel național și raportarea acestora – martie 2026

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement