Inspectoratul Școlar Județean Alba a organizat Cercul pedagogic al directorilor și directorilor adjuncți din unitățile de învățământ preuniversitar, desfășurat în mai multe centre din județ.

Potrivit instituției, temele abordate au urmărit prezentarea legislației specifice.

Publicitate

În principiu este vorba despre reperele legislative privind Comisia pentru evaluarea și asigurarea calității în unitățile de învățământ.

De asemenea s-au discutat noutățile din Metodologia de mobilitate a personalului didactic pentru anul școlar 2026–2027.

Activitățile au fost susținute de Dan Ioan Cherecheș (inspector școlar general adjunct), Adriana Elena Borgogni-Boghici (inspector școlar management instituțional), și Florin Cristian Dincă (inspector școlar resurse umane).

”Cercul pedagogic a subliniat importanța comunicării permanente și eficiente între ISJ Alba și directorii unităților de învățământ, ca element-cheie pentru aplicarea unitară a legislației, luarea deciziilor informate și buna funcționare a sistemului educațional.

Publicitate

La activități a fost prezent și inspectorul școlar general, Cornel Sandu, care a evidențiat rolul parteneriatului instituțional și al dialogului constant în consolidarea managementului educațional la nivel județean”, au transmis reprezentanții instituției.