Actualitate
FOTO: Cancelaria Primului Ministru este interesată de dezvoltarea Regiunii Centru. Proiectele Regio devin modele de bune practici și exemple de succes
La sfârșitul săptămânii trecute a avut loc o întâlnire informală între conducerea ADR Centru și reprezentanții Cancelariei Primului Ministru. Discuțiile, derulate la Traseul celor Trei Fortificații din Cetatea Vauban Alba Iulia, au vizat dezvoltarea durabilă a zonei montane, proiectele de succes finanțate cu fonduri Regio și gestionate de ADR Centru, dar și problemele din implementarea proiectelor. Întâlnirea a avut loc în prezența primarului municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, discuțiile fiind purtate de Înaltul Reprezentant pentru Dezvoltare Durabilă și asistent al Prințului Charles de Wales, Jeremy Staniforth, cu directorii în cadrul ADR Centru, Maria Ivan și Mihai Pocanschi.
Numeroasele proiecte și acțiuni în care a fost implicată ADR Centru, transparența și buna vizibilitate a acestor proiecte, promptitudinea cu care se rezolvă problemele, au fost argumentele care au generat această întâlnire. Alături de Înaltul Reprezentant pentru Dezvoltare Durabilă, au mai participat la întâlnire și echipa de consilieri a Guvernului României, formată din Iulia Grumăzescu și Radu Rey.
”Delegația din partea Cancelariei Primului Ministru a stabilit această întâlnire în vederea organizării unui workshop la București, unde se vor prezenta proiectele de succes, finanțate cu fonduri UE în regiunile țării. Cetatea Vauban Alba Iulia, un exemplu de dezvoltare urbană integrată și restaurare, realizat prin trei proiecte Regio cu o valoare de peste 40 milioane euro fonduri nerambursabile, este un proiect care se recomandă în sine, pe viu, prin locațiile vizitate. Un alt proiect discutat, ce poate fi recomandat ca exemplu de succes, inclusiv la nivel european, este proiectul de care beneficiază în prezent toți cei peste 2 milioane de locuitori ai Regiunii Centru, ce a vizat îmbunătățirea infrastructurii de intervenție în situații de urgență. Acest proiect, ce a fost inițiat datorită demersurilor dr. Raed Arafat, a pornit cu un parteneriat între cele șase Consilii Județene din Regiunea Centru, adică Alba, Brașov, Covasna, Harghita Mureș și Sibiu, și a fost preluat apoi și multiplicat și în celelalte regiuni ale României. Prin 10 milioane de euro fonduri nerambursabile, s-au echipat și modernizat unitățile ISU din toate cele 6 județe, s-a creat un centru de intervenție mobil, s-au achiziționat echipamente pentru zonele montane mai greu accesibile și, de peste trei ani, prin aceste proiecte, SMURD-ul intervine și mai prompt pentru salvarea vieților”, a declarat Maria Ivan, director Direcția Coordonare ADR Centru.
În același timp, au fost discutate și problemele majore cu care s-au confruntat beneficiarii de proiecte în perioada 2007-2013. Principala problemă menționată a fost cea referitoare la derularea procedurilor de achiziții publice, deoarece se prelungeau achizițiile și fiindcă autoritățile de decizie aveau opinii diferite asupra aceluiași caz. Referitor la viitoarea perioadă de programare financiară 2014-2020 și problemele cu care se vor confrunta beneficiarii, a fost subliniat faptul că trebuie recuperată întârzierea în lansarea domeniilor de finanțare, în acest moment toate programele operaționale fiind întârziate. Toate aspectele discutate, privind gestionarea problemelor specifice pe program sau pe zone, vor face parte dintr-un set de recomandări ce vor fi înaintate Primului Ministru de către consilierii prezenți.
Nu în ultimul rând, au fost aduse în discuție investițiile de fonduri Regio în zona montană, modul în care a fost susținută dezvoltarea economiei locale, dar și legătura dintre furnizorii de produse și furnizorii de servicii din turism. După cum observa și Staniforth, deși există o serie de proiecte și investiții în domeniul hotelier și turistic, logistica utilizată (veselă, tacâmuri, etc.) provine de obicei din țări ca și Italia și Austria. De aceea este nevoie de o corelare între proiecte, de o viziune de finanțare care să asigure toate elementele unui lanț de producție sau etapele de dezvoltare.
Implicarea Regiunii Centru prin ADR Centru, în Convenția Munților Carpați și dezvoltarea acestui proiect cu atragerea de fonduri și înființarea unui Birou al Platformei de Coordonare a Turismului Durabil la Brașov a fost un alt subiect discutat, care a demonstrat complementaritatea activităților ADR Centru în privința dezvoltării regiunii. Dezvoltarea zonei montane și a turismului montan, ca punct cheie de dezvoltare prevăzut în Strategia de Dezvoltare Inteligentă a Regiunii Centru, a completat seria de acțiuni desfășurate de către ADR Centru pentru abordarea strategică și viziunea pe termen lung de dezvoltare a tuturor zonelor din Regiune, fie ele urbane, fie rurale.
Discuțiile s-au încheiat prin convenirea stabilirii unei legături parteneriale și a unor viitoare întâlniri pentru a discuta posibilități de proiecte comune, dar și posibilitatea programării în viitor unei vizite a Principelui Charles în zona Munților Apuseni.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News