FOTO-VIDEO: Expoziția „Legiunea Română de Vânători transilvăneni-bucovineni din Siberia”. Povestea soldaților

La Sala Unirii din Alba Iulia a avut loc joi, 23 noiembrie, începând cu ora 11.00, vernisajul expoziției Legiunea Română de Vânători transilvăneni-bucovineni din Siberia. Expoziția este dedicată românilor transilvăneni și bucovineni din armata austro-ungară, care după ce au căzut prizonieri în Primul Război Mondial, începând din anul 1917, au reușit să se organizeze în legiuni românești. Acestea au luptat de partea armatei române, iar după sfârșitul războiului au fost implicate în războiul civil din Rusia, luptând împotriva Armatei Roșii.

În cadrul acestei expoziții au fost prezentate ordine ale comandanților Legiunii române, Jurnalele operațiunilor întreprinse de legiunile românești împotriva bolșevicilor, câteva numere ale ziarului Neamul Românesc editat de voluntari la Irkustk și fotografii.

Legiunea de Vânători Transilvăneni-Bucovineni

Revoluția bolșevică din octombrie 1917, negocierile dintre noul guvern și Puterile Centrale încheiat cu pacea de la Brest – Litovsk au complicat extrem de mult situația prizonierilor români din Rusia. Corpul Voluntarilor România a fost dizolvat, iar soldații au încercat să se întoarcă pe cont propriu în România. Autoritățile militare germane din Ucraina au refuzat să le acorde liberă trecere spre țară. În această situație s-au văzut nevoiți să caute alte soluții în climatul exploziv din Rusia aflată în plină fierbere.

S-a luat decizia, în urma consfătuirilor, să se creeze un corp puternic care să reprezinte cauza românească atât în Rusia cât și în Franța. Astfel s-a creat al doilea Corp al Voluntarilor Români în Rusia la Celiabinsk, în 3 august 1918. Primul regiment al corpului a fost Regimentul I „Horia”. Scopurile declarate au fost:

• continuarea luptei contra Puterilor Centrale
• susținerea activă a intereselor românești în fața aliaților

Pacea de la Brest-Litovsk îi pune în fața faptului împlinit. Lupta contra Puterilor Centrale nu mai era posibilă pe frontul de est, iar amenințarea bolșevică la adresa prizonierilor care au refuzat înrolarea în Armata Roșie era un fapt evident. Legiunea Cehoslovacă, Corpurile estone, lituaniene, poloneze începuseră retragerea spre Vladivostok în vederea transbordării pe frontul din Franța și aveau deja confruntări cu germanii și bolșevicii ruși și „internaționaliști” (prizonieri germani, maghiari, români, cehi, slovaci, polonezi, croați înrolați mai mult sau mai puțin cu forța). Acțiunea voluntarilor de susținere a României s-a transformat subit într-o foarte dură luptă pentru supraviețuire.

La 24 august 1918, Comitetul Național Român în Rusia semnează un act de colaborare și asistență cu Comitetul Național Ceho-slovac prin care românii se angajau să se organizeze pentru a lupta împreună pentru eliberarea teritoriilor proprii (Boemia, Moravia, teritoriile slovace de sub dominația Regatului Maghiar, Transilvania, Banat, Bucovina). Cehoslovacii se angajau să susțină material, logistic, cu capital uman (ofițeri) noii aliați. Cheltuielile cu recrutarea, propaganda, hrana, cădeau în sarcina Legiunii Cehoslovace. Comitetul Național Român (CNR) se obliga să organizeze școli de ofițeri, instanțe militare și să propună avansări după regula parității. Legiunea Cehoslovacă se obliga să recunoască faptul că CNR se supunea Guvernului Român. Apelul CNR din 15 august către prizonierii români din Rusia a adunat 5.000 de oameni în scurt timp. Un batalion a fost creat în Kurgan și alte cinci la Petropavlosk. Numărul mare de voluntari a creat probleme logistice cărora nici Comitetul Național Cehoslovac nu  le-a găsit rezolvare.

Planul inițial de a îmbarca pe vapoare și trimite voluntarii din Rusia pe frontul de vest a fost abandonat, aliații considerând că redeschiderea frontului de est împotriva Puterilor Centrale ar fi mai util. Astfel, în Siberia au fost concentrate trupe aliate: 30.000 de japonezi, 8.000 de americani, 50.000 de cehoslovaci, 3.000 de italieni, 12.000 de polonezi, 3.000 de sârbi, 12.o00 de chinezi, corpuri de lituanieni, letoni.

Corpul Voluntarilor Români avea probleme interne legate de lipsa unor ofițeri capabili să se impună și să organizeze eficient masa mare de soldați. La solicitarea expresă a CNR, colonelul Eduard Kadlec este detașat la comanda trupelor române cu misiunea de a le organiza și transfera Irkutsk. Până la sfârșitul anului 1918, Corpul Voluntarilor Români în Rusia a fost organizat eficient și încartiruit la Irkutsk. Scopul corpurilor de voluntari era să se îndepărteze cât mai mult de luptele dintre Armata Albă și cea Roșie și să ajungă la Vladivostok.

După capitularea Germaniei, în noiembrie 1918, planurile anterioare de deschidere a unui front oriental sau transbordarea trupelor de voluntari pe frontul de vest au fost abandonate. Trupele aliate debarcate în Siberia reprezentau interesele propriilor țări cu ordinul expres de a nu se implica în problemele interne ale Rusiei. În acest context, singurii implicați în războiul civil rămâneau corpurile de voluntari ale: cehoslovacilor, românilor, letonilor, lituanienilor, polonezilor și sârbilor. Cum scopul inițial, de eliberare a propriilor teritorii de sub dominația austro-ungară, fusese atins voluntarii doreau să ajungă în siguranță acasă intrând în conflict cu eșaloanele de decizie superioare.

Voluntarii români care, au primit ordine din țară să nu se implice în acțiuni care ar dăuna României nu mai doreau să lupte într-un război străin, la Irkutsk ajung, în acest context, să intre într-un conflict acut cu colonelul Kadlek. Acesta apelează la intervenția Comandantului suprem al forțelor aliate în Siberia, generalul Janin. Acesta îl cheamă pe Nițescu, președintele CNR în Rusia, care îi explică faptul că românii doresc să acționeze doar în interesul aliaților și nu în războiul civil. Acesta insistă ca românii să fie repatriați de urgență, dacă se vor achita de sarcina primită de a proteja linia Transsiberianului până la Vladivostok. De asemenea, solicită eliberarea din post a colonelului Kadlek. La Irkutsk conflictul se acutizează, colonelul Kadlek înlocuind ofițerii români cu ofițeri cehoslovaci și ruși și implică voluntarii români în lupte. Generalul Janin trimite ofițeri francezi care să preia comanda Corpului, Malgrat și Buinsee. Aceștia recomandă însă păstrarea col. Kadlek la comandă. În urma protestului CNR, la 19 februarie 1920 col. Kadlek este retras din post , dar în urma discuțiilor cu gen. Janin, ordinul se revocă. În schimb, Comitetul Național Român în Rusia este informat că i se ia comanda Corpului de Voluntari Români în Rusia care va fi reorganizat.

Din 26 ianuarie 1920, Corpul se transformă în Legiunea de Vânători Transilvăneni-Bucovineni și este pus sub comanda directă a Misiunii militare franceze având în componență trei batalioane: Batalionul I „Horia”, Batalionul II „Mărășești”, Batalionul de Rezervă, două companii de mitraliere, o companie de pionieri și o școală de grenadieri. Conflictul se încheie în martie, iar în mai Guvernul Român telegrafiază Misiunii militare franceze că acceptă modificările făcute. Din 5.000 de voluntari români la Irkutsk, doar 3.000 acceptă rămânerea în Legiune. Unii se repatriază în grupuri mici, alții se întorc în lagăr și unii se organizează în Misiunea Militară Română condusă de Victor Cădere care se repatriază în 1921.

Legiunea română primește sarcina de a asigura securitatea Transsiberianului la Taiset, Zima, Tulum, Nijniudnsk în ariegarda trupelor cehoslovace. În această situație legionarii români participă la o serie de conflicte cu bolșevicii câștigându-și renumele de „Dikaya Divizia” (Divizia sălbatică) datorită hotărârii cu care intră în luptă. În toată această zonă legionarii români întreprind în zona ocupată de partizanii bolșevici. La nivelul Armatei Albe condusă de Kolceak apar probleme, revolte înăbușite cu concursul japonenzilor. Armata Albă se dezintegrează rapid, iar înaintarea Armatei Roșii nu poate fi oprită. Cehoslovacii cer imperios să fie eliberați de sarcini și să fie repatriați. Românii sunt atacați din flancul părăsit de cehoslovaci, la Sipkina, rezistă eroic și înving trupele Armatei Roșii, dar în plan general situația este dezastruoasă: iugoslavii sunt înfrânți catastrofal la Nijne-Udinsk, 10.000 de polonezi, lituanienii, letonii sunt în retragere grăbită, 50 de trenuri sunt pierdute în scurt timp, prizonierii sunt împușcați sau spânzurați de bolșevici de-a lungul căii ferate, Armata Albă s-a dezintegrat. Singurele trupe organizate rămase, care mai puteau salva situația au fost cele ale Legiunii de Vânători Transilvăneni-Bucovineni și părți ale Legiunii Cehoslovace. La Șeragul, trenul blindat „Mărășești” este atacat în noaptea de 3/4 februarie, dar românii provoacă pierderi semnificative bolșevicilor. Patrula de lăncieri condusă de plutonierul Rus Crăciun este surprinsă de bolșevici și toți cad în luptă sau sunt uciși în timpul interogatoriilor. Luptele continuă la Kuitun unde trenurile blindate ”Horia”, „Mărășești”, „Kurgantez” (cedat de cehosloavaci românilor) provoacă pierderi uriașe atacatorilor. Românii aruncă în aer gara, minează zonele adiacente căii ferate, distrug comunicațiile, incendiază vagoanele din gară și se retrag spre Vladivostok . Colonelul Kadlek adresează un protest Legiunii Cehoslovace care s-a retras lăsându-i pe români descoperiți. În ordinul de zi laudă capacitatea combativă a trupelor sale. Încercările de încheiere a unui armistițiu sunt respinse de col. Kadlek motivând că românii sunt parte a Armatei Regale a României care luptă pe Nistru cu bolșevicii și nu pot încheia înțelegeri cu inamicul.

Armistițiul este încheiat de Legiunea Cehoslovacă și solicită trupelor bolșevice să păstreze o distanță de 50 de kilometri față de ariergardă. Românii rămân în ariergardă până la Vladivostok, asigurând securitatea tuturor celor care se retrăgeau.

La 26 mai 1920, românii se îmbarcă pe două vapoare britanice „Tras-os-Montes” și „Huntsgreen” după ce distrug materialul de război rămas în urmă. În țară sunt primiți cu onoruri militare.

Faptele lor din Extremul Orient le aduc recunoașterea meritelor în România interbelică. În perioada comunistă însă, majoritatea și-au pierdut gradele, drepturile câștigate cu eroism și mulți au sfârșit în închisorile și lagărele vremii.

Evenimentul a fost organizat de Consiliul Județean Alba și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia.