FOTO: Detalii mai puţin cunoscute despre Cetatea Alba Carolina. 300 de ani de la începutul lucrărilor la fortificația bastionară de la Alba Iulia

La Alba Iulia a avut loc joi deschiderea oficială a Sesiunii Ştiinţifice a Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia „Unitate, Continuitate şi Independenţă în Istoria Poporului Român. 97 de ani de la Marea Unire (1918-2015)”. Cu această ocazie, dr. Gheorghe Anghel a prezentat istoria lucrărilor la fortificația bastionară de la Alba Iulia.

În acest an, în data de 4 noiembrie, s-au împlinit 300 de ani de la începutul lucrărilor la fortificația bastionară de la Alba Iulia.

„De ziua împăratului Carol al VI-lea, 4 noiembrie 1715, s-a pus piatra de temelie a fortificației bastionare în stil Vauban de la Alba Iulia, în bastionul care îi poartă numele și se află în partea de N-V a Cetății”, a spus dr. Gheorghe Anghel.

Acesta a prezentat prima hartă a municipiului Alba Iulia, din 1711, lucrată de arhitectul Giovanni Morando Visconti, care a fost delegat să vină în Transilvania în 1691 – 1692 pentru a descoperi localități și fortificații pentru garnizoanele austriece care au ocupat Transivania. Între cele 12 orașe care trebuiau să găzduiască garnizoane militare a fost și Alba Iulia. Visconti a construit o cetate provizorie la Alba Iulia, formată din valuri de pământ și șanțuri, în jurul Palatului Princiar și a Catedralei.

„Cetatea din Alba Iulia este cel mai frumos monument din Estul Europei, rămas în picioare. Cel mai mare însă a fost Cetetea Timișoara, construită în același stil, după Alba Iulia”, a mai spus Anghel.

Fortificația Vauban a fost proiectată ținându-se seama de forma Cetății Medievale și a Castrului Roman. „Se știe că Cetatea Medievală s-a suprapus total peste fundații sau parte din ziduri a Castrului Roman a Legiunii a XIII-a Gemina. Are în jur de 90 de hectare, s-au păstrat două porți în funcțiune până în secolul al XVIII-lea”, a precizat Anghel.

Visconte a elaborat un proiect foarte mare care nu a putut fi finalizat. S-a ținut cont de vechea cetate, având nevoie să păstreze o parte din marile clădiri.

„E un plan care cuprinde toate tipurile de fortificații Vauban. Arhitecții și istoricii de artă francezi au stabilit că Vauban a avut trei perioade de construcții de cetăți, mai simple la început. Vauban a creat trei linii de apărare, două zidite și una din pământ. Avea un fort central cu șapte bastioane și organele exterioare care se numesc raveline și contragărzi. Fiecare bastion era apărat pe o contragardă, un zid care urmărea fețele bastionului. Cetatea era apărată, între două bastioane, de un ravelin, care defapt era un bastion detașat. Fiecare avea un șanț, secat, lat de 27 de metri. Inundabil nu era decât șanțul de jos. Fiind nevoit să păstreze clădirile, nu a mai putut repeta organele exterioare și a construit o anvelopă, care are șase unghiuri ieșinde, amenajate ca bastioane, și unghiuri intrânde”, a explicat Anghel.

În ceea ce privește datele tehnice, Anghel a explicat că Cetatea este construită din piatră și placată cu cărămidă. „De ce placată cu cărămidă? Cărămida e spongioasă, are calitatea de a reține ghiulelele. Piatra se sparge și rănește apărătorii. Placajul este de cca. 36 cm, lungimea unei cărămizi. Zidurile sunt făcute dintr-un amestec semi-lichid de var foarte mult, nisip și piatră zdrobită. Toate ruinele romane care au fost la suprafață și au fost identificate au fost scoase. Acest ciment cu var cald, este atât de tare încât când au construit podul nou, au folosit un picamer acționat cu un excavator. Două săptămâni au bătut să ajungă la talpa fundației”, a spus dr. Gheorghe Anghel.

Partea de sus a zidurilor este numai din cărămidă. Zidul are o grosime de un klafter, unitate de măsura care se folosea în Imperiul German, ceea ce însemna aproximativ 1,89 cm. „Avem astfel 2 metri adâncime, 2 metri lățime, iar partea exterioară a fost construită în cofrag, altfel nu putea să îi dea acea linie perfectă. În interiorul zidului, are grosimi de la 2 la 6 metrii, are o linie sinuoasă. În spate nu mai conta pentru că în momentul în care se săpa se și umplea cu pământul din șanț. Față de nivelul interior, cortinele sunt mai sus cu cca. 5-6 metri, care este umplutura luată din șanț. Partea superioară unde stătau soldații era din cărămidă”, a explicat Anghel.

Orașul medieval Alba Iulia a fost ras din temelii, cu biserici și mutat în orașul de jos de astăzi, într-o baltă. „Erau șase mlaștini care au fost secate și austriecii au făcut o serie întreagă de canale, ca să poată fi partea de jos locuită. Au oferit o serie întreagă de despăgubiri pentru casele dărâmate. Toate terenurile pentru case s-au dat gratuit de către statul Austriac. Există niste informații că orașul de jos ar fi proiectat de către Visconte. Este primul oraș deschis, fără fortificații, cu străzi drepte, perpendiculare unele pe altele și l-a proiectat în funcție de traseul Ampoiului din acea vreme, care trecea undeva pe lângă BNR și mergea spre Mureș. Ampoiul s-a mutat pe Valea Bărăbanțului, după 1868, până în 1871 când s-a prelungit calea ferată de la Alba Iulia la Teiuș și a rămas acolo pentru că cei care stau în Lipoveni nu îi spun Ampoi ci <Valea nouă>”, a mai transmis Gheorghe Anghel.